Sezonul şapte al show-ului Românii au talent va lua startul peste două săptămâni. Show-ul jurizat de Andi Moisescu, Andra, Mihaela Rădulescu şi Florin Călinescu va începe pe 17 februarie, de la ora 20.30, la Pro TV.
Andi Moisescu a declarat: „Eu cred că ar merita să vedem, înainte de toate, ce ne mai uneşte. Ce spuneţi de talent? Nu ne-a părăsit niciodată, ne-a surprins întotdeauna plăcut, ne-a făcut să zâmbim şi, în mod cert, cu toţii avem cel puţin unul. Iată un motiv serios să ne dăm întâlnire într-un nou sezon Românii au talent.”.
Mihaela Rădulescu: „De fiecare dată, la fiecare început de sezon ne întrebăm dacă mai avem talente, dacă ne vom mai distra. Cred că sezonul ăsta ne-am distrat cel mai tare dintre toate, din două motive: pentru că am avut marfă de calitate şi pentru că îl avem pe Florin într-o formă de zile mari. Nu aş putea descrie în ce fel ne-am distrat la filmări şi cât de mult am râs. Vă las să vedeţi totul din 17 februarie. Va fi un sezon Românii au talent pe care îl veţi ţine minte!”.
Andra a spus depre sezonul 7 Românii au talent: „Urmează un sezon plin de adrenalină. Este incredibil câţi oameni talentaţi pot fi în ţara asta! Veţi vedea numere care vă vor tăia respiraţia şi veţi asculta poveşti care vă vor smulge lacrimi. Noi am trăit intens preselecţiile acestui sezon şi abia aştept să retrăiesc acele clipe când va începe show-ul. Nu voi rata nicio ediţie!”.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii