Skip to main content
LIVE: OBAE ca un duş rece. Jurnalistul Rareş Năstase, de la România, te iubesc, îşi lansează prima lui carte. Toate detaliile şi nu numai

Jurnaliştii Digi24, scoşi din Crimeea. Reporterul Laurenţiu Rădulescu a povestit incidentul

 

Digi 24, echipa scoasa din Crimeea O echipă a postului Digi24 care a ajuns în Crimeea a fost întoarsă în Ucraina de trupe militare proruse.

Publicitate

Jurnaliştii au fost duşi într-o cazarmă din Armiansk, oraş aflat în nordul regiunii, legimaţi şi obligaţi să părăsească zona, potrivit site-ului oficial al postului de ştiri, digi24.ro.

Echipa Digi24 a plecat din Odessa cu un tren de pasageri, cu destinaţia Simferopol, capitala Crimeei.

Cu două ore înainte ca trenul să ajungă la Simferopol, garnitura a fost oprită de trupe proruse. Câţiva zeci de militari au intrat din vagon în vagon şi au legitimat călătorii, inclusiv pe jurnaliştii Digi24.

Reporterul Laurenţiu Rădulescu povesteşte incidentul:

„Au făcut controlul de rigoare. Le-am spus că suntem jurnalişti din România, interesaţi să facem un reportaj în Crimeea. Li s-a părut suspect că aveam veste antiglonţ şi aparat de filmare. Am fost coborâţi din tren, urcaţi într-o maşină, ţinuţi cu capul în jos ca să nu vedem drumul. Când am fost urcaţi în maşina care ne aştepta la ieşirea din gară am întrebat unde vom fi duşi. Ni s-a spus că nu e treaba noastră, să fim tăcuţi, să avem răbdare. În 15 minute am ajuns la o unitate militară, unde am văzut arborat steagul Rusiei. Am fost legitimaţi, iar un comandant de acolo ne-a spus că ne putem continua drumul, dar spre Ucraina.

Nu am fost bruscaţi, dar mesajul a fost unul ferm. Comandantul ne-a spus că ar trebui să ne adresăm Moscovei pentru misiunea noastră.

La cazarmă ni s-a indicat din mână direcţia spre care să ne îndreptăm, ni s-a spus că acolo e graniţa cu Ucraina şi că e o distanţă de 4 – 5 kilometri. Am parcurs-o pe jos. E o graniţă improvizată”, a povestit reporterul Laurenţiu Rădulescu la Digi 24.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • un cetatean un cetatean
    respect pt Digi24! restul posturilor de stiri sunt prea ocupate cu propaganda.

Trimite un comentariu

sus