Skip to main content

Irina Radu: “Cu veniturile şi cheltuielile de acum, dacă am face o televiziune performantă, banii ar ajunge pentru 350-400 de angajaţi”

 
Irina Radu
Irina Radu
CALCUL MATEMATIC. În condiţiile veniturilor de acum, dacă TVR ar fi nevoită să îşi plătească toate taxele restante şi să investească şi în programe, banii ar ajunge doar pentru 350-400 de oameni.
Publicitate
Calculul a fost prezentat de Irina Radu, preşedinte interimar al TVR, într-o conferinţă în care a detaliat situaţia gravă în care se află Televiziunea Publică.
Irina Radu:
"La nivelul veniturilor actuale, dacă ne-ar cere cineva să plătim datoriile, şi în acelaşi timp ar trebui să avem şi o televiziune publică performantă, atunci ar rămâne salarii pentru 350-400 de oameni.
Calculul este simplu: dacă vrei să ai mai mulţi oameni, tai din programe sau eşalonezi datoriile pe mai mulţi ani. Vrei mai multe programe, nu îţi ajung salariile pentru câţi oameni lucrază acum în TVR. "
Ce înseamnă o televiziune performantă?
“O televiziune în care investiţiile în programe să fie mai mari, de aproximativ 20 de milioane de euro pe an”, a spus Irina Radu.
În prezent, veniturile TVR sunt de 70 de milioane de euro şi doar 5% din aceşti bani, adică trei-patru milioane, sunt orientaţi către producţie.
Datoriile totale ale TVR sunt de 150 de milioane de euro. Dintre aceştia, 100 de milioane de euro sunt datorii fiscale, iar 50 de milioane sunt datorii comerciale.
“Din cele 100 de milioane datorii la stat, jumătate sunt penalităţi. Noi dorim să ne încadrăm în ordonanţa de urgenţă care spune că penalităţile sunt tăiate dacă plătim datoria de bază până în martie însă nu dispunem de fonduri pentru această plată”, a mai spus Irina Radu.

Situaţia financiară a TVR (estimare în euro, calculată la un curs de 4,5 lei/euro):

2015 2016 2017
Venituri
Venit net taxa TV 65,500,000 65,500,000 65,500,000
Venit net din publicitate 4,400,000 4,400,000 4,200,000
Alte venituri 1,100,000 1,100,000 1,100,000
Venituri totale 71,000,000 71,000,000 71,000,000
Cheltuieli
Salarii si majorari 38,800,000 57,300,000 47,000,000
Productie proprie 3,000,000 3,000,000 3,000,000
Organisme drept autor 1,600,000 1,600,000 1,600,000
Programe achizitionate 9,600,000 10,100,000 9,200,000
Dobanzi si penalitati taxe 6,400,000 6,400,000 6,400,000
Alte costuri 8,700,000 9,400,000 8,900,000
Profit/pierdere non-operationala -1,100,000 -1,100,000 -1,100,000
Profit net/pierdere neta 1,600,000 -18,000,000 -6,500,000

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Hm... şi banii alocați de la bugetul de stat unde-s, că nu văd o astfel de rubrică!
  • plătesc și abonamentul și la cablist
    mă uit însumat la toate canalele TVR maxim-maximorum 10%
    n-am nevoie de bocitoare, pa! :(
  • bine ca pe 2016 au 20 de milioane de euro in plus pentru salarii...

Trimite un comentariu

sus