Skip to main content

FOTO. Dezastrul despăduririi, într-o „Diodramă” la Antipa „Am adus-o în muzeu ca să n-o întâlneşti în natură”

 
FOTO. Dezastrul despăduririi, într-o „Diodramă” la Antipa „Am adus-o în muzeu ca să n-o întâlneşti în natură”

Diodrama, un proiect cultural semnat de WWF România şi Publicis România, a fost lansat în acest weekend la Muzeul Antipa, în ajunul Nopţii Muzeelor.

Publicitate

Sub sloganul „Am adus-o în muzeu ca să n-o întâlneşti în natură”, „Diodrama” are rolul de a atrage atenţia publicului asupra efectelor pe care tăierile ilegale de păduri le au asupra habitatelor.

„Unul dintre obiectivele noastre ca muzeu de ştiinţe ale naturii este informarea şi educarea publicului faţă de problemele actuale legate de protecţia mediului, a speciilor şi a habitatelor, precum şi promovarea respectului faţă de natură. În acest context se înscrie şi sensibilizarea publicului faţă de problemele actuale legate de protecţia mediului, a speciilor şi a habitatelor.” Dr. Luis Ovidiu Popa, directorul general al Muzeului „Grigore Antipa”.

Totodată, proiectul le reaminteşte vizitatorilor că în momentul actual există instrumente prin care pot acţiona, precum “Radarul Pădurilor”.

În acest context se înscrie şi proiectul Diodramei, o dioramă care nu ar trebui să existe în realitate. Diodrama va rămâne expusă până pe 5 iunie în zona dedicată faunei României din cadrul Muzeului „Grigore Antipa”.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este una dintre cele mai vechi instituţii din Romania de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare a publicului. Muzeul găzduieşte unele dintre cele mai vechi diorame din lume, Grigore Antipa fiind printre primii care au implementat aceasta modalitate de expunere. De o mare valoare ştiinţifică, istorică şi muzeală, dioramele expuse in Muzeu oferă vizitatorului o imagine asupra relaţiilor dintre vieţuitoare, precum si relatia dintre acestea şi mediul lor de viaţă.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus