„Sunt optimist! Nu cred ca jurnalismul va pieri. Pericolul nu e ca presa să dispară, ci să dizolvăm regulile, iar ceea ce rămâne să numim tot presă", spune jurnalistul Cătălin Tolontan într-un interviu acordat ziarului Adevărul.
Interviul face parte dintr-o serie de interviuri despre presa ultimilor 25 de ani. În cadrul acestui proiect editorial ziarul Adevărul a făcut interviuri cu Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Cătălin Tolontan şi Sorin Roşca Stănescu.
Câteva fragmente din interviurile acordate de cei patru jurnalişti.
Cătălin Tolontan, din interviul acordat ziarului Adevărul:
"Noi avem acum, în România, poate singura presă din lume îndrăgostită de serviciile secrete şi de procuratură. (...) La ora asta, serviciile secrete sunt mai puternice decât oricând până acum. Unde e foarte multă putere e şi disproporţie democratică. Presa are rolul de a spune: “atenţie, sunteţi prea puternici, vă băgaţi în chestiuni comerciale, de media, de federaţii, de comitete, de sport, unde n-aveţi ce căuta”!"
Tolontan, despre cea mai mare greşeală pe care a făcut-o ca ziarist: „Am scris la un moment dat, din nişte informaţii greşite pe care le-am primit, cum că Vîntu are o înţelegere cu americanii pe ideea „banii ăştia pe care i-ai furat tu, bagă-i în democratizarea ţării“. Mă refeream la investiţiile de la Realitatea TV. Cred că am greşit, am mers pe mâna unor surse care nu erau corecte şi mi-a părut rău."
Despre presa pe online: "Înainte eram 20 de ziare naţionale care ne băteam pe o piaţă de publicitate de, probabil, 80 de milioane de euro. Asta era bucata de carne pe care ne băteam. Acum am intrat în rândul a mii de site-uri şi ne batem pe o bucată de carne care este consumată în proporţie de 95% de Google, Facebook şi Yahoo. Ce să mizezi aici? Este un drum care mi se pare închis. Încercăm alte drumuri. Nu e o resemnare. Eu nu cred că presa moare."
„Eu nu sunt convins că meseria de jurnalist şi-a spus ultimul cuvânt. Cred că ne-am preocupat excesiv de întrebarea “care este platforma pe care ne vom exprima: net sau ziar? Hârtie lucioasă sau TV HD?”. Până la urmă, nu e treaba noastră, ca jurnalişti, să ne preocupăm de asta. Treaba noastră e să continuăm să ne facem munca păstrând principiile. Dacă ne vom păstra principiile, într-o lume atât de atomizată, cred că oamenii vor continua să ne asculte poveştile. Şi cred că adevăraţii creatori de poveşti vor avea în continuare ceva de spus. Dar habar n-am cum va arăta platforma respectivă."
Ion Cristoiu, din interviul acordat ziarului Adevărul: „Toţi cei care şi-au făcut ziare în anii '90 aveau în spate «băieţii». Era fosta Securitate care voia să facă bani“
Adevărul: Aţi avut în redacţie ziarişti asupra cărora aveaţi bănuieli că sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor?
Cristoiu: "Sunt sigur că în redacţie am avut mulţi ofiţeri acoperiţi. Mă sunau pe mine „băieţii” şi mă rugau: „Ştiţi, am vrea nu ştiu ce, în cazul cutare să dăm cutare”. Şi eu spuneam: „Păi, nu pot să mă duc la un redactor să-i spun «fă asta!»”.
"Criza din presă vine din faptul că nu mai sunt directori care să insufle ziariştilor un spirit. Eu rămân uluit când merg pe la televiziuni şi întreb: „Bă, dar unde vă sunt şefii?“. Şi îmi răspund: „Nu ştiu, pe-acasă“. Una e să ştii că ai un director care se uită la ce faci şi-ţi spune unde ai greşit, şi alta e să ştii că şeful e în Bahamas."
Cristian Tudor Popescu, din interviul acordat ziarului Adevărul: "Noi asistăm la un spectacol al dizolvării presei în România. Nu se mai pune problema dacă e bună sau nu. Nu mai e presă!"
Care a fost cea mai bună perioadă a presei din aceşti 25 de ani?
Din punctul meu de vedere, cea mai bună a fost perioada 1996-2000. A fost perioada de maximă efervescenţă. Sigur, exista şi atunci interesul pentru bani, dar exista şi multă pasiune. Exista presă de amorul artei, nu neapărat ca să câştigi bani sau faimă. Între ‘96 şi 2000 a fost interval în care ziarele se desprindeau de presa comunistă şi, în acelaşi timp, nu deveniseră suficient de capitaliste. Exista în aer satisfacţia de a face o emisiune bună, un reportaj bun, de a scrie un text despre care să discute lumea, exista această fierbere în legătură cu jurnalismul. Care s-a stins treptat după anul 2000, transformându-se într-o chestie rece, de prestare.
CTP, despre presa tabloidă:
Presa tabloidă a fost injectată începând cu primăvara anului 2000, cu ziarul „Libertatea”. Ăla a fost momentul crucial. Trustul Ringier, cel care a preluat „Libertatea“, a sesizat această dorinţă a „yuppies” (young urban professional), care sunt cei mai importanţi pentru publicitate, de a citi presă tabloidă şi nu presă quality. A sesizat asta un trust occidental, atenţie! De la presa occidentală care a venit în România să investească, nu am primit lumina marelui jurnalism occidental bazat pe deontologie, pe curaj, pe „Watergate“ şi alte poveşti de soiul ăsta. Nu, au venit nişte trusturi care erau chiar mai rapace decât astea româneşti. Nu veniseră să ne înveţe pe noi marele jurnalism, ci ca să scoată bani cu orice preţ. Deci presa a fost degradată şi de trusturile străine. Îmi aduc aminte ce discuţii aveam la CRP cu cei de la Ringier. Au dat pe prima pagină bucăţi de oameni morţi în accidente de muncă alături de buci şi de ţâţe! Le-am spus: „Domnule, nu se poate aşa ceva, sunteţi un trust străin. Cum permiteţi chestia asta?”. Nu le-a păsat, îşi permiteau! Ieşeau banii? La revedere! Să fie foarte limpede: trusturile occidentale au făcut cel puţin la fel de mult rău presei ca potentaţii ăştia cu bani, oligarhii români.
Există vreo speranţă pentru o presă mai curată în viitor?
Presă? Nu. Staţi puţin, despre ce vorbim? Noi asistăm la un spectacol al dizolvării presei în România. Nu se mai pune problema dacă e bună sau nu. Nu mai e presă!
Şi cât credeţi că va mai dura acest proces de dizolvare? Când o să spunem: „Gata, s-a terminat, stingem lumina, mergem acasă”?
Nu e departe momentul. În curând, fiecare va avea ziarul lui. Nu mai e nevoia să-i faci tu ziar. Această idee a funcţionat vreme de 250 de ani: există nişte inşi care fac ziarul şi există nişte inşi care-l citesc. Dragii mei, catedrale s-au construit în Europa câteva sute de ani. După aia, nu s-au mai construit. Aşa e şi cu presa. E foarte posibil ca această paradigmă cititor-ziarist să dispară, să fie înlocuită. Şi netul spre asta merge, nu vedeţi? Uitaţi-vă care este mentalitatea postacului, a comentatorului pe net. Ei se consideră egali cu jurnaliştii. „Suntem cu toţii aici, în acelaşi mediu”. La ziar, cititorul putea să îţi trimită cel mult o scrisoare la redacţie. Acum toată lumea este în acest ring, în această junglă, iar ideea de jurnalist care scrie nu mai e... Dacă aţi şti câţi mi-au spus lucrul ăsta pe net: „Ce vorbeşti, dom’le? Eşti un postac ca şi noi!”. Ce scria el acolo, cuvintele alea inepte din postarea lui de câteva rânduri, le considera absolut egale cu un editorial la care eu munceam câteva ore. Ei se simt deja egali cu jurnaliştii, deci lucrurile vor merge spre estomparea ideii de jurnalist. Şi încă ceva: până acum jurnalist a însemnat persoana care deţine informaţia înaintea publicului. Păi, în momentul de faţă, publicul îi spune jurnalistului. Ia uitaţi-vă puţin la evoluţiile din ultimi ani.
Sorin Roşca Stănescu, din interviul acordat ziarului Adevărul: „Ce dacă am fost la închisoare? Sunt un model de urmat pentru tinerii ziarişti“
Adevărul: Cum vi se pare presa scrisă din zilele noastre?
Sorin Roşca Stănescu: E un dezastru, în mare parte planificat. Toată presa scrisă serioasă intră în faliment sau riscă falimentul. Mă gândesc la precaritatea salariilor, la inconsistenţa departamentelor de investigaţii, care sunt chintesenţa presei scrise. Mă gândesc la duplicitatea unor jurnalişti, la infestarea accentuată a redacţiilor cu ziarişti care moralmente pot fi puşi sub semnul întrebării, dar şi cu ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete care devin drone ale unor informaţii dirijate
Adevărul. S-a amestecat Dinu Patriciu în politica editorială a ziarului “Ziua”?
SRS:Finalmente, nu. Dar a făcut nenumărate tentative de a se amesteca. Mai întâi a încercat să discute direct cu oameni din redacţie. Am ţinut o şedinţă şi i-am anunţat pe toţi că dacă cineva mai discută cu Dinu Patriciu îi desfac contractul de muncă imediat. În contractele de muncă cu fiecare angajat am introdus capitolul ăsta. Astfel, de câte ori Dinu a avut nevoie să intervină în conţinutul ziarului, a apelat la mine.
Adevărul: E şi vina ziariştilor că presa moare?
SRS: E şi vina noastră că am angajat oameni în presă care nu au cultură elementară. Încercând să facem o presă nouă, să aducem mulţi tineri, oameni neimplicaţi în presa comunistă, am lărgit puţin sita şi am angajat foarte mulţi tineri nemobilaţi suficient intelectual. Au intrat prea multe ciurucuri în presă.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii