Skip to main content

Dan Diaconescu, trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj. Sentinţa nu este definitivă

 

dan diaconescu

Dan Diaconescu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de către Judecătoria Sectorului 1. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Jurnalistul este acuzat că s-a folosit de calitatea sa de la postul OTV pentru a şantaja mai multe persoane.

Potrivit EVZ, la termenul din 6 decembrie procurorul de şedinţă al DNA a cerut instanţei Judecătoriei Sectorului 1 condamnarea lui Diaconescu la două pedepse a câte nouă ani de închisoare pentru două infracţiuni de şantaj.

Conform aceleiaşi surse, instanţa a dispus confiscarea de la inculpatul Dan Diaconescu a sumei de 4.500 euro in echivalent in lei la cursul BNR.

În rechizitoriul prin care cei trei au fost trimişi în judecată, procurorii DNA au reţinut că, în perioada mai - septembrie 2009, inculpatul Dan Diaconescu a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii de la OTV, cât şi indirect, prin intermediul coinculpatului Pârv, asupra unui primar al unei comune din judeţul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 euro. Sub presiunea acestor ameninţări, primarul respectiv i-a remis efectiv inculpatului Pârv suma de 30.000 de euro şi 42.000 de lei, scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu, susţin procurorii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Andrei Andrei
    De obicei, Dan Diaconescu delireaza si debiteaza tot felul de povesti halucinante, dar cand a spus ca astia vor sa-l bage la puscarie, pentru a-l impiedica sa candideze la alegerile prezidentiale, cred ca a spus un adevar involuntar. Despre Dan Diaconescu se pot spune multe, ca e sarlatan, ca e mincinos, ca e manipulator, ca e machiavelic, dar nu poate spune nimeni ca e un santajist. Daca un subaltern de-al lui a santajat, atunci sa se dovedeasca asta si daca-i gasit vinovat, sa plateasca respectivul.
  • Răspopitu Răspopitu
    Un păcălici politic,pus pe scandaluri și manipulări care a găsit ce merita adică pușcăria ! În rest un om de presă bun cu inițiativă.....ce i-o fi trebuit lui politică Dumnezeule ! Îl durea vezi doamne de poporul amărât și obidit cum mă doare pe mine de soarta balenelor albastre ! îl durea sufletul de cetățenii români din Bentleyul sau Maibachul să.Pocăiește-de Dane și întoarce-te la jurnalism !

Trimite un comentariu

sus