Skip to main content

Târguială. Ca la piaţă au negociat membrii CNA amenda pentru derapajul lui Buzdugan si Morar în cazul congolezilor. Rezultatul: se reia votul

 
Târguială. Ca la piaţă au negociat membrii CNA amenda pentru derapajul lui Buzdugan si Morar în cazul congolezilor. Rezultatul: se reia votul

TÂRGUIALĂ. “Cât ar vrea Radu, cât ar putea lasa Radu, cât ati vrea dvs?" Subiectul derapajului comis de Daniel Buzdugan şi Mihai Morar la finalul lunii mai pe seama jucătorilor şi suporterilor din Congo a fost dezbătut pentru a treia oară la CNA fără vreun rezultat concret. Decizia finală: se reia votul. Până să se ajungă în acest punct membrii Consiliului au negociat ca la piaţă cuantumul amenzii.

Publicitate

Radu Herjeu şi-a menţinut propunerea de sancţiune de 50.000 de lei din prima şedinţă pe acest subiect, din 7 iulie. Florin Gabrea a propus o amendă de 20.000 de lei.

Membrii prezenţi s-au împărţit în două tabere:

  • Propunerea lui Radu Herjeu a fost votată de: Monica Gubernat, Laura Georgescu şi Dorina Rusu
  • Propunerea lui Florin Gabrea: Viorel Vasile Buda, Răsvan Popescu, Gabriel Tufeanu

Au fost trei tururi de voturi, dar în niciunul nu s-au pus de acord pentru a se aplica o amendă. Şase voturi sunt necesare pentru ca forul audiovizualului să ia o decizie.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, fragmente din dezbaterile privind cuantumul amenzii:

Radu Herjeu, membru CNA:

"Un alt post pentru alte declaraţii xenofobe, mai putin grave, a luat 50.000 de lei, nu mi se pare corect să votăm o amendă mai mică."

Dorina Rusu, membru CNA:

"Nişte încălcări pe care le considerăm cu toţii grave, vi se pare normal să nu le amendăm deloc?"

PRECIZARE. Aici se ajunsese înainte de turul trei al votului, care este şi ultimul pe un singur caz, în aceeaşi şedinţă. Se punea problema că dacă nu vor decide astăzi o sancţiune nu o vor mai putea face în şedinţele viitoare.

Radu Herjeu:

"Asta înseamnă că mă obligaţi ca la alte şedinţe să mă folosesc şi eu de aceeaşi stratagemă.

Monica Gubernat, membru CNA:

"Domnul Herjeu se raportează la alte amenzi anterioare, ceea ce e normal.

Răsvan Popescu, membru CNA:

Când a mai luat acest post o astfel de amendă?

Radu Herjeu:

"Buzdugan şi Morar aveau la ora aceea o audienţă mai mare decât Banciu (Radu Banciu - nr.), care a aluat amendă 50.000 de lei pentru declaraţii xenofobe."

Dorina Rusu:

"Nu te forţăm să renunţi la propunere ..."

PRECIZARE. La momentul respectiv se vorbea despre faptul că doar în situaţia în care Radu Herjeu sau Florin Gabrea renunţă măcar la una dintre propuneri se poate face o propunere intermediară.

Radu Herjeu:

"Ba asta faceţi, mă forţaţi şi o faceţi în şedinţă publică"

Dorina Rusu:

"Daca nu se ia nicio decizie se reia doar votul."

Florin Gabrea:

"Mi se pare umflată şi exagerată toată chestia. Părerea mea este că dacă nu se voteaza acum nu mai trebuie reluat. Este un derapaj foarte grav şi dacă noi nu sancţionam, opinia publică nu va şti de mecanismele de la CNA. Trebuie sancţionată. Mie mi se pare mai grav dacă nu ia nimic, decât daca ia mai puţin.

Viorel Vasile Buda:

“Cat ar vrea Radu, cat ar putea lasa Radu, cat ati vrea dvs (Florin Gabrea - nr.)”.

Monica Gubernat:

"Acest vot nu se va relua în şedinţa viitoare, prezidată de mine. Eu nu voi introduce pe ordinea de zi acest subiect decât dacă veţi vota reintroducerea lui pe ordinea de zi, daca nu, nu."

PRECIZARE. La începutul fiecărei şedinţe, înainte ca ordinea de zi să fie votată, oricare dintre membri poate propune introducerea unui anumit subiect. Propunerea de introducere este ulterior votată. Astfel, în şedinţa viitoare, care va fi condusă de Monica Gubernat, se va putea relua votul în cazul Radio ZU - Congo.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus