Skip to main content

Taraf TV, amendat cu 10.000 de lei din cauza unor videoclipuri vulgare cu manele

 
Taraf TV, amendat cu 10.000 de lei din cauza unor videoclipuri vulgare cu manele

Videoclipurile cu dansuri prea lascive ale unor manele de la Taraf TV au adus postului o amendă: 10.000 de lei pentru multitudinea de imagini care încalcă legislaţia privind protecţia minorilor.

Publicitate

CNA a analizat, în urma unei autosesizări, videoclipurile de pe Taraf în perioada 20 - 27 ianuarie, de dimineaţa până seara.

Care au fost principalele probleme identificate de monitorizarea CNA:

- imagini care prezintă dansuri erotice, mişcări din fund şi coapse, sugerând actul sexual;
- filmări în prim plan cu: zone intime feminine; zone intime masculine;
- minori imitând dansul erotic al tinerelor şi asistând la comportamente nepotrivite vârstei;
- femeia în ipostaze degradante: textele melodiilor sugerează faptul că femeia ar putea fi plătită pentru servicii sexuale, ameninţată de bărbat cu: arma, bâta de baseball, pumnul, lovită cu palma;
- vestimentaţia dansatoarelor este constituită din lenjerie intimă formată din sutien şi chiloţi tanga sau semitanga;

Radu Herjeu, membru CNA, a fost cel care a propus sancţiunea de 10.000 de lei, pentru încălcarea articolului 39, alineat 2 privind protecţia minorilor, întrucât videoclipurile cu probleme erau difuzate inclusiv în miezul zilei.

LEGISLAŢIE.

39(2) din Legea Audiovizualului: „Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”.

Raportul de monitorizare prezintă mai multe videoclipuri, printre care şi: „Eşti cealapadie” – melodie interpretată de Nicky Yaya şi Cristi de la Buzău, „Bună rău” – Alin de la Milano şi Mr. Juve, „Ce femeie bombă” – Copilu’ Vagabont şi Dani Prinţu Banatului, „America” – Liviu Guţă, „Kana Jambe” –Bogdan Artistu’, „Bine rău” - Bogdan de la Ploieşti, „Să iasă fum” – Denis Ramniceanu, „Like” - Cocoş de la Călăraşi, „Până, până la pământ” – Tzâncă Uraganul.

Versuri din melodiile vizate

”Să iasă fum" - Denis Ramniceanu,

Fata asta cred că vrea s-o dărâm,
Din patul acesta cred că o să iasă fum,
Şi cearşaful arde, se face scrum,
Sunt în pat ca un fel de şarpe boa,
Lovesc cum lovea în ring Rocky Balboa,
Două, trei reprize îţi dau de pici,
Număr până la zece şi nu te mai ridici.

”Până, până la pământ”- Tzâncă Uraganul;

Tremur, mă cutremur mai ceva ca priza,
De la umăr până la fund, de parcă te-a luat criza,
Ai plecat de acasă cu un singur gând,
Dă-i din tine, bine, bine, până la pământ,
Până, până, până, până la fund,
Până, până, până, până la pământ,
Dai, dai, dai, dai până la fund,
Dai, dai, dai, dai până la pământ.

”America”- Liviu Guţă

Hai du-te, du-te la ea,
Hai arată-i portofelul,
Şi întreab-o câţi bani ar vrea,
Cere-i numărul şi spune-i că vrei să te vezi cu ea,
Hai sa nu stăm la discuţii,
Urcă-te in maşina mea.

”Bună rău”- Alin de la Milano şi Mr Juv

Jur, de la spate zici că e direct din Brazilia
Aoleu, da ce mai craci te las pe tine, Aline,
Să văd ce părere iţi bagi
Puştoaică, când te văd îmi vine
Să rup hainele după tine
Şi cu greu mă pot abţine.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Nelu Coserea Nelu Coserea
    https://youtu.be/tcTbb-wDAOY

Trimite un comentariu

sus