
Liviu Vârciu este din această primăvară amfitrionul show-ului de karaoke de la Antena 1, „Za Za Sing”, un format achiziționat recent de postul TV și care va fi produs de Mona Segall.
„Propunerea de a prezenta „Za Za Sing” a venit din partea unei echipe cu care eu muncesc de foarte mult timp, echipa coordonată de Mona Segall, și nu pot decât să mă bucur că s-au gândit la mine, înseamnă că mi-am făcut bine treaba până acum. Iar faptul că e un show de karaoke, în care se cântă live, în care distracția va fi maximă și în care câștigătorii vor fi și premiați nu poate decât să mă bucure și mai mult”, spune Liviu Vârciu.
Show-ul „Za Za Sing” (realizat după formatul internațional ”Singing Bee”) va avea invitați oameni simpli care vor trebui să treacă de mai multe probe care au legătură cu muzica. Printre acestea, concurenții vor trebui să identifice cuvinte lipsă dintr-un vers, să ghicească următorul vers dintr-o piesă sau să identifice varianta corectă a unei piese.
Reamintim că formatul Singing Bee a mai fost produs în România, în 2008, tot de Mona Segall, dar la Pro TV. La momentul respectiv, emisiunea a fost prezentată de Andra.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Audiente iUmor - Vocea Jr?