Skip to main content

PRESA DE AZI. Adevărul: „Povestea româncei care l-a înfruntat pe fondatorul Tesla”

 
PRESA DE AZI. Adevărul: „Povestea româncei care l-a înfruntat pe fondatorul Tesla”

Povestea româncei forţate să demisioneze de la Tesla Motors pentru că a avut curajul să semnaleze calitatea îndoielnică a componentelor folosite la construcţia modelului S, modificarea legii privind procedura adopţiei şi emoţiile echipei de fotbal Steaua Bucureşti care poate pica în Europa League într-o grupă cu Manchester United sunt principalele subiecte în presa de azi.

Publicitate

Adevărul scrie în deschiderea ediţiei de azi despre povestea româncei care a semnalat probleme la Tesla Motors: „Cristina Bălan, în vârstă de 35 de ani, ingineră de proiectare din România, a avut curajul de a semnala calitatea în scădere a componentelor folosite de gigantul Tesla Motors pentru autoturismele Model S şi a ajuns să fie forţată să îşi dea demisia de conducerea companiei Elon Musk”.

Evenimentul zilei deschide numărul de azi cu titlul: „Îi puteţi adopta mai uşor! 3500 de copii din România caută părinţi

Cotidianul scrie în prima pagină că „Legea privind procedura adopţiei a fost modificată şi simplificată. Cei care doresc să adopte un copil nu mai au de depus la dosar munţi de hârtie şi au apărut elemente noi în sprijinul copilului.”

Gazeta sporturilor: Am scăpat de Pep, dăm peste Mou?

„Steaua e ca şi eliminată din UCL, dar va continua în grupele Europa League. Roş-albaştrii vor fi în urna a doua la tragerea de sorţ de mâine şi au nevoie de noroc. Altfel, pot prinde o grupă infernală cu Manchester United, Celta Vigo şi Mainz”, scrie GSP pe prima pagină din ediţia de azi.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile şi principalele subiecte ale presei de astăzi.

România liberă: „Jefuiţi de ‘taxi-piraţi’ în Gara Bucureşti Nord

RL deschide în prima pagină cu scandalul taximetriştilor clan destini care se află în număr mare la Gara de Nord, deşi conducerea a încheiat un contract cu o firmă autorizată e taxiuri: „Taximetriştii-pirat continuă şi în 2016 să facă legea în zona Gării de Nord din Bucureşti, chiar sub privirile autorităţilor complet impotente. Aproape că nu există român sau străin care, odată ajuns în Capitală cu trenul, să nu fi fost abordat de câte un şofer de taxi care să ceară pe o cursă în oraş şi de cinci ori mai mult decât face.”

Libertatea: Alina Vidican rupe tăcerea: ‘Nu i-am cerut nimic lui Cristi’”

„’Eu, de la soţul meu Cristi Borcea, rămân cu doi copii absolut superbi, rodul iubirii noastre de 13 ani’, spune soţia dinamovistului, adăugând ea, personal, nu a cerut nimic din averea acestuia”, scrie Libertatea.

Click!:Şi daţi afară din hotel, şi cu banii luaţi!
„Au muncit un an de zile pentru o vacanţă de neuitat şi au cumpărat biletele din timp. Nicio clipă nu s-au gândit că miile de euro pe care le-au plătit agenţiei de turism Genius Travel, din Bucureşti, sunt pierdute”, scrie tabloidul în numărul de azi.

Rubrica Presa de azi este realizată în colaborare cu compania de monitorizare Media Image.

Primele pagini ale ziarelor, în secțiunea Presa de azi (click foto).  

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Trimite un comentariu