Skip to main content

Cozmin Guşă: Realitatea e în pericol iminent să nu mai poată emite. Nu mai putem să ne achităm dările

 
Cozmin Guşă: Realitatea e în pericol iminent să nu mai poată emite. Nu mai putem să ne achităm dările

"La Realitatea TV suntem într-un pericol cvasimortal de a nu mai putea funcţiona. (...) suntem într-o mare problemă în care nu mai putem să ne achităm dările, nu mai putem să ne achităm contractele de chirie, de utilităţi", a declarat Cozmin Guşă, co-proprietar al televiziunii de ştiri, într-o emisiune de aseară de la Realitatea TV.

Publicitate

Compania Realitatea Media se află în insolvenţă din septembrie 2011. De atunci, firma a trecut prin numeroase schimbări ale acţionariatului, de la Sorin Ovidiu Vântu la Elan Schwarzenberg, ajungând în final la Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru, ultimul aflat în detenţie. Despre intrarea în insolvenţă a societăţii care operează licenţa postului Realitatea TV, Paginademedia.ro a scris AICI.

Cosmin Guşă, despre situaţia gravă în care se află Realitatea TV, într-o emisiune de aseară a postului de ştiri:

La Realitatea TV suntem într-un pericol cvasimortal de a nu mai putea funcţiona. Mizele noastre nu au fost potrivite pentru cei care ne-au "purtat de grijă".

Chiar săptămâna trecută am vorbit cu administratorul special, noi fiind o societate în insolvenţă, suntem într-o mare problemă în care nu mai putem să ne achităm dările, nu mai putem să ne achităm contractele de chirie, de utilităţi. Avem restanţe foarte mari.

Presa a ajuns în acest stadiu. Realitatea este într-adevăr prima ameninţată, în condiţiile în care oamenii ne aplaudă, dar săracii nu au ce face, pentru că ei trebuie să plătească abonamentul la TVR, pe noi nu au cum să ne ajute.

(...) Suntem într-un pericol mortal, la un moment dat să trebuiască să închidem entitatea şi să nu mai putem să ne onorăm costurile din motive care nu ţin de management sau de calitatea emisiei, care ţin de sistemul ăsta din România care nu se înrgijeşte de mass-media sau de opinia corectă, curată. În România au dus-o bine în ultima vreme televiziunile care au făcut frăţie cu puterea.

Realitatea TV a fost o televiziune antiguvernamentală mereu, pentru că guvernele ultimilor ani au batjocorit românii şi datoria noastră a fost tot timpul să criticăm Guvernul.

N-am fost ca alte televiziuni să putem să beneficiem de fonduri care să ne dea posibilitatea să trăim a la long. Am trăit natural şi atunci am acţionat acolo unde am putut să trăim natural.

Îmi pare rău să spun asta: Realitatea e în pericol iminent să nu mai poată emite pentru că nu mai există fondurile potrivite şi nici prietenii noştri, care spun că ne sunt prieteni, nu mai pot să facă aceste eforturi legale pentru a ne ajuta ca să ducem mai departe un demers dezinteresat.

Pentru că nimeni nu poate să găsească un interes în demersurile Realităţii din ultimii ani. Realitatea nu e chiar o entitate socială sănătoasă pentru că noi când am luat-o am moştenit-o în urma unor datorii mari, fiind perdanta unor jocuri de afaceri care au dus-o în situaţie de a intra în insolvenţă, cum de altfel şi mass-media românească este per ansamblu dărâmată."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • @Silvia: Rezidenta e altceva in limba romana; probabil vorbesti in romgleza despre niste blocuri.
  • Nicio paguba... cine se mai uita la Realitatea ? Mare manager a ajuns si Gusa... bravo Ery si Mihaela
  • Proverbul " Sa moara si capra vecinului" este in ADN-ul romanului. Si culmea este ca toti se uita sa vada cand moare.
  • Domnule Gușă, ***, toți cei care-și plătesc *moderat* la stat? ***
  • Atacul la TVR e gratuit. Oricum TVR 1 face audiente mult mai mari decat Realitatea, ei se lupta cu TVR 2. TVR are insa programe fara publicitate in interiorul lor. Ei pot difuza de doua ori mai multa publicitate decat televiziunea publica, daca ar face rating. Din pacate au ajuns o televiziune de stiri fara stiri. Daca vrei stiri, mai bine te uiti la TVR.
  • Sa vad daca am inteles bine.1. Gusa vroia sa fie patron pe banii altora? 2.Cand le spunea papagalul de Ponta ca nu isi platesc darile toata lumea ii apara. 3. Incercati *** la firmele voastre sa nu platiti darile la stat 4-5-6 ani , dupa 1 an maxim 2 pa la revedere.4. Voi ati fost basisti sunteti proliberali acum si in ultima vreme muscati pe toata lumea tocmai ca sa spuneti ca v-au inchis ca sunteti incisivi.Vai de mama voastra.Ratingul vorbeste, bine cand nu il fura Kantar media pe Rares bogdan pe care il bate Minimax.
  • Băi Guşe nu te mai plânge şi organizează mai bine un schimb de experienţă cu ANTENA 3 . Antena 3 este postul căreia i s-au aplicat toate porcăriile economice şi juridice posibile dar datorită unui management eficient nu au probleme.
  • Cand vi s-au sistat *** pentru a infiera 'comunistii' ati inceput sa cersiti mila?
  • De rau ce le e se lauda Rares Bogdan peste tot ca el sta la Stejarii, cea mai scumpa rezidenta din tara si afiseaza ceasuri si toale scumpe, mai nou si penibilul de Hoandra apare cu pantofi mov fara ciorapi. Pai cu papagalii astia vrea sa scoata postul din ..m -am moderat singura.
  • Lasand la o parte datoriile istorice mostenite de la predecesori, Pelikanul le-a marit neplatind nimic la stat si la utilitati. Si el a invatat ca e bine sa faci pe prostul si sa nu platesti nimic statului, la asigurari de sanatate, la somaj, la chirie, etc. si uite asa au trecut 4 ani de insolventa plus 1 de dinainte. Acum se vaita ca nu mai poate sa continue sa faca pe prostul. Adica dupa 5 ani de insolventa, vezi ca nu esti in stare sa redresezi o afacere si tu continui sa dai vina pe altii si nu vrei sa recunosti ca nu te pricepi, inseamna ca e grav. Ori esti prost de-a binelea, ori esti hotul hotilor, impreuna cu cei care te-au mentinut la conducerea firmei. ***!
    Pelikanul moralist si personajele ***!
  • Camd eu am ajuns in situatia asta am inchis firma si am acceptat ca nu ma pricep la afaceri. Nici Gusa la televiziune. Statul roman ar trebui sa recupereze datoriile ca la orice alt agent economic.televiziunile de stiri nu sint centre de asistenta sociala.Si uite asa nu mai are Gusa ce sa puna pe masa la diferite negocieri. sa fim seriosi: e o televiziune de buzunar

Trimite un comentariu

sus