Skip to main content

Digi 24 aniversează patru ani. Televiziunea de ştiri, disponibilă şi în Republica Moldova

 
Digi 24 aniversează patru ani. Televiziunea de ştiri, disponibilă şi în Republica Moldova
Patru ani de Digi 24. Televiziunea de ştiri a pregătit pentru ziua aniversară o serie de programe speciale, un documentar-eveniment despre cazul Colectiv, dar şi două noi proiecte jurnalistice: Coroana de oţel şi Proiect de ţară.
Publicitate
În plus, de ziua lui, Digi24 trece Prutul. Postul de ştiri al RCS&RDS este disponibil în Republica Moldova în reţeaua Sun Communication.

Cosmin Prelipceanu despre „Proiect de ţară”:

„Vorbim despre modernizarea României şi îi provocăm pe telespectatori şi politicieni să ne spună cum se poate face asta. Adică, un plan de modernizare trebuie să conţină ce? Politicienii ne cer votul anul asta, în alegerile locale şi parlamentare. Şi îi întrebăm: „Ce aveţi de gând să faceţi cu România?”. Acesta e marele proiect din acest an, şi începem să vorbim despre el la ora 09:00 dimineaţa, de la Sinaia”.

Jurnalista Elena Vijulie se va ocupa de campania Coroana de oţel. „Comunismul a vrut să şteargă amintirea regelui Carol I. În mare parte, a reuşit. Dar, odată cu Regele Carol, au dispărut din reflexele noastre naţionale şi celelalte mari personalităţi care ne-au ridicat din colbul Balcanilor cu trăsăturile lor. Or, când îţi autodistrugi identitatea, nu mai poţi avea încredere în tine.În secolul XIX, România s-a ridicat repede şi durabil pe harta Europei. Românii aveau încredere în viitorul lor. La aproape 30 de ani de la Revoluţie, ar cam fi timpul să avem şi noi mai multă încredere”, spune Elena Vijulie.

Pentru 1 martie, Digi24 a pregătit o ediţie specială a „Digimatinalului”, iar pe parcursul zilei, vor fi difuzate cele mai bune momente din “Jurnal pentru copii”, „Sănătatea in bucate”, „Ca-n filme”, „2.0”, „La volan”, „Bonton”, „Tinereţe fără bătrâneţe”, „Digicult” şi materiale speciale pregătite de reporterii televiziunii de ştiri: de la ameninţările cibernetice la infracţionalitatea stradală, de la o incursiune în culisele clădirii Guvernului până la dezvăluirea felului în care se produce o ştire de televiziune.

Adriana Nedelea revine pe micul ecran, cu transmisiuni în direct întreaga zi. „De 1 martie, atunci când Digi24 împlineşte paru ani, voi fi alături de colegii mei, vă voi arăta ce se întâmplă în spatele camerei, cine sunt cei care vă aduc ştirile şi ce fac ei zi de zi. Veţi vedea redacţia Digi24 aşa cum nu aţi mai văzut-o până acum.”

La ora 20:00, într-o ediţie specială a „Jurnalului de seară”, transmisă în direct de la Castelul Peleş din Sinaia, Cosmin Prelipceanu îi va avea invitaţi pe Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, şi pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

„Ţinem foarte mult la proiectul România furată, pe care îl continuăm şi în 2016”, spune Cosmin Prelipceanu. De la ora 21:00 echipa de la “România furată” a pregătit o ediţie specială, omagiu victimelor incendiului din clubul Colectiv.

De la 23:00, Tudor Muşat intră în culisele Băncii Naţionale a României, într-o ediţie specială a emisiunii „24 într-o oră”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • laszlo laszlo
    La multi ani Digi 24 ! Este fara indoiala cel mai bun post de stiri din Romania.
  • Iulian Iulian
    Kanal D implineste 9 ani maine, 1 martie, postul nu-si promoveaza ziua de "nastere".

    @F maxim 40.000 de oameni cred ca au vazut "OSCAR 2016" la Digi
  • F F
    nu mai postati audientele de la Oscaruri?

Trimite un comentariu

sus