Skip to main content

Continuă plecările de la Mediafax. Şeful departamentului Sport a demisionat

 
mediafax
mediafax

Continuă plecările din agenţia Mediafax după ce, zilele trecute, au demisionat redactorul-şef Mona Hera, directorul editorial Cristi Dimitriu, redactorul-şef adjunct Livia Ispas şi aproximativ jumătate din redacţie.

Publicitate

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, au mai demisiona Adi Petculescu, şeful departamentului sport, dar şi ceilalţi ziarişti din secţie (4-5 oameni). Adi Petculescu este unul din veteranii agenţiei Mediafax. El a lucrat la agenţia deţinută de Adrian Sârbu peste 20 de ani.

Un alt jurnalist cu experienţă - Andreea Unturică, care coordona corespondenţii Mediafax - a ales să părăsească agenţia de ştiri.

Plecările de la Mediafax, în ultima săptămână, potrivit informaţiilor Paginademedia.ro:

Mona Hera, redactor-şef

Cristi Dimitriu, director editorial

Livia Ispas, redactor-şef adjunct

Elvira Gheorghiţă, jurnalist cu experienţă pe domeniul Sănătate

Sport - tot departamentul, format din cinci oameni, în frunte cu şeful secţiei, Adrian Petculescu. Departamentul sport era format din Luminiţa Turcu, Leila Bolat, Traian Terzian şi Adrian Tone.

Life - trei oameni au demisionat. A mai rămas un jurnalist.
Corespondenţi - două plecări, printre care şi şefa secţiei, Andreea Unturică.
Social - cinci demisionari, în frunte cu şeful de secţie, care era şi redactor-şef adjunct, Livia Ispas. Printre numele care au mai plecat se numără Elvira Gheorghiţă şi Aurelia Alexa.
Politic - au demisionat doi jurnalişti, doi au ales să rămână.
Site - o plecare

Reamintim că miercuri seara, după valul de demisii, Adrian Sârbu a ţinut o şedinţă cu demisionarii dar şi cu cei care încă nu-şi prezentaseră demisiile.

Adrian Sârbu le-a solicitat demisionarilor să asigure „o tranziţie uşoară” în următoarea perioadă (aceştia vor sta în preaviz până în jruul datei de 25 ianuarie). În plus, le-a spus acestora că se pot răzgândi până a doua zi.

Pe de altă parte, Adrian Sârbu a avut o discuţie şi cu cei care au decis să rămână şi cărora le-a transmis să se concentreze în următoarea perioadă în cazul preluării atribuţiilor de la demisionari. Sârbu le-a mai spus jurnaliştilor că intenţionează să facă „Pro TV-ul anului 2016”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • La salarii nu sunt restante. Doar volum de munca mult prea mare si oameni din ce in ce mai putini
  • @geo: salarii restante nu sunt. Se munceste doar mult pentru nimic si se cere din ce in ce mai mult si cu oameni putini. Plus schimbarile care se anunta vor aduce si mai multa munca. Si pt ce? Pt banii aia? De aceea pleaca oamenii.
    Nu zice nimeni sa nu se munceasca mai mult, dar sa simti si pentru ce sa o faci
  • Ar fi interesant de aflat cum stau oamenii cu salariile, daca sunt restante, daca s-au redus salariile, ori se munceste prea mult pe nimic.

Trimite un comentariu