Pentru prima dată la Românii au talent, Smiley şi Pavel Bartoş au avut la dispozitie Super Golden Buzz-ul, pentru a trimite un concurent direct în finala competiţiei. Ei au decis ca Laura Bretan să ajungă în marea finală, alături de ceilalţi 15 concurenţi care vor fi aleşi de voturile publicului şi de cei patru juraţi, Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu, Andra şi Florin Călinescu, pe parcursul celor 5 semifinale.
„Considerăm că a fost unul dintre cele mai surprinzătoare şi emoţionante momente de până acum. Şi, pentru că am avut, totuşi, responsabilitatea unui astfel de Super Golden Buzz, a trebuit să ne gândim foarte bine la ce număr trimitem. Anul acesta, acesta a fost. Ne bucuram în aceeaşi măsură că, cei care se ocupă cu gestionarea acestui format, au introdus această regulă în România. Ne bucură, ne onorează şi ne măguleşte pe noi ca prezentatori.”, au spus Smiley şi Pavel Bartoş.
La începutul show-ului, Smiley şi Pavel au intrat în direct cu Laura, pentru a o anunţa şi a o felicita.
Tot aseară, în urma voturilor publicului, Cristian Zlatan, Mara Prună şi Andrei Surdu intră în lupta pentru marele premiu de 120.000 de euro şi titlul de cel mai talentat român. Juraţii au ales primul candidat la premiul de originalitate în valoare de 10.000 de euro – grupul Dreams Drums Druum.
Concurenţii primei ediţii Live Românii au talent
- Trupa Maximum a început în forţă prima semifinală LIVE Românii au talent şi a adus pe scenă un moment energic de dans popular stilizat.
- Jimmy & Guvid au revenit în semifinale plini de umor şi cu o nouă parodie. Cei doi l-au ascultat pe Florin Călinescu, aşa că momentul lor de aseară a inclus o melodie a lui Tudor Chirilă şi una care îi aparţine lui Marius Moga.
- Membrii teatrului de umbre Verba au spus o poveste din umbre, au impresionat cu originalitatea de care au dat dovadă şi au ridicat sala în picioare.
Anca Baltac a adus încă o dată musical-ul pe scena de la Românii au talent. Concurenta a interpretat melodia I put a spell on you, în varianta Ninei Simone.
În ciuda problemelor de vedere pe care le au, membrii grupului Dreams Drums Druum au demonstrat că talentul lor nu are margini.
Daniel Hex a avut un număr complex de magie, care a implicat apă, un acvariu, perle şi peşti. ”N-am ştiut că din apă poţi face orice, Daniel! Iar ţi-ai făcut numărul de magie ca la carte. Eşti un magician profesionist!”, a spus Mihaela la finalul momentului prezentat de Daniel.
Adonis Crash Boom a spus aseară o poveste prin dans. A fost susţinut în timpul momentului şi de câţiva dansatori din trupa PRO Dance.
Andrei Surdu a arătat în prima semifinală LIVE Românii au talent că este un pianist talentat. Concurentul a cântat la pian o parte din Rapsodia no. 2 a lui Franz Liszt.
Cris & Lori au convins-o pe Mihaela în etapa preselecţiilor că merită să ajungă direct în semifinale. Cei doi concurenţi au realizat aseară un moment plin de pasiune, care a transmis emoţie şi a ridicat sala în picioare. Concurenţii au fost senzuali, expresivi şi au îmbinat perfect elementele de balet cu cele de dans modern şi cu o forţă incredibilă. ”Ştiam că n-o să regret alegerea. Mă bucur că sunteţi atât de buni. Azi aţi mers 10 etaje mai sus cu talentul vostru, cu coregrafia voastră.”, le-a spus Mihaela.
Cele două surori, Elena şi Emanuela Popescu, au cântat melodia I dreamed a dream din musical-ul Les miserables, au avut parte de un decor de poveste, iar vocile lor s-au completat perfect şi au ajuns la sufletele juraţilor. ”Nimic nu este întâmplător. Uite cât de bine se potrivesc toate lucrurile! Felicitări! Vi se potrivesc vocile de minune.”, le-a spus Andra, încântată de moment.
Mara Prună a cântat la pian şi voce o melodie compusă de ea când avea 14 ani, Crying heart, care prezintă căutarea identităţii şi acceptarea ei. A impresionat încă o dată cu calităţile sale vocale, cu mesajul transmis, dar şi cu atitudinea de pe scenă. Andi, fericit să o revadă pe Mara, a spus: ”M-am bucurat cel mai tare pentru bucuria ei. Ne-a demonstrat că muzica poate face minuni.”.
Ultimul concurent care şi-a prezentat aseară talentul este micuţul Cristian Zlatan.
GALERIE FOTO. Românii au talent, 29 aprilie
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii