Postul de ştiri Realitatea TV acuză din nou “audienţe nejustificate” pe anumite intervale orare, după ce şi anul trecut a avut o poziţie similară. Într-un material publicat pe site-ul postului de ştiri, Realitatea spune că, pe câteva tronsoane orare, pe anumite targeturi de public, audienţa staţiei a fost zero.
De cealaltă parte, Kantar Media, compania care măsoară oficial audienţelor TV pentru ARMA, spune că este vorba de “acuzaţii nefondate şi defăimătoare”, iar interpretarea datelor este “”răuvoitoare”.
Pe intervalele invocate de Realitatea TV, au fost câteva mii de telespectatori pe minut, spun cei de la Kantar. Compania spune că numărul telespectatorilor unici a fost mai mare.
Detalii, în continuare:
Ce acuză Realitatea TV:
- miercuri, Realitatea TV a înregistrat ZERO puncte de audienţă pe segmentul Urban, peste 18 ani, iar Antena Stars peste jumătate de punct de audienţă, mai mult decât postul nostru de ştiri.
- Pe segmentul Urban 25-55 ani, Realitatea TV a înregistrat, miercuri, după datele Kantar Media, zero puncte de audienţă în timp ce Antena Stars, Pro Cinema sau Acasă TV au audienţe de până la şapte ori mai mari.
- "Audienţele postului nostru de ştiri s-au prăbuşit mai ales pe segmentul în funcţie de care se fac încasările din publicitate."
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/audiente-nejustificate-pentru-realitatea-tv_1538688.html#ixzz3F4EXK6HD
Follow us: @realitatea on Twitter- Intervalele despre care Realitatea TV spune că a avut rating zero, miercuri, 1 octombrie:
Public Urban 18+
10:15 -10:30
12:45 - 13:00
13:00-13:15Public urban 25-55 de ani:
8:30-9:00
10:00-10:30
12:00-12:30
12:45-13:30
14:45-15:00
18:45-19:00
Kantar Media: Realitatea TV continuă atacurile calomnioase, aducând prejudicii de imagine unui serviciu auditat, transparent şi verificabil
Compania Kantar Media, care se ocupă de măsurătorile de audienţeă pentru ARMA – Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor, a verificat intervalele invocate de Realitatea TV.
Audienţa este mică, de câteva mii de telespectatori pe minut, dar reachul este mai mare (numărul celor care s-au uitat cel puţin un minut la televizor, adică telespectatori unici).
Postul Realitatea TV continuă atacurile calomnioase, aducând prejudicii de imagine unui serviciu auditat, transparent şi verificabil, arată în poziţia Kantar.
Poziţia Kantar, în continuare:
Dorim să precizăm că serviciul SNMATV a fost implementat respectând standardele internaţionale şi principiile “Global Guidelines for Television Audience Measurment” , Kantar Media respectând întocmai specificaţiile Caietului de Sarcini al licitaţiei, fapt certificat de toate auditurile efectuate de companii internaţionale independente.
Cu toate acestea, postul Realitatea TV continuă atacurile calomnioase, aducând prejudicii de imagine unui serviciu auditat, transparent şi verificabil.
Astfel, în cadrul programelor: „Newsroom” în intervalul 17:36-17:45, „Deschide lumea” în intervalul 19:10-19:27, „Realitatea de la 20:00” în intervalul 20:47-20:49, „Jocuri de putere” în intervalul 22:07-22:14, difuzate în data de 02 octombrie 2014, precum şi în emisiunea „Realitatea de la 06:00” în intervalul 6:30-6:33 difuzată în data de 03 octombrie 2014, sunt prezentate următoarele informaţii:
Conform analizei datelor de audienţă prezentate mai jos, se poate observa că în intervalele menţionate, postul Realitatea TV înregistrează o audienţă medie de 3.000 telespectatori pe minut, respectiv 1.000 telespectatori pe minut în intervalul 12:45 – 13:00 unde au fost transmise programe de teleshoping, publicitate, precum şi promoţionale.
De asemenea, analizând indicatorii de reach, se pot observa peste 14.000 de telespectatori care au vizionat cel puţin 1 minut al intervalului respectiv.
De asemenea, aceeaşi interpretare rău voitoare este invocată de către postul Realitatea TV şi pentru targetul restrâns de analiză 22 – 55 ani din mediul urban.
Analiza datelor de audienţă pentru intervalele menţionate prezentate mai jos ilustrează faptul că au existat 41.000 de telespectatori din grupa de vârstă 25 – 55 ani, din mediul urban ce au vizionat cel puţin 1 minut din intervalul 08:30 – 09:00, ceea ce înseamnă 3.000 de telespectatori în medie pe minut.
La fel, intervalul 10:00 – 10:30 a fost urmărit în medie de 2.000 de telespectatori din targetul analizat, 23.000 urmărind cel puţin un minut al acestui interval.
În ceea ce priveşte intervalele 12:45 – 13:00; 14:45 – 15:00; 18:45 – 19:00, aşa cum menţionam anterior, chiar dacă pe aceste tronsoane orare sunt difuzate programe de publicitate, promo şi teleshoping, se înregistrează vizionare de 1.000 de telespectatori în medie pe minut în intervalul 12:45 – 13:00, 5.000 de telespectatori în medie pe minut pentru intervalul 14:45 – 15:00 şi 2.000 de telespectatori în medie pe minut pentru intervalul 18:45 – 19:00.
Referitor la audienţa înregistrată pe timp de noapte în data de 01 octombrie 2014, în intervalul orar 02:00 – 06:00, audienţa medie a intervalului este de 0.1 puncte de rating, iar lungimea medie a sesiunii de vizionare a înregistrat 32.4 minute pe targetul 25 – 55 ani din mediul urban respectiv 13 minute pe targetul telespectatorilor în vârstă de peste 18 ani din mediul urban.
Datele prezentate mai sus arată fără echivoc că acuzaţiile aduse de postul Realitatea TV în cadrul emisiunilor difuzate începând cu data de 2 octombrie 2014 sunt nefondate, eronate şi prezentate în mod tendentios.
Precizăm, de asemenea, că echipa Kantar Media nu a primit din partea statiei TV nicio solicitare privind explicaţii detaliate referitoare la performanţa înregistrată pe intervalele menţionate, alegând să demareze pe postul TV o campanie negativă de presiune mediatică împotriva Sistemului Naţional de Măsurare a Audienţei şi furnizorului Kantar Media.
Nu cunoaştem bazele pe care Realitatea TV îşi întemeiază această campanie, mai mult, nu există nicio dovadă care să susţină afirmaţiile tendenţioase, defăimătoare şi calomnioase pe care le respingem categoric.
Vom continua să lucrăm în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor şi suntem încrezători în experienţa noastră de a menţine cele mai înalte standarde de măsurare a audienţei TV în România.
Liliana Mihăilescu
Managing Director Kantar Media
Cum se măsoară acum audienţa TV în prezent, în materialul video de mai jos, realizat de Paginademedia.ro. Mai multe detalii, AICI:
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Dacă ne-ar ataca rușii și ar începe al treilea război mondial la ora 11:45, de la Realitatea am afla acest lucru după vreo 20 de minute. Prioritate au becurile cu LED și aparatul de feliat legume în fața oricărui breaking news.