Skip to main content

Radio Zu, Buzdugan şi Morar încep să piardă fani pe Facebook

 
Radio Zu, Buzdugan şi Morar încep să piardă fani pe Facebook

Fanii încep să plece de pe pagina oficială de Facebook Radio Zu, dar şi de pe paginile lui Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, după scandalul iscat de "glumele" deplasate făcute de cei doi în matinalul de la Radio ZU, din 26 mai.

Publicitate

Câţi fani au plecat de pe paginile de Facebook?

Pagina oficială a Radio Zu a pierdut în ultimele ore peste 200 de fani, potrivit Facebrands.ro. Numărul total de fani a scăzut sub pragul de două milioane.

Mihai Morar a pierdut mai bine de 170 de fani. Această mişcare a fanilor este şi cea mai drastică din ultimele săptămâni.

Pagina de Facebook a lui Daniel Buzdugan a avut o scădere mai uşoară, aproape 80 de fani plecând în ultimele ore.

Reamintim că Mihai Morar şi Daniel Buzdugan au făcut o serie de remarci cu caracter ofensator în matinalul de la Radio Zu din 26 mai, la adresa jucătorilor şi suporterilor congolezi, după amicalul susţinut de Naţionala României contra Republicii Democrate Congo. Ca urmare a valului de critici din mediul online, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat. Cazul va ajunge şi la CNA, după ce forul audiovizual a primit mai bine de 30 de sesizări.

Iată câteva dintre „glumele” celor doi:

•„Noi îl avem pe Father Chicken, ei îl au pe Father Monkey.”

•„Care e diferenţa între antrenorul nostru şi cel din Congo: Tata Puiu crede în Dumnezeu, antrenoul lui Congo crede în Cimpanzeu.”

•„Au jucat cu gorilienii, practic. Să faci 1-1 cu gorilienii nu-i de ici, de colo. Ăia au muşchi, se ascund prin copaci…”

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ;afhds ;afhds
    SINCER ...NICI NU MA MIRA !
  • Heracles Heracles
    Faptul ca cei doi inca realizeaza programe la radio spune multe despre caracterul celor care conduc trustul Intact. Nu cred ca in vreo tara occidentala, dupa un astfel de derapaj, cei doi mai intrau pe post. Dar, ca in Romania, nicaieri... Daca cineva isi imagineaza ca situatia se rezolva cu niste scuze, se inseala. Ba mai mult, in loc de asumare, vedem diverse justificari cum ca de fapt ar fi fost o scapare, o greseala. Mare nesimtit trebuie sa fii sa te scuzi in acest fel, dupa ce ai persistat in "scaparea" aia vreo 10 minute...
  • F F
    serios? scrieti de 80 de fani de pe facebook? macar astepti sa se adune. :))

Trimite un comentariu

sus