Compania care deţine Pro TV în România este subiectul unor speculaţii în presă. Câţiva afacerişti cehi ar fi interesaţi de preluarea Central European Media Enterprises, potrivit relatărilor din presa străină de astăzi.
Broadbandtvnews.com scrie că antreprenorii cehi Petr Kellner şi Pavel Tykac ar fi interesaţi de preluarea pachetului majoritar al companiei CME, care în prezent este deţinut de Time Warner.
Publicaţia mai notează că reprezentanţii celor doi afacerişti cehi s-au întâlnit cu oficiali ai Time Warner la Londra pentru a discuta o posibilă tranzacţie, dar n-au ajuns până în prezent la nicio înţelegere.
Agenţia de presă cehă scrie (ceskenoviny.cz), de asemenea, că miliardarii Petr Kellner şi Pavel Tykac s-ar afla în discuţii pentru achiziţia grupului CME. Deşi cei doi nu au confirmat intenţia de a cumpăra grupul de media, presa din Cehia mai scrie că ei ar fi interesaţi să păstreze doar postul privat ceh Nova şi să vândă restul televiziunilor din grup.
Ceskenoviny.cz a speculat chiar posibilitatea ca staţiile din România să fie luate de Adrian Sârbu, fostul manager de care americanii de la CME s-au despărţit anul trecut, după ce acesta a ocupat funcţia de preşedinte şi CEO al companiei de media.
O altă publicaţie care a abordat acest subiect este bloomberg.com care scrie că trei afacerişti cehi sunt în discuţii pentru a prelua CME, alături de cei doi deja menţionaţi s-ar afla şi Jan Dienstl.
Pe de altă parte, însă, agenţia Reuters a publicat astăzi un scurt text în care a spus că un grup de afacerişti cehi au negat că s-ar afla în discuţii pentru a cumpăra Central European Media Enterprises sau subsidiara sa din Cehia, după cum a relatat astăzi un ziar.
Chiar şi publicaţia online Ceskenoviny.cz a scris în finalul articolului său că antreprenorii au negat în mod oficial că ar fi interesaţi de achiziţia CME, în timp ce reprezentanţii companiei de media păstrează liniştea.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roPurtătorul de cuvânt al CME, Marek Kobal, a spus că grupul pe care îl reprezintă nu a comentat niciodată speculaţiile de pe piaţă.
:))