Skip to main content

VIDEO. Victor Rebengiuc, vedetă într-o campanie de 1,1 milioane de euro

 
victor rebengiuc
victor rebengiuc

victor rebengiuc

Publicitate

Programul Operaţional Regional 2007-2013 s-a încheiat cu o campanie de promovare a realizărilor. Cu Victor Rebengiuc în „rol principal”, 20 de spoturi publicitare au fost lansate la TV, dar campania are şi o serie de spoturi radio, panouri în toată România şi spoturi pe ecrane electronice stradale.

În total, Minsiterul Dezvoltării a cheltuit 1,1 milioane de euro pe campania care anunţă realizările programului Operaţional Regional, bani proveniţi tot din fonduri europene.

Vedeta campaniei este actorul Victor Rebengiuc, cel care a luat ţara la colindat, într-un automobil Dacia Duster, branduit cu programul Regio. Actorul a vizitat 20 de locuri, de la Timişoara la Brăila şi de la Bucureşti la Suceava, şi a prezentat, pe scurt, povestea câtorva finanţări pe fonduri europene, cum ar fi restaurarea unui castel din Carei (Satu Mare), refacerea centrului de promenadă al Brăilei sau modernizări de drumuri.

Realizarea campaniei a fost împărţită în două, iar pentru fiecare s-a organizat o licitaţie: producţia materialelor şi achiziţia spaţiului publicitar.

Producţia materialelor a fost asigurată de societatea Film factor, deţinută de Tino Furtună, unul dintre membrii trupei Holograf.

Valoarea contractului încheiat cu Film Factor a fost de 1.365.705 lei TVA inclus (300.000 de euro), au declarat pentru paginademedia.ro reprezentanţii Ministerului Dezvoltării.

În oferta financiară a SC FILM FACTOR SRL sunt cumulate costurile pentru producţia materialelor, în funcţie de tipul de activităţi (pre-producţie, producţie, post-producţie, studio şi set, costume, electrică, sunet, procesare, muzica, casting, regizor, concept, etc.), au mai arătat aceştia. În cadrul contractului, au fost produse 20 fillere, 20 spoturi TV, 12 spoturi audio, 5 machete publicitare, 1 film documentar.

La licitaţia pentru producţia materialelor, câştigată de Film Factor, au mai participat şi Antena 3 şi Agrafics Communications.

Pentru partea de achiziţie a spaţiului publicitar a fost derulată o altă licitaţie, cu un buget total estimat de 6,4 milioane de lei fără TVA (1,4 milioane de euro), potrivit anunţului de participare de pe e-licitatie.ro. Preţul final, după licitaţie, a fost de 830.000 de euro.

Cea mai mare parte a bugetului a mers spre televiziune: 1,8 milioane de lei (417.000 de euro)

Cum s-au împărţit, în final, loturile: 

  • Lot 1 (achiziţie spaţiu TV) – Agenţia de Publicitate Media Center, 1.837.000 lei (TVA inclus). Societatea este regia de vânzări care face parte din grupul media al fraţilor Micula.
  • Lot 2 (achiziţie spaţiu radio) – Opti Media SRL – 669.670,15 lei (TVA inclus)
  • Lot 3 (ecrane electronice stradale) – SC Phoenix Media SRL – 454.481,82 lei (TVA inclus)
  • Lot 4 (panouri stradale) – SC Euromedia Group SA – 733.948,51 lei (TVA şi taxă de publicitate incluse).

Staţiile radio care difuzează campania sunt: Radio România Actualităţi, Radio ZU, Europa FM, Radio 21, Naţional FM.

Posturile de televiziune: TVR 1, TVR 2, B1TV, România TV, Realitatea TV.

În continuare, câteva dintre cele 20 de spoturi Regio, obţinute cu susţinerea companiei de monitorizare AlfaCont: 

Regio - Bucuresti

Regio - Carei

Regio - Băile Govora

Regio - Timişoara

Regio - Râşnov

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Subscriu, sunt cu totul de acord cu comentariul tău, Viorica. Și mie îmi lasă un gust amar oamenii artei care ne-au încântat, ne-au impresionat prin măreția jocului lor și care ajung la un moment dat tot în fața noastră dar sub o cu totul altă prezentare, aceea de a câștiga bani din reclame. Înțeleg că foamea e valabilă și la actori dar nu cred că le face cinste să ne arate lucrul ăsta pe toate posturile TV, pe net și oriunde apucă; trebuia să-și păstreze demnitatea și imaginea pe care altădată au creat-o cu trudă și noblețe în teatru sau în cinematografie. Păcat...nu numai că se înjosesc coborând de pe scenă și arătându-ne detergentul, banca, medicamentul, iaurtul, dar ne distrug visele pe care tot ei ni le-au creat prin magia artei lor.
  • Maestre Rebenciuc daca tot colinzi tara cu regio te-as ruga sa ajungi in judetul Bihor ,comuna Boianu Mare satul Corboaia unde din bani europeni si din studii de fezabilitate adica un drum taxat de doua ori dar nu este gata doar pana la 500 de metri de satul corboaia unde 70 de oameni vor fi blocati de fapt cum au fost si iernile trecute si nu intereseaza pe nimeni ,in concluzie cand a venit guvernul ponta a taiat de la acel drum 1600 de metri exact cat sa fie pana la ultima casa dar tot acest guvern a zis ca e rost sa se faca si un studiu de fezabilitate ca-i rost de bani ,ce conteaza prostimea !!!
  • a "scris" asa spoturi? adica o drona si un interviu linga un perete proaspat zugravit ou de rata?

    ce i-o fi trebuit lui Rebenciuc prostia asta. ala cu urechi mari la bariera era mai potrivit.
  • Nu se intelege clar cine s-a ocupat de creatie. adica cine a scris acele spoturi (cam fara sare si piper) si cine s-a ocupat de machetele alea pe care le vezi bagate prin oras, fotografii facute cu telefonul si DTP cu picioarele. Banuiesc eu ca si alea au costat ceva bani si ...pacat de bani. Rebe a jucat un rol, deci...nu prea ai ce-i imputa. Ca textele ridica in slavi niste chestii discutabile, asta-i altceva: asa a cerut partidul. Productia e facuta pe genunchi, asa-i la licitatii: sa se faca, sa avem si profit, sa ramina si ceva pt Nasu'...
  • RUSINE VICTOR REBENCIUC;AR TREBUI SA-I INTINDEM NOI LUI ACUM HARTIA IGIENICA!iI CONCUREAZA PE STELA SI ARSINEL CU FARM CATENA(care dupa cum stiti este lantul de farmacii al fiului gen Iulian Vlad), si vine din urma farm Dona, lantul Danei Nastase!
    La ambele farmacii preturile sunt mai mari cu cca 40-50% prostii platesc si marii nostri artisti se imbogatesc!Rebenciuc se compromite la sf de cariera!
  • ca pe vremea impuscatului! la radio si tv toate erau ca in rai si in realitate traiam in iad!
  • la radio romania actualitat cred ca sunt difuzate toate spoturile intr-o ora de emisie si aproape una dupa alta, sunt exasperanti!!!

Trimite un comentariu

sus