Skip to main content

Nerecomandat minorilor. România TV, imagini în buclă cu fete dansând lasciv, în mijlocul zilei

 
romania TV (9)
romania TV (9)

CAPTURĂ. Ilustraţie nepotrivită cu ora de difuzare (17.00) pe postul de ştiri România TV.

Publicitate

Canalul deţinut de Sebastian Ghiţă a difuzat imagini nerecomandate minorilor, cu tinere care se mângâiau şi dansau lasciv, cu mişcări sugestive, pentru a ilustra subiectul discutat în studio: "Cum se folosesc PNL-iştii de Iohannis pentru sex şi funcţii".

Imaginile cu cele două tinere au rulat în buclă, de mai multe ori, în timpul dezbaterii de pe postul de ştiri cu orientare tabloidă.

Astfel de dansuri au atras atenţia CNA în trecutul apropiat. Antena 1 a fost amendată de CNA în urmă cu o săptămână şi pentru dansuri asemănătoare cu prestaţia fetelor de pe România TV. Forul a penalizat faptul că dansatoarele şi animatoarele de la Răzvan şi Dani se mişcau provocator, într-un stil nepotrivit pentru ora matinală (aşa numitul dans "twerk").

Amenda luată de Antena 1 a fost de 10.000 de lei (dată pentru dansurile matinale, dar şi pentru limbajul lui Mircea Badea de la În gura presei), după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus