
ActiveWatch Agenţia de Monitorizare a Presei a reacţionat după ce zilele trecute Cristi Citre, jurnalist la Digi24, a fost concediat pentru o postare pe Facebook, în care îl critica pe premierul Victor Ponta.
„ActiveWatch consideră că această decizie a fost una abuzivă, disproporţionată şi arbitrară, de natură să încalce drepturile angajatului media şi libertatea de exprimare a acestuia”, au precizat reprezentanţii ONG-ului într-un comunicat.
În plus, ActiveWatch readuce în atenţie lipsa reglementării în presa. „Acest caz demonstrează încă o dată cât de mult vulnerabilizează statutul jurnalistului în redacţie - contractele pe drepturi de autor şi lipsa unor documente de autoreglementare (coduri etice, regulamente interne, certificate de bune practici jurnalistice etc.)”, se mai arată în comunicatul celor de la ActiveWatch.
Comunicatul integral, în continuare:
Jurnalistul Cristian Citre, de la Departamentul Politic al televiziunii Digi 24, a fost concediat de redactorul şef Cosmin Prelipceanu, în urma publicării pe Facebook a unor mesaje critice la adresa premierului Victor Ponta.
ActiveWatch consideră că această decizie a fost una abuzivă, disproporţionată şi arbitrară, de natură să încalce drepturile angajatului media şi libertatea de exprimare a acestuia. Mai mult, acest caz demonstrează încă o dată cât de mult vulnerabilizează statutul jurnalistului în redacţie - contractele pe drepturi de autor şi lipsa unor documente de autoreglementare (coduri etice, regulamente interne, certificate de bune practici jurnalistice etc.). În măsura în care aceste coduri etice etc. nu sunt negociate şi agreate de angajatorii şi angajaţii media, orice măsură administrativă luată ca reacţie la exprimarea unei opinii, indiferent de forma pe care aceasta o ia, la adresa unor politicieni, echivalează cu o formă de cenzură.
Deşi Digi 24 nu are un protocol de comunicare publică agreat cu angajaţii săi, Cosmin Prelipceanu le-a cerut luna trecută jurnaliştilor să fie rezervaţi în exprimarea opiniilor pe reţelele de socializare. Redactorul şef a ales să le comunice acest lucru verbal, fără a negocia limitele exprimării publice a angajaţilor Digi 24 împreună cu aceştia. Deşi deplângem derapajele în media, insistăm asupra faptului că limitele în exprimare nu pot fi stabilite unilateral, ci împreună cu jurnaliştii.
Săptămâna aceasta, luni, jurnalistul Cristian Citre a postat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj despre Victor Ponta: „Mai are cineva vreun dubiu că omul e bolnav, nesimţit şi fără discernământ? Că îşi bate joc, că îţi râde în faţă, că te minte fără să clipească? După ce azi la Cotroceni îşi curăţa scamele de pe sacou şi îşi dădea ochii peste cap de plictiseală, după ce că a dovedit că este un habarnist total în materie de economie, iată ce declară Victor Ponta (la RTV, of course) (...)”.
A doua zi după publicarea acestui text, Cristian Citre a fost anunţat de redactorul şef Cosmin Prelipceanu că „a sărit calul pe Facebook” şi că este concediat. „Nu există nicio clauză în contractul pe care l-am semnat cu Digi24 care să fi putut fi invocată drept justificare a concedierii mele. Drept urmare nici nu a fost invocată vreo clauză contractuală.”, a declarat jurnalistul Cristian Citre (angajat de Digi 24 pe contract de cesiune a drepturilor de autor) pentru ActiveWatch. „Ne vom despărţi de oricine nu împărtăşeşte valorile în care noi credem – echilibru, echidistanţă, imparţialitate”, a declarat Cosmin Prelipceanu pentru ReporterVirtual.ro.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Daca esti atat de preocupat de ce este just, corect si ca la carte, poate rezolvi cu conducerea RCS RDS si problema contractelor de munca. Stii, e cam nasol ca dupa 3 ani de lucrat pentru Digi24, zi de zi, cu trup si suflet, peste program si in weekenduri daca e nevoie, fara niciun repros din partea conducerii, sa iti fie prelungit contractul (aditional!) iar si iar pe 6 luni, ca unui incepator. Ce zici, Cosmine, iti iese sa rezolvi chestia asta? Sa avem contracte pe perioada nedeterminata? Ca asa ar fi corect, nu? Ce parere ai? Poate am si eu nevoie de un credit, o oarecare stabilitate, ca avem familii multi dintre noi. Ce zici, crezi ca reusesti?