Skip to main content

ANALIZĂ SEZON. Şi-au dat pantalonii jos degeaba! Insula iubirii, locul doi, trei şi chiar patru. Finala, singura ediţie în care a fost locul 1, doar pe un target

 
Insula Iubirii
Insula Iubirii

AUDIENŢE. "Au avut ocazia de a descoperi dorinţa în toate formele ei", "Au fost săptămâni de plăceri", aşa a fost prezentat show-ul Insula iubirii, chiar în debutul finalei. Ce succes a avut însă la public emisiunea în care "ispitele", deopotrivă fete şi băieţi, nu s-au dat la o parte nici de la partide intime, cu secvenţe interzise minorilor, într-un program prezentat ca "pentru 12 ani"?

Publicitate

Analiza Paginademedia.ro arată că show-ul filmat în Thailanda a fost, de-a lungul sezonului, pe locurile doi-trei. În câteva ediţii, la nivel naţional, emisiunea prezentată de Radu Vâlcan a fost chiar pe locul patru, după Pro TV, Kanal D şi după canalul de ştiri din grup, Antena 3.

La nivel naţional, Insula Iubirii a avut cele mai slabe performanţe: de două ori locul patru, de patru ori locul trei şi de şase ori poziţia a doua. Cu excepţia ultimelor două ediţii (când diferenţa a fost mai mică), audienţa Insula iubirii era cam la jumătate, comparativ cu liderul pe interval, Pro TV.

La oraşe, emisiunea de pe Antena 1 a fost de cele mai multe ori pe poziţia a doua. În două ediţii, a fost pe locul trei, după Pro TV şi după Antena 3. În cele mai multe dintre emisiuni, audienţa Antena 1 era la jumătate în comparaţie cu primul loc pe interval, Pro TV.

Insula iubirii a stat ceva mai bine pe targetul comercial în sensul că, pe segmentul 18-49, emisiunea a fost pe locul doi, după Pro TV. Şi aici, în unele cazuri, audienţa Antena 1 a fost la jumătate. În altele, diferenţa dintre Pro TV şi Antena 1 a fost mai mică, în comparaţie cu celelalte targeturi.

Segmentul comercial a fost singurul în care Insula a reuşit un loc 1: în finală, când, pe tot intervalul emisiunii, Antena a fost pe prima poziţie. Pe intersecţia cu Greu de pensionat însă, postul Intact s-a mulţumit cu locul al doilea.

Finala, vârful sezonului

Insula iubirii a atins vârful maxim de audienţă în finală. Ultima emisiune Insula iubirii, de pe Antena 1, a avut cea mai mare audienţă dintre toate ediţiile acestui sezon. Totuşi, Antena 1 a fost pe primul loc cu finala doar pe segmentul comercial. La nivel naţional şi la oraşe, postul TV a fost pe poziţia a doua, după Pro TV.

Ultima ediţie a fost singura în care show-ul de pe Antena 1 a depăşit 20% cotă de piaţă pe un target. Este vorba de segmentul comercial, unde finala a avut o cotă de peste 23%, ceea ce înseamnă că aproape un sfert dintre telespectatorii între 18 şi 49 de ani care se uitau la televizor erau pe Antena 1.

Analiza pe ediţii arată că, pe targeturile naţional şi urban, cota de piaţă medie a fost sub 10% (a sărit de 10 procente doar la ultimele trei ediţii). Cifrele au fost ceva mai mari pe targetul comercial (15% media pe tot sezonul).

Audienţa emisiunii Insula iubirii, ediţie cu ediţie şi locul ocupat în clasamentul pe interval:

La nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share% Loc
26 aprilie 865.000 4.7 9.5 2
3 mai 686.000 3.7 7 4
10 mai 782.000 4.2 8.2 3
17 mai 720.000 3.9 8.3 3
24 mai 670.000 3.6 7.7 3
31 mai 760.000 4.1 9.5 2
7 iunie 702.000 3.8 9 4
14 iunie 704.000 3.8 9.6 3
21 iunie 864.000 4.7 9.9 2
28 iunie 822.000 4.5 10.4 2
5 iulie 915.000 5.0 11.9 2
12 iulie 936.000 5.1 13.5 2
MEDIE 789.000 4.3 9.5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

În mediul URBAN:

URBAN Nr. persoane Rtg% Share% Loc
26 aprilie 528.000 5.2 10.5 2
3 mai 396.000 3.9 7.5 3
10 mai 424.000 4.2 8.2 2
17 mai 444.000 4.4 9.2 2
24 mai 419.000 4.2 8.4 2
31 mai 447.000 4.4 10 2
7 iunie 412.000 4.1 9.2 3
14 iunie 373.000 3.7 9 2
21 iunie 475.000 4.7 9.9 2
28 iunie 478.000 4.7 10.8 2
5 iulie 488.000 4.8 11.2 2
12 iulie 565.000 5.6 14.1 2
MEDIE 455.000 4.5 9.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share% Loc
26 aprilie 344.000 6.8 15.6 2
3 mai 263.000 5.2 11 2
10 mai 286.000 5.6 12.5 2
17 mai 289.000 5.7 13.3 2
24 mai 287.000 5.7 13.2 2
31 mai 312.000 6.1 16.6 2
7 iunie 299.000 5.9 15.1 2
14 iunie 256.000 5.1 13.8 2
21 iunie 314.000 6.2 14.5 2
28 iunie 311.000 6.2 16.4 2
5 iulie 351.000 6.9 17.8 2
12 iulie 403.000 7.9 23.1 1
MEDIE 311.000 6.1 15.3
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ferma ”animalelor” nu cred ca a intrat vreodata in vizorul CNA.
    În schimb, ”Ispitale” cred ca o vor face, când va reveni CNAul din concediu, nu de alta, dar din cîte înțeleg aici au fost prezentate secvențe interzise minorilor, într-un program prezentat ca “pentru 12 ani”.
  • Expertule, si ce este corect? Nu vezi ce titlu de rahat este? Cand era ferma vedetelor(de carton) la final scria cu asa mare iubire despre acea emisiune cu toate vedetele cu 3 facultati si realizari in viata, vorba lui Mihaita.
  • m-am uitat la vreo 2 episoade si pe langa poveste reincalzita de la "vara ispitelor" si cocalareala participantilor, am remarcat 2 lucruri pozitive (pentru A1).

    Prima lor emisiune de tip reality care era bine legata, care a stiut sa te tina in suspans, sa prezinte lucrurile intr-un mod captivant si Radu Vulcan, un personaj pe care-l vedeam deja usor expirat si ce s-a descurcat bine controland frumos momentele.

    Saptamana trecut am fost cu putina treaba prin Roma iar Marti seara butonam la TV, pe un post vad varianta din Italia.
    Ce sa spun, o plictiseala si o lalaiala de n-am rezistat mai mult de 20 minute.
  • Adevarul e ca la protv la ferma animalelor (vedete) erau "decat" oameni cu 3 facultati si cu dorinte de a ajunge in Academia Romana.
    Gata falsitate de opinie.
    Expertu' (lu' peste) musca din tastatura laudand pro ca este pe locul 1 pe comercial, ca restul sunt bosorogi si aia nu "cumpara reclame".
    Acum nu e bine ca-s cocalari pe A1.
    Prietene, cred ca noua emisiune de pe pro, "vorbeste lumea", te unge pe suflet!
  • @iulian, Nu crezi ca esti cam obraznic? Da, targetul comercial conteaza, dar analiza lui Petrisor este corecta! Insula Iubirii un show cu parasute, cocalari si infractori a prins foarte bine la publicul antena 1!
  • Te-a sunat varanul sa lauzi performanta Antenei1 : locul 3-4 ?
  • Comercialul conteaza. Poate sa fie si pe 10 la national si urban.
    Care-i frustrarea voastra?

Trimite un comentariu

sus