Skip to main content

Radio Maria, supărat că nu a primit frecvenţa de Bacău

 

Screen Shot 2013-11-25 at 5.47.28 PMPostul cu profil religios Radio Maria este nemulţumit că nu a primit frecvenţa de Bacău, aceasta fiind acordată de CNA postului folcloric Tradiţional FM, în urma concursul de frecvenţe organizat de forul audiovizualului.

Publicitate

Săptămâna trecută (joi), Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat 19 frecvenţe tematice din cele 20 scoase la concurs, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Asociaţia Radio Maria România, care deţine licenţele postului Radio Maria, a anunţat astăzi Consiliul Naţional al Audiovizualului că va depune "o contestaţie în ceea ce priveşte acordarea frecvenţei de Bacău unui alt post de radio" (Tradiţional FM).

"Vă aducem la cunoştinţă că vom depune o contestaţie la sediul instituţiei Consiliului Naţional al Audiovizualului în ceea ce priveşte acordarea frecvenţei de Bacău unui alt post de radio, în condiţiile în care am cerut frecvenţă în acest oraş din 2008, iar în 2009 am depus la sediul CNA 50.000 de semnături pentru acordarea de frecvenţe în zona Moldovei, cu precădere în oraşele Iaşi, Bacău, Roman şi împrejurimile lor", se arată în mail-ul trimis Consiliului.

PRECIZARE. Radio Maria a obţinut, în urma concursului organizat de CNA trei frecvenţe, la Iaşi, Târnăveni (Mureş) şi Vişeul de sus (Maramureş). Iar postul folcloric Tradiţional FM (deţinut de SC. Adway Direction SRL Cluj-Napoca) şi-a adjudecat două frecvenţe (la Bacău şi Bistriţa).

Asociaţia Radio Maria mai cere Consiliului să "ţină cont de vocea poporului („Vox populi, Vox Dei”)" şi de faptul că "viitoarele generaţii (...) au nevoie de spiritualitate şi cultură, nu de ".

"Vă reamintim că Radio Maria avea înaintea concursului doar 3 frecvenţe, ceea ce contrastează enorm cu articolele din Legea Audiovizualului referitor la deţinerea monopolului într-un domeniu sau altul de către un post de radio", se mai arată în scrisoarea trimisă CNA.

Numulţumiţi de felul cum au fost acordate frecvenţele tematice au fost şi membrii CNA Narcisa Iorga şi Valentin Jucan, care au spus joi(21 noiembrie) că "votul a demonstrat în mod evident un aranjament dincolo de criterii ce ţin de interesul public", referindu-se la o "strategie de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe într-un raport echilibrat" .

"Nu a contat faptul că un post de radio aparţinând cultului adventist (se referă la Radio Vocea Speranţei – n.r.) avea deja 47 de licenţe obţinute prin forţa financiară de care dispune şi nu prin prezentarea la concursuri organizate de C.N.A. Radioul Bisericii Ortodoxe Române (Radio Trinitas – n.r.) are doar 4 licenţe de radio în plus faţă de postul adventist, iar postul cultului catolic în limba română (Radio Maria – Radio Maria SRL – Oradea) avea doar 4 licenţe în toată ţara. Astăzi, cultul adventist a mai primit un post de radio iar cultul catolic doar 3", au spus Narcisa Iorga şi Valentin Jucan.

CUM AU REACŢIONAT ŞI ALŢI MEMBRI. ”Codul etic al membrului CNA nu îmi permite să comentez declaraţiile colegilor de Consiliu, fie ele chiar şi eminamente politice, de imagine şi subiective”, a spus Laura Georgescu, preşedintele CNA, ca reacţie la declaraţia celor doi membri ai forului audiovizualului. Pe acest subiect s-au mai exprimat Răsvan Popescu, fostul preşedinte al instituţiei, şi Monica Gubernat, membru al CNA. Declaraţiile lor le găsiţi AICI.

Scrisoarea integrală a postului Radio Maria, în continuare:

Stimată Doamnă Preşedinte, stimaţi membrii CNA,

Prin prezentul email, vă aducem la cunoştinţă că vom depune o contestaţie la sediul instituţiei Consiliului Naţional al Audiovizualului în ceea ce priveşte acordarea frecvenţei de Bacău unui alt post de radio, în condiţiile în care am cerut frecvenţă în acest oraş din 2008, iar în 2009 am depus la sediul CNA 50.000 de semnături pentru acordarea de frecvenţe în zona Moldovei, cu precădere în oraşele Iaşi, Bacău, Roman şi împrejurimile lor.

În condiţiile în care Consiliul Naţional al audiovizualului se face garantul interesului public şi ţine cont de vocea poporului („Vox populi, Vox Dei”), nu doar la petiţiile proprii ci şi ale cetăţenilor acestei ţări, vă rugam să ne faceţi dreptate.

Vă reamintim că Radio Maria avea înaintea concursului doar 3 frecvenţe, ceea ce contrastează enorm cu articolele din Legea
Audiovizualului referitor la deţinerea monopolului într-un domeniu sau altul de către un post de radio.

Nu dorim să apelăm la alte foruri naţionale şi internaţionale; apelăm la conştiinţa dumneavoastră transmiţându-vă că prin votul de Joia trecuta aţi dezamăgit 50.000 de oameni, pe părinţii şi bunicii noştri şi pe viitoarele generaţii, care au nevoie de spiritualitate şi cultură, nu de „panem et circenses”.

Cu respect!

Pr Doru Popovici
Director Radio Maria

Asociaţia Radio Maria România

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Nae, ce aduce nou Europa FM de Magic FM? Ce aduce nou Kiss Fm de Zu? Ce aduce nou vreun post de radio generalist? Majoritatea posturilor de radio sunt generaliste. Religioase doar cateva; oferta nu mi se pare inca foarte diversificata pe plan religios, asa ca taci.
  • Radio Maria este un radio catolic. Catolicii din sunt de 7 rituri,printre care greco-catolic, romano-catolic, etc. In Romania sunt greco-catolici si romano-catolici. Multi au impresia ca romano-catolicii sunt maghiari dar in Moldova sunt 200.000 de catolici romani.
  • Confesiunile neoprotestante au impanzit tara cu radiourile lor. Trinitas la fel, se prinde si acolo unde n-ai semnal la telefon, iar Radio Maria, radio ce reprezinta cultul catolic ce are peste 1.2 milioane de credinciosi in Romania, acopera doar cateva orase mici din Transilvania. Ar trebui sa se acorde licente pe numarul de credinciosi, nu pe ochi frumosi (bani).
  • Micul Samaritean nu mai există (s-a vândut către Vocea Speranței), dar avem așa: Trinitas, Radio Maria (greco-catolic), Maria Radio (romano-catolic, lb. maghiară), Vocea Speranței, Vocea Evangheliei, Radio Renașterea (ortodox, Arhiepiscopia Clujului), Radio Reîntregirea, Radio Dobrogea (ortodox, Arhiepiscopia Tomisului), Radio Reîntregirea Alba Iulia, Alt FM...
  • Sa-mi fie cu iertare (divina), dar avem deja Vocea Sperantei, Micul Samaritean (parca) si Radio Trinitas. Toate spun acelasi lucru. Va muri Iisus, in viziunea Radio Maria? Doar asa as intelege aparitia inca unui post religios, numai daca aduce ceva nou.

Trimite un comentariu

sus