Skip to main content

GDS TV. Gazeta de Sud vrea televiziune la Craiova. CNA amână: seamănă cu acronimul Grupului pentru Dialog Social

 

CNA

Publicitate

Societatea Media Sud Europa S.A. Bucureşti, care mai deţine ziarul regional Gazeta de Sud, a solicitat CNA o licenţă audiovizuală prin reţele de comunicaţii electonice pentru postul local GDS TV Craiova.

Consiliul a amânat luarea unei decizii în acest caz deoarece denumirea postului coincide cu acronimul ONG-ului Grupul pentru Dialog Social.

Propunerea de amânare a fost făcută la iniţiativa Monicăi Gubernat, care a cerut ca forul audiovizual să solicite un punct de vedere din partea “celui mai vechi ONG din România”, după cum a spus ea. Propunerea ei a primit şapte voturi, singurii membri CNA care s-au opus au fost Valentin Jucan şi Florin Gabrea.

La şedinţa CNA de astăzi, din partea Media Sud Europa S.A. au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi, dintre care Cristian Nedelcu, reprezentant editorial GDS TV, Adrian Voinea - administratorul societatii şi Daniela Dincă - director economic.

Actionarul majoritar al societăţii Media Sud Europa S.A este omul de afaceri George Constantin Păunescu, care deţine acţiuni şi postul la B1 TV.

Noul post de televiziune din Craiova ar urma să aibă o grilă de programe compusă exclusiv din producţii proprii, potrivit proiectului editorial depus de Sud Europa S.A. la CNA.

Cristian Nedelcu, reprezentant editorial GDS TV:

Decizia de a lansa un post local este cât se poate de firească pentru o societate care activează de peste 15 ani în piaţa media. Grupul nostrum mai deţine Gazeta de Sud, cel mai important cotidian regional din ţară, nu doar în Craiova, postul Radio Sud şi o platform de internet, extreme de performantă, pentru care producem conţinut video. Dacă vrem să fim în piaţă este o cerinţă să avem şi o televiziune. Politica noastră editorială este construită în jurul principiului obiectiv de a servi interesul comunităţii.

După această scurtă prezentare a proiectului, Monica Gubernat, membru CNA, i-a întrebat pe reprezentanţii Media Sud Europa S.A dacă postul pe care doresc să îl lanseze are vreo legătură cu organizaţia Grupul pentru Dialog Social, "primul ONG înfiinţat în România". “Am crezut că sunteţi din partea acestui ONG”, a spus Gubernat.

“GDS.ro este marca noastră. Ca televiziune nu avem nicio legătură cu Grupul pentru Dialog Social. În Craiova oamenii când aud de GDS se gândesc în primul rând la Gazeta de Sud şi apoi la organizaţia despre care vorbiţi”, i-a răspuns Adrian Voinea, administratorul societatii.

Laura Georgescu: Câţi anagajaţi aveţi pentru televiziune?

Cristian Nedelcu, reprezentant editorial GDS TV: "Avem 27 de jurnalişti pe toate canalele, vom angaja în plus, dar în momentul de faţă ne putem desfăşura activitatea cu personalul existent."

"Aţi fi de acord să vă schimbaţi denumirea, pentru că în momentul de faţă folosiţi un brand deja foarte cunoscut", i-a întrebat Monica Gubernat pe reprezentanţii societăţii care deţine Gazeta de Sud. "Această organizaţie s-a format în 31 decembrie 1989, este primul ONG din România", a mai subliniat Gubernat.

Gheorghe Constantin Păunescu, administrator Sud Europa S.A.:

“Este un post local, este un brand pe care l-am construit deja, acest brand există. Acesta este punctul nostru de vedere”

Monica Gubernat: "Nu cunosc realitatea din Craiova, pe mine mă interesează realitatea la modul general."

"Nu cred ca este corect sa foloseasca acest brand extrem de cunoscut. Nu mi se pare normal", şi-a justificat Monica Gubernat propunerea de amânare a votului pentru acordarea licenţei audiovizuale.

Valentin Jucan: "Ar trebui să ne preocupe pe noi, pe cei de la GDS sau pe cei de la OSIM? În cazul acesta, cred că ar trebui să avem o bază de date cu toate denumirile."

Monica Gubernat: "Eu propun să obţinem un punct de vedere de la Grupul pentru Dialog Social, pentru ca şi dânşii activează in domeniul ziaristic."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Halucinant.
    Cred ca CNA ar trebui sa ceara doar modificarea majusculei "D" in minuscula "d".
    "GdS" este acronimul pentru "Gazeta de Sud", un acronim folosit inca din 1991.
    Daca pana acum "GDS" si "GdS" au putut coexista, nu vad de ce nu ar putea exista si un "GdS TV" (intr-o forma sau alta deja exista, toate materialele inregistrate pe site-ul Gazeteri de Sud - gds.ro - au deja acronimul "GDS TV".

    Inca o data, cred ca CNA ar face un abuz daca nu ar aproba infintarea unei televiziuni "GdS TV" sau hai sa zicem "gds.ro", numele site-ului.

Trimite un comentariu

sus