
Jurnaliştii Ana Poenariu (RISE Project) şi Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigaţii Media) au fost cei mai premiaţi jurnalişti la Gala Premiilor Superscrieri, ediţia a VI-a.
Seria „Toţi oamenii generalului” a fost aleasa juriului (Premiul Juriului şi premiul I la categoria Investigaţie), dar şi a publicului, care a votat-o ca Superscrierea Cititorilor.
Premiul Superscrierea Anului a mers către Romana Puiuleţ (RISE Project), pentru documentarul „Clear Cut Crimes”.
În cadrul galei, care a avut loc la Ateneu, au fost acordate şi cinci premii onorifice. Emilia Şercan a primit distnicţia de jurnalistul anului, Marian Godină, premiul „o super-carte de non-ficţiune”, iar echipa anului a fost cea formată din Mirela Neag, Răzvan Luţac şi Cătălin Tolontan.
Lista integrală a premianţilor, încontinuare:
CÂŞTIGĂTORII SUPERSCRIERI 2016
SUPERSCRIEREA ANULUI (premiul cel mare, în valoare de 1.000 de euro) a fost câştigată de Romana Puiuleţ, pentru documentarul „Clear Cut Crimes” (RISE Project)
PREMIUL JURIULUI (500 euro, din taxa de participare la competiţie): Ovidiu Vanghele şi Ana Poenariu, seria „Toţi oamenii generalului” (Centrul de Investigaţii Media & RISE Project)
PREMII SPECIALE DIN VÂNZAREA CĂRŢII SUPERSCRIERI – cei 2.240 de euro adunaţi de la cumpărătorii cărţii „Superscrieri: drumul generaţiei noastre” au fost fost oferiţi ca:
- premiul Superscrierea Cititorilor, 500 euro, pentru (cel mai votat material de public din cele 27 de nominalizări Superscrieri 2016): Ana Poenariu şi Ovidiu Vanghele
- şi două locuri la BIRN Summer School of Investigative Reporting, 2017, oferite jurnaliştilor Andreea Pocotilă (Vice România) şi Matei Bărbulescu (Casa Jurnalistului) - susţinute împreună cu BIRN - Balkan Investigative Reporting Network.
PREMIILE PE CATEGORII DE CONCURS
- REMIUL I: seria „De vorbă cu judecători români după gratii”, Andreea Pocotilă, (VICE România)
- PREMIUL II: „Fuck off my broken heart”, Timea Honţ (Casa Jurnalistului) -
- PREMIUL III: „Povestea singuraticului Miranda Lao şi a curţii secrete de pe Calle Cuba 815”, Bojan Voicu (Pressone.ro)
REPORTAJ
- PREMIUL I: „Colectiv”, Redacţia DOR (Decât o Revistă)
- PREMIUL II: „Fabricat în Europa”, Laura Ştefănuţ (Casa Jurnalistului)
- PREMIUL III: „Mizerabilii 2015: Eduard vrea la şcoală”, autori Andrei Crăciun & Daniel Vrăbioiu/foto (Dela0.ro) -
OPINIE – New Media & Blogging
- Premiul I nu s-a acordat.
- PREMIUL II: „DIICOT, poveşti erdoganiste cu Sky News”, Andrei Luca Popescu (Gândul.info)
- PREMIUL III: „Teocraţia România”, Vlad Levente Viski (Adevărul)
INVESTIGAŢIE
- PREMIUL I: seria „Toţi oamenii generalului”, Ana Poenariu & Ovidiu Vanghele (RISE Project & Centrul de Investigaţii Media) -
- PREMIUL II: „Panama Papers”, RISE Project & „Panama Papers”, RISE Moldova
- PREMIUL III: „Academiile de întreţinuţi”, Roxana Garaiman (Pressone.ro) -
TV & VIDEO-JURNALISM
- PREMIUL I: „Clear Cut Crimes”, Romana Puiuleţ (RISE Project) şi „Dom, Dom să-nălţăm!”, Alex Nedea (emisiunea În premieră/Antena 3) -
- PREMIUL II: „Ultimul căldărar”, Cosmin Bumbuţ & Elena Stancu (Teleleu.eu) - documentarul nu a avut lansarea oficială pentru public
- PREMIUL III: „Dinastia PSD – documentar Digi24 despre culisele deciziilor care ne-au afectat pe toţi”, autor Alex Varninschi (Digi24) -
Membrii juriului s-au recuzat în toate situaţiile de conflict de interese.
Juriul Superscrieri 2016:
- Teodor Tiţă - preşedintele juriului,
- Cătălin Tolontan,
- Dan Duca,
- Emilia Şercan,
- Florin Negruţiu,
- Irina Păcurariu,
- Luiza Vasiliu,
- Mona Dîrţu,
- Mihnea Măruţă,
- Oana Giurgiu,
- Paul Radu şi
- Simona Tache.
În cadrul galei, Fundaţia Friends For Friends a oferit încă 5 premii onorifice, în afara categoriilor de concurs:
- Jurnalistul/personalitatea anului: Emilia Şercan
- Presă locală: RISE Moldova
- Echipa/redacţia anului: Mirela Neag, Răzvan Luţac şi Cătălin Tolontan
- Un super-material de fotojurnalism: Ciprian Hord, „Fotografiile pe care PSD nu vrea să le vezi”
- O super-carte de non-ficţiune: Marian Godină, pentru „Flash-uri din sensuri opus”
Trimite un comentariu