Skip to main content

Moise Guran, distribuit cu revoluţia din Educaţie "scăpată de sub control"

 
Foto: biziday.ro
Foto: biziday.ro

Moise Guran consideră că revoluţia din Educaţie "a scăpat de sub control" şi că "asta e de bine". Aceste concluzii, scrise pe blog de realizatorul emisiunii Biziday de la Digi 24, au trezit interesul internauţilor.

Publicitate

Articolul de opinie apărut pe biziday.ro a fost distribuit de peste 500 de ori pe Facebook, potrivit unei monitorizări Facebrands pentru Paginademedia.ro.

Din material:

"Ne îndreptăm cu paşi repezi către o revoluţie în domeniul educaţiei, una care a pornit exact ca revoluţia din decembrie şi va evolua exact ca ea. Îmi dau seama acum că planul iniţial era o schimbare de formă… dar revoluţia pare să scape de sub control. Desemnat să mişte într-un sens sau altul reforma în Educaţie, ministrul Adrian Curaj a strâns unsprezece experţi care ar fi trebuit să coordoneze aceşti paşi, în baza a trei variante de schimbare a programei pe care ministerul Educaţiei le-a propus la finalul anului trecut."

Între cele mai distribuite postări de pe bloguri se numără două de pe blogurile Adevărul şi una de pe blogul lui Lucian Mândruţă.

O selecţie de materiale de pe bloguri şi platforme colective, distribuite pe Facebook, realizată de Paginademedia.ro şi FacebrandsPRO:

1. biziday.ro, “Revoluţia din Educaţie a scăpat de sub control. Şi asta e de bine…”, de Moise Guran, 1025 share-uri pe Facebook.

Din articol:

Indiferent că profesorii au fost mai bine sau mai prost plătiţi, indiferent că au avut mai multe sau mai puţine ore de curs, că au fost mai bine selectaţi sau că şi-au luat titularizarea pe şpagă, fiecare reformă în educaţie de până acum a marginalizat şi mai mult copilul şi educaţia acestuia. Şcoala românească este azi locul de muncă a peste 200 de mii de dascăli şi locul de detenţie, chin, sau doar ignorare a peste 3 milioane de copii.

2. Bloguri Adevarul, “Domnule ministru Curaj, jos mâna de pe „Istorie“! Culmea competenţei în reformarea învăţământului preuniversitar: în loc de „Istorie“ să se predea „Educaţie pentru societate“, de Marius Diaconescu, 560 share-uri pe Facebook.

Din articol:

Specialiştii desemnaţi de Ministrul Educaţiei să coordoneze elaborarea arhitecturii curriculare în învăţământul preuniversitar vin cu propuneri radicale, printre care dispare „Istoria”, fiind înlocuită cu „Educaţie pentru societate”. În clasicul stil românesc reformăm totul până se alege praful! Conform experţilor, disciplina „Educaţie pentru societate” este „esenţială pentru formarea unei personalităţi echilibrate, conştientă de apartenenţa la o comunitate, la formarea deprinderilor pentru pilonul „să trăim împreună”.

3. biziday.ro, “Greu de condamnat… Chiar abuziv, un ordin în vigoare este totuşi lege”, de Moise Guran, 397 share-uri pe Facebook.

Din articol:

Privesc uneori amuzat la entuziasmul cu care publicul primeşte acţiunile DNA împotriva unor oameni politici puternici. DNA-ul e pe cale să devină un fel de Vodă, de la care poporul aşteaptă salvarea. Azi o să vă explic ceea ce şi Laura Kovesi spunea cândva, DNA-ul nu poate schimba România, cel puţin nu mai mult decât o facem noi înşine…

4. Bloguri Adevarul, “Ce fel de oameni vrem să pregătim?”, de Mircea Vasilescu, 247 share-uri pe Facebook.

Din articol:

De curând, Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei a pus în dezbatere noi variante de curriculum pentru gimnaziu. Observ că “dezbaterea” e centrată mai ales pe cantitate. Am constatat că se cere introducerea unor ore în plus, pentru discipline noi, precum “Educaţie economică”, “Educaţie pentru drepturile copilului” şi altele. Diverse grupuri solicită mărirea orelor la câte o materie care, după părerea lor, e subdimensionată. “La schimb”, unii propun eliminarea desenului şi a muzicii (“că astea oricum nu se cer la examene”), a latinei sau scăderea numărului de ore la alte discipline. N-am observat mai deloc o dezbatere serioasă privind calitatea predării, modul în care se corelează între ele diversele materii, astfel încât să le dăm copiilor şansa să devină oameni întregi, capabili să-şi înţeleagă semenii şi lumea din jur, dornici să cunoască şi “corola de minuni a lumii”, nu doar “piaţa muncii”.

5. lucianmandruta.com, “De ce nu e nici o sfâraială să fii ateu”, 132 share-uri pe Facebook.

Din articol:

De cele mai multe ori cand ma pomenesc intr-o dezbatere religie vs. ateism uit sa le spun credinciosilor un lucru important si care cred ca le-ar facea placere: As vrea sa fiu ca ei. Chiar as vrea. Am 48 de ani, probabil ca ma asteapta inca vreo 10-20 ok, restul de boala, apoi decesul, apoi nimic. Ce bine-ar fi sa pot crede ca viata e doar o faza a unei existente vesnice, in care cineva va avea grija de sufletul meu… Nici nu va imaginati cat de tare, fara nici o ironie, cat de tare as vrea sa schimb scepticismul, ratiunea si mintea care imi spun ca orice as face, orice ar fi, in maxim 30 de ani sunt nimic.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus