Skip to main content

Reprezentanţii TVR: Şansele ca TVR să mai obţină drepturile la Euro 2016 „sunt mici dar se pot mări în funcţie de negocierile care nici nu ştim dacă mai există sau nu”

 
Stelian Tanase
Stelian Tanase

„Demersurile noastre către oficialităţile române şi către EBU continuă, încercând să găsim o soluţie. Marea noastră problemă este datoria istorică pe care TVR o are”, a declarat Stelian Tănase, şeful TVR, într- conferinţă de presă organizată pentru a da explicaţii în legătură cu posibila pierdere a drepturilor de difuzare pentru Euro 2016.

Publicitate

Pentru prima dată de când cumpără drepturile de difuzare pentru evenimente sportive, TVR a fost exclusă din negociere cu EBU, European Broadcasting Uunion, organizaţia care reuneşte televiziunile publice din Europa. Motivul? Postul public nu poate oferi garanţia că va putea plăti suma pentru aceste drepturi. Astfel, TVR a fost nevoit să discute direct cu compania de marketing a FIFA.

Şansele ca TVR să mai obţină drepturile la Euro 2016, pentru cele 23 de meciuri, „sunt mici dar se pot mări în funcţie de negocierile care nici nu ştim dacă mai există sau nu”, a declarat Costi Şerbu, cel care negociază cu EBU din partea TVR .

„Nu există niciun comunicat din partea altei televiziuni. Neexistând, îmi închipui că nu s-au adjudecat celelalte 23 de meciuri”, a mai adăugat acesta.

„Nu există niciun termen limită. A existat un termen limită la EBU, atunci când am fost excluşi din negocieri. După care a existat o negociere directă cu agentul de marketing al UEFA.
Am fost singurii excluşi. Este pentru prima dată când s-a întâmplat ca România să nu participe la negocieri alături de celelalte 29 de ţări”, a mai spus Şerbu.

Din declaraţiile lui Stelian Tănase:

  • Veţi primi o mapă cu documente de la Televiziunea Română. Rapoarte emise de noi de-a lungul timpului în legătură cu demersurile repetate pe care le am făcut pentru a nu avea acest incident, acest moment foarte prost şi din timp să reuşim să găsim o soluţie.
  • Încă de la numirea mea am început să facem nişte vizite la înalt nivel, premier, şefii celor două camere, Ministrul Finanţelor, am scris diferite memorii încercând să anticipăm ceea ce se va întâmpla. Ne-am dat seama că vine un moment de ruptură dacă nu rezolvăm din timp problemele pe care le avem.
  • Demersurile noastre către oficialităţile române şi către EBU continuă, încercând să găsim o soluţie. Marea noastră problemă este datoria istorică pe care TVR o are, deşi sub mandatul meu am reuşit să reducem substanţial datoriile.
  • Ceea ce ne trage în jos este datoria istorică care a început să se formeze din 2005 odată cu introducerea TVA la licenţe şi programe. Şi va continua în această maniera 100 de ani. Din punctul meu de vedere soluţia este şteregerea datoriilor. Există formule prin care SRTV poate fi exonerată de datorii. Mai alese că aceste datorii nu sunt produsul prostului management, ci a măsurile luate de aceste guverne.
  • Cred că este o problema la nivelul clasei politice în ce priveşte misiunea publică şi utilitatea televiziunii publice. Nu cred că aceste lucruri sunt înţelese foarte bine.
  • Televiziunea română suferă de o subfinanţare cronică, ca şi spitalele din România, ca şi învăţământul.
  • Germania ar 81 de milioane de locuitori. Televiziunea publică are 3.500 de angajaţi, 11 canale, cota de audienţă este de 49%. Această caracteristică este în toate ţările europene. Situaţia de la noi este datorată tratamentului de cenuşăreasă.
  • Sunt dispus să renunţ la publicitate în schimbul unei majorări a taxei cu măcar 50 de bani. Eu sunt adeptul modeluui BBC unde nu se programează publicitate. Privatul trăieşte din publicitate. Serviciul public însă poate să renunţe la publicitate, dar taxa trebuie să acopere cheltuielile pe care autoritatea le cere.
  • Avem cea mai mică taxă din Europa, de câteva ori mai mică decât cele mai sărace ţări din Europa.
  • Guvernul şi TVR au semnat un memorandum, care prevedea restructurarea Televiziunii române, programe, număr de angajaţi, dar prevedea din partea Guvernului obligaţia de a indexa taxa. Observ că Guvernul nu şi-a îndeplinit această obligaţie, deşi indexarea taxei garanta nişte împrumuturi pe care TVR le-a făcut.
  • Acum vin şi vă spun, dacă se indexa taxa am fi avut bani să plătim la EBU? Efectele neindeţării taxei TV este de 500 de milioane de euro. Dacă s-ar fi indexat taxa TV, noi am fi avut astăzi în plus în buget 500 de milioane de euro. Efectele diminuării taxei în 2003 de la 4,5 la 4 lei, a fost de 100 de milioane de euro. Am propus creşterea taxei de la 4 la 6 lei, am fi avut 4 milioane de euro.
  • Pentru mine, personal, ar fi cea mai mare nereuşită să putem oferi Campionatul European de Fotbal.
  • Nu am dori în 2016 să ratăm prezenţa televiziunii române la campionatul european de fotbal.

Camelia Pătru, directorul financiar al TVR: „La sfârşitul anului 2014, datoriile sunt în sumă de 700 de milioane de lei. La buget sunt 440 de milioane de lei, din care 240 de milioane de lei reprezintă obligaţii către bugetul de stat şi diferenţa, accesorii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Marian Marian
    CATALIN plateste tu cat vrei ca pe mine nu ma intereseaza TVR , asa ca fa bine si TACI
  • disonanta disonanta
    Domnule Tanase, dar ce mai cauti la TVR daca nu ai reusit un dialog cu guvernul si parlamentul? Inseamna ca ai problema. Cat despre scrisoare de garantie, cum sa faca asa ceva guvernul? Vrei sa il ia DNA-ul? In primul rand ca nu se da ajutor de stat pe o piata (media), chiar daca esti sau privat. Tie, daca ai avea o televizune privata ti-ar conveni sa intri intr-o competitive/licitatie pt drepturi de difuzare stiind ca un competitor este avantajat net prin faptul ca guvernul garanteaza plata achizitiei? Cred ca Romania, in calitate de membru UE, nu are voie sa dea ajutoare de stat unor competitor in piata.
    In sfarsiti, tu ai respectat Memorandumul cu guvernul sau doar guvernul l-a incalcat?
  • Expertul, Expertul,
    @catalin, Drepturile pentru Champions League si Europa League au fost cumparate de dolce sport si ProTV. Foarte probabil ProTV va cumpara optiunea free to air de la Euro 2016.
  • Livia Pila Livia Pila
    Carevasazica Stelian Tanase vorbeste doar ca sa se afle in treaba. Iar treaba lui e sa isi umfle salariul, sa il cumpere pe Adrian Bucur, sa il plateasca regeste pe Nistorescu. Bravo, Stelica, esti irecuperabil!
  • ștefan ștefan
    Deja este bătaie de joc ce face Nea Stelică.
  • lucian lucian
    Domnule Stelian Tanase, va sugerez sa desfintati TVR 3(post tv inutil atata vreme cat exista posturile tv regionale ale televiziunii publice),astfel reduceti din cheltuielile TVR, iar o parte din emisiuni sa fie mutate pe TVR 1si TVR 2, iar de pe TVR 1 emisiuni specifice televiziunii de stiri sa fie mutate pe TVR NEWS(sa se inceteze colaborarea cu EURONEWS, continuand sa se difuzeze doar mini-documenarele de pe EURONEWS), sa fie inlocuite stirile din ora in ora de la EURONEWS cu un mini-jurnal din ora in ora produs de TVRNEWS si realizarea a altor emisiuni scurte de catre TVR la TVRNEWS, de asemenea pastrarea pe TVR NEWS a TELEJURNALELOR de pe TVR1, TVR2 dar si a telejurnalului pentru Republica Moldova de la ora 19.00.
  • catalin catalin
    Rog TVR, asa dupa cum stiu de pe net ca sindicatul TVR SPUSTV a facut deja o solicitare catre premierul Victor Ponta, sa solicite insistent marirea taxei cu 4,50 lei(se poate chiar si cu 5,00 lei sau 5,50 lei)TVR, pentru achizitionarea drepturilor de difuzare a EURO 2016, dar sa aiba si in vedere pentru la toamna posibilitatea de a obtine drepturile de difuzare a UEFA CHAMPIONS LIGUE(atat marti cat si miercuri).Sustinem TVR, prezentandu-ne sprijinul pentru acceptarea maririi taxei TVR.

Trimite un comentariu

sus