Skip to main content

Culmea conspirației, în EVZ: Mașina lui Condrea controlată de la distanță. Șefii ziarului: "se face iarăși presă la EVZ"

 
Culmea conspirației, în EVZ: Mașina lui Condrea controlată de la distanță. Șefii ziarului: "se face iarăși presă la EVZ"

“De ceva vreme, de cand de la EvZ au plecat niste catastrofe, se face iarasi presa, nu copy/paste, sau "pe surse"! A fost reacția unuia din șefii EVZ la materialul de ieri, demn de teoria conspirației.

Publicitate

Accident? Sinucidere? Asasinat? Era el? Nu era el? În ploaia de ipoteze mai mult sau mai puțin argumentate legate de moartea lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, Evenimentul zilei a lansat o “ipoteză bombă”.

“Controlul asupra mașinii lui Condrea putea fi preluat de la distanță”, a titrat ziarul ieri, pe prima pagină, citând “o ipoteză-bombă lansată de un expert în aviație”.

Materialul a fost apreciat de Mirel Curea, prim redactor-șef adjunct, care a lăudat inițiativa, pe Facebook:

“De ceva vreme, de cand de la EvZ au plecat niste catastrofe, se face iarasi presa, nu copy/paste, sau "pe surse". Astfel, se sta de vorba cu oameni care mai si stiu cate ceva pe lumea asta. Bravo, Ionut!”

Varianta lansată ieri este reluată și în ediția de azi, cu un articol care invocă un “precedent Hastings”, în fapt o reluare a unor teorii conspirtaționiste care au circulat pe net după moartea unui ziarist american.

Articolul de ieri din EVZ:

Ipoteza lansată de Simion Dascălu, care este și expert independent al Comisiei Europene pe probleme de aeronautică, presupune că pe autoturismul Opel Astra J putea fi montat de către o mână criminală respectivul dispozitiv folosit pe UAV sau UGV, care fac ca acești roboți să execute misiuni apoi să se întoarcă la bază, sistem compus dintr- un radioemițător și o telecomandă.

Ideea, continuată și azi cu un articol de teoria conspirației: “A fost Condrea asasinat cibernetic?”

Varianta cu care EVZ a deschis ziarul de miercuri este argumentată și în ediția de azi, pe interior, într-un articol cu titlul “A fost Condrea asasinat cibernetic”.

Textul prezintă cazul unui ziarist de investigație american Michael Hasting, care a murit într-un accident de circulație în urmă cu trei ani. Mașina pe care o conducea rula cu viteză și s-a izbit de un pom.

Articolul din EVZ reia, de fapt, ipoteze conspiraționiste lansate după dispariția jurnalistului (critic al administrației Obama), una dintre ele spunând că mașina i-ar fi controlată de la distanță.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • E halucinante ce scriu băieții aceștia.
    Autorii de SFuri sunt amatori pe lângă unii ”jurnaliști” de la EVZ.
    Care dau pe dinafară când este vorba să își etaleze cunoștințele.
  • Bai obaie dar de site-urile deschise de ziaristi cu damf de bassss precum comisarul.ro(prisecariu),aktual 24(inculpatul andrei badin fost la B1) EpochTimes etccand te ocupi ??? Ai vazut cata deontologie degaja,ce limbaj academic folosesc si ce exactitate au in furnizarea informatiilor despre fostii adversari ai *** ce a stat 10 ani infruntea statului.

Trimite un comentariu