Skip to main content

Vorbește lumea schimbă ora după mutarea lui Măruță

 
Vorbește lumea schimbă ora după mutarea lui Măruță

Emisiunea Vorbește lumea, prezentată de Adela Popescu și Cove la Pro TV, afectată de mutarea în grilă a emisiunii La Măruță, la ora 15.00. Vorbește lumea este de astăzi cu o oră mai devreme în program. Astfel, emisiunea prezentată de Adela Popescu și Cove, care începea înainte de la 11.30 este programată de la 10.30, imediat după știrile de dimineață. 

În plus, emisiunea nu va mai avea două părți (de la 11.30 și de la 14.00), cum era până acum, ci are doar o difuzare, în intervalul 10.30 - 13.00. Emisiunea este astfel cu o oră mai scurtă față de începutul de sezon din 29 august. 

Publicitate

Reamintim că Pro TV a modificat ora de difuzare a emisiunii La Măruță pe ultima sută de metri, cu doar două zile înainte de revenirea în noul sezon. În loc de ora 18.00, așa cum a fost anunțată inițial, emisiunea lui Măruță a fost programată de la ora 15.00. Totodată, emisiunea-tabloid va avea două ore în loc de una, cum a fost sezonul trecut. 

Pe tronsonul ocupat de Măruță în ultimii 10 ani a intrat emisiunea Ce spun românii, a lui Cabral. 

Cum arată programul Pro TV, pe timpul zilei, după noile modificări de grilă: 

  • 10.30 -  Vorbește lumea
  • 13.00 - Știrile Pro TV
  • 14.00 - Lecții de viață
  • 15.00 - La Măruță
  • 17.00 - Știrile Pro TV
  • 18.00 - Ce spun români

 

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu