Skip to main content

Un actor din Urzeala Tronurilor, personaj principal într-un serial History despre istoria fotbalului

 
Un actor din Urzeala Tronurilor, personaj principal într-un serial History despre istoria fotbalului

History va difuza serialul “Alfie Allen şi istoria fotbalului” începând cu data de 18 martie, de la ora 22:00. Este vorba despre acelaşi Alfie Allen care îl interpretează pe Theon Greyjoy în faimoasa serie Game of Thrones (Urzeala Tronurilor).

Publicitate

Serialul debutează în această sâmbătă şi urmăreşte călătoria lui Alfie Allen, un suporter înfocat al sportului cu balonul rotund provenit chiar din ţara unde a fost inventat fotbalul.

Alfie Allen a jucat în echipa de tineret a Arsenal Londra, a participat la numeroase meciuri ale echipei preferate, iar acum realizează o incursiune în istoria sportului-rege.

Alfie parcurge întregul Regat Unit, unde discută cu numeroase personalităţi din lumea fotbalului precum: Sol Campbell, Andy Cole, Cyrille Regis, echipa feminină de fotbal a Angliei, Keith Allen şi mulţi alţii.

Primul episod explorează originea fotbalului şi dezvăluie factorii care au transformat jocul cu balonul rotund în cel mai popular sport la nivel internaţional.

Călătoria lui Alfie începe la Sheffield - locul unde s-a desfăşurat prima competiţie profesionistă de fotbal din Anglia – apoi continuă la Ashbourne, unde află detalii despre meciul de fotbal medieval găzduit anual în acest oraş, vizitează celebrul Craven Cottage - stadionul FC Fulham din Londra - şi mai apoi în Scoţia, unde, alături de Daniel Portman (colegul său de platou din Urzeala Tronurilor) explorează rivalitatea celebră dintre Glasgow Rangers şi Celtic Glasgow.

GALERIE FOTO. Alfie Allen şi istoria fotbalului

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Audientele de joi si miercuri? :)

    P.s. ati uitat sa scrieti in fata articolului: PUBLICITATE.

Trimite un comentariu

sus