Skip to main content

Adrian Ursu, huiduit la o conferinţă cu ziarişti români şi străini, când se mândrea cu realizările Antena 3

 
Plimbarea Antena 3
Plimbarea Antena 3

“Ruşine!” s-a auzit o voce din sală către Adrian Ursu, care se mândrea într-un discurs că lucrează la Antena 3, un post cu multiple realizări. S-a întâmplat aseară, la o conferinţă dedicată jurnaliştilor din Europa de Est, cu ziarişti români şi străini.

Publicitate

Realizatorul de la Antena 3 a fost huiduit, iar la scurt timp a plecat de la eveniment.

Ce s-a întâmplat?

Adrian Ursu participa la un panel de discuţii despre legăturile dintre Presă şi Politică în România, la care participau şi Ioana Avădani (Centrul pentru Jurnalism Independent), Ion M. Ioniţă (Adevărul) şi Dan Tăpălagă.

Discuţiile se purtau în cadrul South East Europe Media Forum – SEEMF, organizat la Bucureşti, cu participare internă şi internaţională.

Din ce a spus Adrian Ursu:

Realizatorul de la Antena 3 a declarat că e mândru că lucrează într-o televiziune ca Antena 3, care a dezvăluit cum fratele preşedintelui a cerut şi a primit bani de la infractori.

Că e mândru că lucrează într-o televiziune care poate să scoată 30.000 de oameni într-o plimbare. Cine a mai avut parte de o asemenea solidaritate? s-a întrebat el.

Că face parte dintr-o companie care a plătit 370 de milioane de euro taxe la stat.

Că este mândru că face parte dintr-un trust care şi-a asumat în mod transparent structura de proprietate.

Ioana Avădani a reacţionat la declaraţiile lui Adrian Ursu:

"În primul rând, să precizăm pentru invitaţii străini că este vorba de fostul preşedinte. Apoi, să nu uităm că în rapoartele internaţionale televiziunea dvs este citată ca făcând presiuni asupre independenţei justiţiei."

A continuat Dan Tăpălagă:

"În ce ţară din lume există o televiziune care luptă împotriva corupţiei, care luptă împotriva abuzurilor, dar care duce campanii întregi împotriva justiţiei, linşează magistraţi, are un fost patron condamnat la zece ani pentru corupţie şi jurnalişti cercetaţi pentru şantaj?"

Au urmat aplauze pentru Avădani şi Tăpălagă, apoi huiduieli la adresa lui Adrian Ursu. “Ruşine”, s-a auzit din sală.

Ursu a adăugat: Văd că-l apaludaţi pe el. Este corect că a spus un fost patron, dar e incorect că sunt jurnalişti cercetaţi pentru santaj.

Intervenţia lui Adrian Ursu a venit după un discurs al jurnalistului Dan Tăpălagă. Din ce a spus Tăpălagă:

- aşa cum s-au decuplat partidele de la agenda alegătorilor, aşa s-au decuplat şi televiziunile, presa main steam – cu câteva excepţii – de la agenda publică.

- A murit un poliţist în coloana oficială a unui ministru, suspectat că a abuzat în funcţie, dar majoritatea televiziunilor l-au apărat pe ministru explicând că groapa din carosabil în care a căzut poliţistul a fost de vină. O televiziune a început să facă o amplă analiză a fenomenului gropilor din România ca să demonstreze că ministrul chiar nu are nicio vină.

- Toate aceste televiziuni şi redacţii controlate politic şi-au apărat şi promovat finanţatorii din politică în momentul când aceştia au ajunşi anchetaţi de procurori sau condamnaţi. Unii continuă să-I apere chiar şi după ce au ajuns la închisoare. Nu sunt aceste cazuri clare de decuplare de la agenda publică?

- Aici vorbim de aşanumiţii moguli, care au funcţionar ani de zile ca braţul armat al politicienilor. În aceste redacţii funcţionează atât cenzura directă, cât şi cenzura indirectă. Jurnaliştii ştiu ce subiecte pot aborda, mulţi n-au încotro, deoarece nu prea există opţiuni. Sfera de presă liberă se restrânge la câteva site-uri şi maxim două televiziuni.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Un asazis ziarist nerusinat, la fel cu inca altii de la A3. I se potrivesc de minune vorbele romanilor: "daca tacea, filozof ramanea" si, mai ales, "prostul, daca nu si fudul, parca nu e prost destul".

Trimite un comentariu

sus