Skip to main content

Digi 24, cea mai citată sursă în presa scrisă. Paginademedia.ro, în top la site-uri

 
Digi 24, cea mai citată sursă în presa scrisă. Paginademedia.ro, în top la site-uri

Postul de ştiri Digi 24 a fost cea mai citată sursă în presa scrisă, în primele trei luni ale anului. Paginademedia.ro este între primele surse la capitolul site-uri citate în materialele din publicaţiile tipărite, potrivit monitorizării realizate de compania mediaTRUST.

Publicitate

Detalii despre topul celor mai preluate surse în presa scrisă, dar şi despre topul celor mai citate site-uri, în continuare:

Clasament general: Digi 24 şi Hotnews, cele mai multe preluări

În primele trei luni ale anului, cele mai multe preluări în titlurile din prin au venit de la Digi 24 şi de la HotNews. Postul de ştiri din portofoliul RCS a avut 144 de menţiuni în perioada analizată, iar HotNews – 119.

Ziarele stau cu ochii pe materialele difuzate de staţiile TV de ştiri. Din primele nouă locuri, cu excepţia HotNews, opt sunt posturi de televiziune, cu locuri bune pentru canalele de ştiri: Digi 24 (primul loc), România TV (locul trei), urmată de Antena 3, B1, Pro TV, Realitatea TV şi TVR 1.

Topul celor mai citate surse în print, în perioada 1 ianuarie – 31 martie:

Sursa: mediaTRUST

Cele mai citate site-uri: Paginademedia.ro, în primele surse online

Paginademedia.ro îşi menţine poziţia în rândul celor mai citate surse online în publicaţiile tipărite.

Potrivit monitorizării mediaTRUST, cel mai citat site este, de departe, HotNews (119 menţiuni), mult în faţa locului doi, ziare.com (36 de preluări).

Egalitate pe poziţiile a treia (site-urile tablode wowbiz şi cancan) şi a patra (româniaTV.net şi RTV.net).

Paginademedia.ro este pe locul cinci, cu 15 preluări, peste evz.ro, dcnews, zf.ro şi Adevărul.ro.

Sursa: mediaTRUST

Metodologie

Studiul “Cele mai citate produse media din Romania” oferă informaţii cu privire la numărul citărilor unor produse în media (print), fără a include şi agenţiile de presă.

Cercetarea a fost realizată în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2016.

Analiza include toate materialele din presa tipărită care au citat diferite media (publicaţii print, online, radio şi TV). Raportul include publicaţii care fac referire la articole, comentarii şi declaraţii ce au apărut în diferite media, cu condiţia ca acestea să nu fie review-uri sau reprintări din alte media.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • @Mihaela, bine spus.. Calitatea postului nu este pentru toti! Pampalaii prefera Antena 3, Realitatea, Romania sau B1.
  • Asta pentru ca s-au dovedit a fi putin impartiali in transmiterea stirilor. Mai au si ei derapaje dar se mentin deasupra celorlalti.
  • "in top la siteuri"??? pe bune?! in tipul siteurilor nu era mai bine. ar fi bine sa acordati mai multa atentie detalilor pentru ca am observat si tot felul de alte scapari (cuvinte lipsa).
  • Digi24 cel mai tare post de stiri, fara circul care-l gasim la celelalte si in plus calitatea HD, suntem totusi in 2016..

Trimite un comentariu

sus