Skip to main content

Cine sunt angajații din conducerea TVR care au procese cu instituția. Monica Ghiurco: „nu aveam și nu am de gând să execut TVR"

 
Cine sunt angajații din conducerea TVR care au procese cu instituția. Monica Ghiurco: „nu aveam și nu am de gând să execut TVR"
tvr

Consiliul de Administrație al TVR numără opt angajați ai instituției, patru membri plini și patru supleanți. Câți dintre aceștia au dat în judecată postul public pentru indexarea salariilor?

Din cei opt, doar doi au fost în procese. Monica Ghiurco, unul dintre ei, spune că, deși a câștigat, nu va executa instituția. "Nu aveam de gând, intenția mea a fost doar să arăt că aveam dreptate", a spus ea pentru Paginademedia.ro.

Cel de-al doilea, Luminița Velciu, a contestat în instanță concedierea de acum câțiva ani și a câștigat. A dat în judecată TVR și pentru indexarea salariiilor.

Publicitate

Paginademedia.ro vă prezintă situația acestora:

Monica Ghiurco – membru plin, ales din partea salariaților

Realizatoarea TVR este în proces cu televiziunea publică. Potrivit portalului instanțelor de judecată, TVR încearcă în prezent să obțină stoparea executării silite din partea mai multor angajați. Procesul care se derulează în prezent are ca obiect “drepturi bănești + suspendarea executării provizorii” îi are implicați pe TVR, ca “parte declarantă” și, de partea cealaltă, Sindicatul pentru Unitatea Salariaților TV și mai mulți angajați, printre care și Monica Ghiurco.

Contactată de Paginademedia.ro, Monica Ghiurco a declarat că "nu aveam de gând să execut TVR". "Intenția mea a fost doar să ved, dacă avem sau nu dreptate", a spus ea.

Monica Ghiurco, pentru Paginademedia.ro:

"Salariații TVR nu sunt iresponsabili să-și execute propria instituție (deși era vorba de o încălcare a legii din partea managementului din 2008 încoace, fiind vorba de o indexare cu inflația). Pentru că niciuna dintre conducerile de acum nu a dovedit nici măcar deschiderea la dialog cu proprii angajați, s-a ajuns la situația de care vorbim azi.

Faptul că m-au trimis în Consiliul de Administrație reprezintă pentru marea marea majoritate garanția că se va discuta rațional să eșalonăm tot acest efort financiar din partea TVR.

În noua postură, cu atât mai mult nu voi executa silit Televiziunea Publică. Nici nu aveam de gând să o fac. Intenția mea a fost doar să verificăm dacă avem sau nu dreptate. S-a verificat că în TVR s-a încălcat legea și, din punctul meu de vedere, ar trebui să plătească aceste sume cei care au condus și administrat instituția, în total dispreț față de angajați și față de lege.

Gabriel Giurgiu – membru plin, ales din partea salariaților

Realizatorul TVR a fost ales în Consiliul de Administrație din partea salariaților. Nu a dat în judecată TVR.

Irina Radu - membru plin, propus de PSD

Fost președinte interimar al TVR, Irina Radu este în prezent membru în Consiliul de Administrație. Nu este pe lista celor care au dat în judecată TVR. În perioada pentru care angajații au invocat indexarea salariilor (2008-2012), Irina Radu nu lucra la TVR, fiind manager la postul Kanal D.

Raico Cornea – minorități

Numit din partea minorităților, Raico Cornea este și angajat al Televiziunii publice, la Studioul Teritorial Timișoara. Nu a dat în judecată postul public.

Cornel Mihalache – supleant, din partea angajaților

Realizatorul TVR nu este printre cei care au acționat instituția în judecată în legătură cu indexările.

Luminița Velciu – supleant, din partea salariaților

Velciu, de profesie avocat, a fost concediată în mandatul lui Claudiu Săftoiu, a contestat în instanță decizia și a câștigat. S-a judecat cu TVR și pentru indexarea salariilor. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, a executat deja silit TVR pentru drepturile bănești.

Anca Dindirică – supleant, propusă de PSD

Este membru supleant în Consiliul de Administrație al TVR. Director al TVR Craiova, nu este între cei care se judecă cu instituția.

Irina Negraru – supleant, propusă de UNPR

Este coordonatoarea Arhivei TVR. Nu a acționat TVR în judecată.

Reamintim că peste 700 de angajați au câștigat un proces cu TVR, prin care au obținut indexarea salariilor. În total, 2100 de angajați ai TVR s-au judecat cu instituția. Dintre ei, aproximativ 1000 au executat TVR sau au depus documente în vederea executării silite a TVR. Sumele totale obținute în instanță se ridică la aproximativ 17 milioane de euro. Din aceștia, cinci milioane de euro au fost plătiți, deja, anul trecut.

Seria proceselor deschise de angajați a început în 2014, când sute de angajați au chemat instituția în judecată. Ei au invocat faptul că salariile nu le-au fost indexate în perioada 2008-2012.

Citește și:

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Pe vremea cand celorlalti angajati la stat li se taiau 25% din salariu, celor de la TVR trebuia sa li se mareasca salariile cu rata inflatiei.
  • Sperăm că astăzi să ne dați și nouă audiențele "Bravo, România" și top 10, nu top 5. Presimt că va fi un dezastru pentru Mona Segal în ce hal a fost emisiunea :)
    Sunt un telespectator fidel al Antenei 1 ca să nu zică lumea că-s postac PROTV-ist
  • Ar fi interesant ca doamna Luminita Velciu sa ne spuna si cit de des vine la serviciu si ce productii a semnat de cind a fost reincadrata. Tare mi-e teama ca aceasta noua Ioana d'Arc e doar intruchiparea imposturii, a frustrarii si a intereselor personale. Chiar, doamna Velciu, de cind nu ati mai trecut pe la job? Raspundeti cinstit!
  • Un angajator nu respecta un contract cu angajatul, acesta din urma apeleaza la justitie si castiga, apoi tot angajatul e aratat cu degetul, cam asta e povestea cu aceste procese. In rest observ cu satisfactie libertatea de opinie acceptata in televiziunea nationala, dar sunt sigur ca domnul Patraru nu a ales Tvr-ul numai pentru asta. Probabil ca realizatorul emisiunii Starea Natiei, si-ar putea critica contractorul cu aceeasi sarguinta si daca ar colabora cu o televiziune privata, nu?
  • "Câți dintre aceștia au dat în judecată postul public pentru indexarea salariilor?"

    De ce se tot arata cu degetul spre cei care au incercat si incearca sa-si castige DREPTURILE salariale in instanta?
    Care persoana, din orice tip de institutie, n-ar face la fel daca le-ar fi incalcat acest drept?
    Nu acesti doritori de cativa lei in plus sunt de vina pentru actuala situatie financiara a TVR-ului.
  • Si acum sa ne imaginam ca dl patraru nu va primi luna viitoare de la tvr toti banii cuveniti.. Sa inteleg ca dl patraru va fi atât de gentelman si va renunta la suma neprimita, ca sa ajute Tvr-ul ?. Daca da... Jos pălăria. Daca nu.. Oricum nu avem de unde stii :). Dar intre timp, poate ne abtinem in a ne da cu părerea, doar pentru audienta...

Trimite un comentariu