Skip to main content

Dumitru Dragomir, condamnat la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul vânzării drepturilor TV

 
Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Dumitru Dragomir, fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani în legătură cu vânzarea drepturilor de televiziune pentru mai multe meciuri de fotbal, decizia nefiind defintivă, anunţă agenţia de presă News.ro.

Publicitate

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, joi, la şapte ani de închisoare pe fostul şef al LPF Dumitru Dragomir în dosarul în care a fost trimis în judecată, alături de peste 40 de persoane, în 2014, pentru un prejudiciu de 5,4 milioane de euro. Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Dragomir este obligat şi la plata unor despăgubiri de 1.300.320 lei, în solidar cu doi inculpaţi, precum şi la plata a 12.102.648 lei în solidar cu Liga Profesionistă de Fotbal şi cu aceiaşi doi inculpaţi.

Instanţa menţine de asemenea, toate sechestrele şi măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a susţinut că reţeaua evazionistă vizată în acest dosar a funcţionat între 2009 şi 2014 şi a folosit 17 societăţi comerciale de tip "fantomă".

Potrivit procurorilor, Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al LPF, i-a determinat, începând din 2011, pe membrii Adunării Generale a Ligii să aprobe încheierea unui contract de mandat cu SC Capital Properties SRL, referitor la vânzarea drepturilor de televiziune aferente pachetelor de meciuri 3, 4, 5, 6, 7 şi 9, pentru sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014.

Dumitru Dragomir ar fi făcut acest lucru "cunoscând faptul că prestaţiile înscrise în contractul de mandat respectiv nu aveau să fie executate în fapt (aceste prestaţii nemaiputând fi, de altfel, executate, întrucât oferta SC RCS RDS SA fusese deja depusă)".

"În urma încheierii, în aceste condiţii, a contractului de mandat nr. 2963/27.06.2011, în perioada 2011 - 2013, inculpatul Dragomir Dumitru a plătit, în mod succesiv, în numele LPF, în contul SC Capital Properties SRL (reprezentată de inculpatul Corbu Mihai) un comision în sumă totală de 12.102.648 lei, în trei tranşe eşalonate pe trei ani, respectiv 2011, 2012 şi 2013", susţin anchetatorii.

Patrimoniul LPF ar fost diminuat cu 2,8 milioane de euro, în urma acţiunilor lui Dragomir, potrivit procurorilor.

În 2013, Dumitru Dragomir ar fi înregistrat în documentele contabile ale LPF, precum şi în celelalte documente legale operaţiuni fictive, ce constau în achiziţii nereale de servicii în valoare de 3.250.800 lei de la SC Capital Properties SRL, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi cauzând un prejudiciu estimat bugetului de stat în cuantum total de 1.300.320 lei, din care 780.192 lei reprezentând TVA, iar 520.128 lei, impozit pe profit.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus