Skip to main content

Adrian Hădean explică despărţirea de MasterChef: Nu e vorba nici de bani, nici de echipa de producţie, nici de audienţe

 
Adrian Hădean explică despărţirea de MasterChef: Nu e vorba nici de bani, nici de echipa de producţie, nici de audienţe

„Am plecat pentru că mi s-a terminat mandatul şi pentru că staţia a considerat că e necesar să facă o schimbare”, a explicat Adrian Hădean în finalul emisiunii sale, Medium Rare de la Europa FM.

Publicitate

„Nu e vorba nici de bani, pentru că nu am cerut o mărire de salariu, nu e vorba nici despre echipa de producţie, cu care m-am înţeles foarte bine, nu e vorba nici despre audienţe, care au arătat frumos în ambele sezoane, în condiţiile unei concurenţe serioase”, a mai spus el.

Adrian Hădean: „Unele ziare au scris că am zburat de la MasterChef pe motiv de indisciplină, apoi am citit că plec ba pentru că sunt mai puţin popular decât colegii mei, ba pentru că nu ar fi chimie între noi, ba pentru că, iată, sunt rebel, ceea ce ar fi chiar cool, decât că nu-s.

Sigur că tabloidele nu-mi datorează nimic, nici mie, nici adevărului, dar ar fi putut să dea un telefon înainte. E drept că la tabloide nu lucrează nici Tolontan, nici CTP, de fapt e posibil să nu lucreze nici măcar vreun fost jurnalist, deci poate că n-ar trebui să am aşteptări”, a comentat Hădean modul în care informaţia a fost rostogolită de către tabloide.

„Adevărul e că între mine şi MasterChef nu există datorii nestinse după participarea mea la această emisiune despre care consider în continuare că a venit în viaţa mea la momentul potrivit şi despre care cred că a plecat exact când a fost nevoie pentru a lăsa loc altor proiecte”, a mai spus Hădean.

Reamintim că la sfârşitul lunii august, Pro TV a anunţat o nouă componenţă a juriului MasterChef. Adrian Hădean, Patrizia Paglieri şi Foa au fost înlocuiţi de nume noi: Răzvan Exarhu, Liviu Popescu şi Samuel Le Tirriellec, după cum Paginademedia.ro a anunţat AICI. Următorul sezon al show-ului de la Pro TV va fi difuzat în primăvara viitoare.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Somebody asta in realitaete piate fi adevarat, insa la tv nu a transmis asta , era cel mai echilibrat jurat din cati au fost la Masterchef (asa parea pe tv, repet), avea intotdeauna o mina serioasa si o voce calma -acum sper sa se reintroduca aruncatul farfuriilor, e deliciul publicului, atunci sa vedem cum era mai bine...
  • Extrem de arogant si infumurat si comportament de diva cu sange albastru. Tiparul Catalin Scarlatescu, pt. cunoscatori. (In viata, in general) e bine intotdeauna sa ai suficienta decenta si bun-simt incat sa iti stii locul in lume si sa te porti ca atare, nu sa incepi sa ii tratezi pe ceilalti ca si cum ai fi vreun fulg de zapada unic, special si nemaivazut. Mai ales cand stii ca mai sunt inca 5.000 de bucatari exact ca tine si ca esti foarte usor de inlocuit.
  • Am urmarit des emisiunile de la Mastechef este un om foarte de tgraba Adrian Hadean cu o experienta vasta in ceea ce face,o sa-i ducem lipsa.
  • eu cred ca este un om plin de bun simt, si de care o sa imi fie dor in spatiul media, poate ca fara el in juriul cu Patrizia si Foa s-ar fi simtit lipsa lui si mai mult. este un domn foarte calm (cel putin la tv) si care impune respect, sper ca si noii sefi sa fie pe masura asteptarilor - s-a vazut ca schimbarea chef-ilor din primul sezon a venit cu o alta abordare mai fresh, acum nu are de ce sa fie mai rau...

Trimite un comentariu

sus