Skip to main content

Grila de toamană a TVR: jurnalistul Sorin Avram, realizator de talk-show la TVR. Jurnalul s-ar putea reduce temporar la jumătate de oră

 
tvr
tvr

tvr

Publicitate

Un talk-show de seară, prezentat de jurnalistul Sorin Avram, şi emisiunea lui Dragoş Pătraru, Starea Naţiei, sunt printre noutăţile din grila postului, pe care reprezentanţii Televiziunii Române le-au anunţat în faţa Comisiei de Cultură din Senat.

Emisiunea lui Sorin Avram, al cărui nume nu a fost anunţat, se va desfăşura pe tronsonul 20.30 - 22.00.

În noua formulă, principalul program de ştiri ar putea avea doar 30 de minute, cel puţin în perioada campaniei electorale, au mai explicat aceştia.

În plus, postul pregăteşte şi o serie de emisiuni speciale cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Revoluţie. „Bineînţeles vor fi ca întotdeauna grile de sărbători şi cei 25 de ani de la Revoluţia Română pentru care avem spaţii importante. Am făcut o competiţie internă şi externă de proiecte şi le avem în lucru”, a declarat Irina Radu, directorul de programe al postului.

Irina Radu, director de programe TVR, dspre grila din această toamnă: 

  • Audienţa noastră, din păcate, nu a crescut în ultimele luni. Eu zic că din grila de toamnă o să luăm nişte măsuri mai serioase. Ca plasare a staţiilor noastre, cred că încă ne menţine pe o poziţie bună, deşi nu avem patima altor televiziuni comerciale şi nici bugetele lor.
  • Toate canalele care sunt înaintea noastră au alte arme cu care trebuie să se lupte şi nu au obligaţiile pe care le are canalul public.
  • Veştile bune sunt că emisiunile de succes vor continua. O dată-n viaţă, Viaţa satului, Emisiunea domnului Dinescu, Tezaur Folcloric, Moise Guran, Cristi Tabără, Dosar România. Avem şi noutăţi pe TVR 1, Dragoş Pătraru începe o emisiune la noi de luni, 1 septembrie.
  • Principalul spaţiu din prime time va fi acordat chestiunilor social politice şi bineînţeles alegerilor.
  • TVR 2 îşi păstrează latura cultural-educativă. El s-a menţinut în audienţă.
  • La TVR 1 rămân jurnalele pe care le cunoaşte toată lumea. O perioadă jurnalul va fi ceva mai scurt. Am considerat că trebuie să acordăm o perioadă mai mare talk-show-ului nostru de prime-time în perioada alegerilor, mai ales. S-ar putea să începem acest lucru mai din timp.
  • Vrem să păstrăm prezenţa noastră la Eurovision. Anul acesta am aprobat în comitetul director mai devreme. Pentru că astfel ne putem preocupa altfel de găsirea de fonduri şi de promovarea internaţională.
  • Bineînţeles vor fi ca întotdeauna grile de sărbători şi cei 25 de ani de la Revoluţia Română pentru care avem spaţii importante. Am făcut o competiţie internă şi externă de proiecte şi le avem în lucru. Vom oferi telespectatorilor nişte materiale de calitate. TVR 3 şi celelalte canale îşi menţin politica lor.
  • Nu am primit reclamaţii oficiale vis a vis de niciun moderator. Este vorba de Sorin Avram, un gazetar venit din nord, de la Suceava. Am discutat şi varianta de a folosi în respectiva emisiune şi ziariştii noştri. Suntem pregătiţi pentru oricare din variante. Talk-show-ul va fi echilibrat.

Cu toate acestea, situaţia grilelor este sub semnul întrebării, întrucât acestea nu au fost aprobate de Consiliul de Administraţie, iar senatorii comisiei de Cultură au cerut ca acestea să nu treacă prin Consiliul Naţional al Audiovizualului fără acordul CA. „CA-ul nu are nimic a face cu politica editorială a televiziunii, aşa e în lege. Numai dacă se schimbă strategia se duce la CA”, a explicat Stelian Tănase. 

Întrebat de senatorul Gabriela Firea dacă vedetele postului sunt plătite în funcţie de audienţă, Stelian Tănase a răspuns: „În toate contracte noastre sunt condiţionate de audienţă. Mă uitam pe contractul domnului Pătraru şi într-adevăr va primi o sumă fixă şi dacă performează are nişte bonusuri.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Transformarea TV.R. 1 in Canal de Talkshow-uri este o Cretinitate,
    pe mine sigur abia acuma ma vor pierde ca Audienta,
    ..peste Vara macar am mai vizionat Filmele mai Clasice...
  • Mai Liviutza, scuteste-ne cu frustrarile tale de guvernarici. TVR-ul are nevoie de oameni profesionisti si nu de pitici scandalagii si de pupincuristi politici. Cand mai vorbesti de Liana Sandulescu sau de Stelian Tanase urca-te pe un scaunel ca sa pari mai inalta. In schema emisiunilor TVR nu exista loc pentru cameleoni frustrati ca nu mai papa bani publici pentru emisiuni la comanda. TVR-ul nu este Alba ca Zapada ca sa hraneasca pitici agramati. M-ai inteles dragutza ?
  • @ Dinu Deac Te cheama de fapt Miruna Munteanu? Sau esti chiar Stelian Tanase milogul?
  • @doina
    TVR-ul nu este delta sau vreun brat al Dunarii. Emisiunile din grila de toamna au fost aprobate pe competente. Cand e vorba de de profesionalism, stimata duduie , aflati ca lumea este satula de sineduristi de partid cu miros de guvernarici.
  • De unde stiti dvs dle deac ca este o grila buna sau rea,aveti legatura cu tv? Este o rusine pe bani publici la care se pare ca participati ,altfel nu se explica reactia dvs.
  • @livia pila
    Livia sau liviu cred ca ai o mare frustrare. Nu mai este loc de guvernarici pe banii nostrii. Grila e foarte buna si corect facuta. Guvernaricii sa-l astepte pe Vantu ca sa reapara in grila. Ai inteles ?!
  • Numai minciuni. Iar Irina Radu e total fara caracter. Indeplineste orice ordin de la numitul Tanase Stelian numai si numai pentru a ramine in functie. Oare nu ii e rusine sa se uite in oglinda dimineata?

Trimite un comentariu

sus