Doina Gradea, fost director al postului Pro TV Internaţional, a semnat un contract de colaborare cu Televiziunea publică, legat de Ştirile TVR.
Ce va face Doina Gradea? Irina Radu, director general interimar al TVR, pentru Paginademedia.ro:
"Doina Gradea consiliază pe Claudiu Lucaci, directorul ştirilor, în diagnoza situaţiei din departament. Trebuie precizat că este vorba de organizarea departamentului, nu de conţinut."
Mandatul Doinei Gradea:
"O analiză a organizării, a bugetării departamentului de ştiri, cu accent pe eficientizare", a declarat Irina Radu pentru Paginademedia.ro. Directorul interimar al TVR a precizat că este vorba de un contract de colaborare pe câteva luni.
Am considerat foarte util şi normal ca o televiziune publică să beneficieze de părerea unui profesionist cu experienţă într-o organizaţie care funcţionează pe alte coordonate.
Poate implica şi restructurări o astfel de analiză:
"Nu pot comenta acest aspect", a spus Irina Radu.
Doina Gradea este unul dintre membrii fondatori ai grupului Media Pro. A venit în 1992, când exista doar agenţia de presă Mediafax, iar în anii 90 a fost asistenta personală a lui Adrian Sârbu şi apoi Corporate Affairs al companiilor conduse de acesta.
A condus timp de zece ani postul Pro TV International, până în primăvara lui 2014.
Contactată de Paginademedia.ro, Doina Gradea a declarat că este vorba de o colaborare pe o perioadă determinată.
Doina Gradea, pentru Paginademedia.ro:
"Nu sunt la prima experienţă cu un serviciu public. Şi la Pro TV Internaţional făceam tot un fel de serviciu public, diferenţa este că acolo era făcut din bani privaţi."
Carte de vizită Doina Gradea:
- A venit, în 1992, ca reporter la agenţia Mediafax. Un an mai târziu, a fost editorul general adjunct al agenţiei de ştiri.
- În 1994, secretar general de redacţie la canalul de ştiri Canal 31.
- Din 1995 a fost asistenta personală a lui Adrian Sârbu, după care, în 1998, a fost Corporate Affairs Manager pe grupul MediaPro şi pe canalele Pro TV.
- Din 2004 a fost director executiv al canalului Pro TV Internaţional.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Doamna asta a performat în alt mediu și nu știu / nu cred că poate da aceleași rezultate la TVR.