Skip to main content

Emilia Şercan a ieșit în lacrimi de la Eugenia Vodă, când a fost întrebată de perioada Realitatea TV. „A fost un compromis”

 
Emilia Şercan a ieșit în lacrimi de la Eugenia Vodă, când a fost întrebată de perioada Realitatea TV. „A fost un compromis”

Emilia Şercan a părăsit aseară în lacrimi platoul emisiunii "Profesioniştii", după ce a fost întrebată de perioada în care a lucrat la trustul Realitatea, pe vremea când era deţinut de Sorin Ovidiu Vântu.

Aceasta, împreună cu Cătălin Tolontan, au fost invitaţii Eugeniei Vodă în emisiunea "Profesioniştii", difuzată aseară pe primul canal al Televiziunii Române.

Publicitate

"Este marele compromis pe care eu l-am făcut", a spus jurnalista de investigaţii, cu câteva minute înainte să părăsească în lacrimi platoul. "Ce vreau să spun este că nu ar trebui să fiu în emisiune", a adăugat Emilia Şercan.

"Sunt o impostoare. Cum să pretind eu că sunt o profesionistă a presei din moment ce eu am făcut marele compromis cu Vântu? Eu l-am investigat pe Vântu", a încheiat, în lacrimi, jurnalista.

Cătălin Tolontan a spus, după plecare Emiliei Sercan, că Sorin Ovidiu Vântu s-ar "amuza teribil" dacă ar vedea emisiunea, şi că el nu se simte rău că lucrează la Dan Voiculescu, chiar dacă patronul trustului Intact este în închisoare.

"Cred că s-ar amuza Vântu teribil. Mă simt un nesimţit înseamnă, că nu mă simt deloc rău că lucrez la Voiculescu. Scuză-mă, pe bune, dar ce să fac, să-mi iau un xanax?", a spus Tolontan.

Emisiunea nu a fost în direct. Eugenia Vodă a ales să păstreze secvenţa, spunând chiar pe post că va face asta. Aceasta chiar l-a întrebat pe Tolontan dacă el ar alege să taie scena, răspunsul acestuia fiind categoric nu, oferindu-se chiar să facă o ştire pe acest subiect.

Eugenia Vodă:

"Ideea este că Emilia a retrăit durerea, a izbucnit în plâns şi a plecat, şi nu o să tai la montaj asta, pentru o dată. Tu ai tăia-o?"

Cătălin Tolontan:

"Eu? Aş difuza tot. Mâine aş da ştire, aş da-o pe surse mâine, 'Emilia Şercan, criză de conştiinţă în studioul TVR'. "

Un coş cu flori şi şase şampanii "Dom Perignon", punctul de plecare al întregii situaţii.

Totul a plecat de la o situaţie povestită de Emilia Şercan, din vremea când era jurnalist de investigaţii la Evenimentul Zilei, când a primit un cadul aparte de la Sorin Ovidiu Vântu, de ziua omului de afaceri. În acea perioadă, Emilia lucra la o serie e anchete despre acesta, după cum a declarat aceasta în emisiunea de aseară.

Emilia Şercan:

"Scriam despre afacerile lui Sorin Ovidiu Vântu. De ziua lui, mi-a trimis un coş uriaş cu flori şi şase sticle de şampanie Dom Perignon şi un mic cartonaş pe care scria 'sper să ciocniţi un pahar de şampanie cu ocazia zilei mele'. Le-am suit într-o maşină şi le-am returnat la celebra lui vilă de pe strada Paris."

În contextul creat, Eugenia Vodă a plusat cu o întrebare despre perioada în care jurnalista de investigaţii a fost cooptată să conducă departamentul de investigaţii din trustul Realitatea, pe timpul lui Vântu.

Eugenia Vodă:

"Ca să terminăm secvenţa adorabilă a Emiliei care duce şampania şi florile înapoi pe strada Paris şi le predă expeditorului, că după câţiva ani, şi nu mulţi, practic oferta superbă de 8.500 de euro pe lună a venit de la omul care trimisese florile şi şampania şi te-ai mutat în trustul lui. Această fractură, cum o explici?"

"Este marele compromis pe care eu l-am făcut", a răspuns Emilia Şercan.

"Care este un compromis de imagine de fapt, pentru că nu şi-a compromis meseria. Cred că se explică prin norma meseriei, pentru că dacă faci meseria asta o poţi face indiferent cine îţi este patron. Să fim serioşi, nu îţi poţi alege patronul în toate situaţiile din această lume", a intervenit Cătălin Tolontan.

Emilia Şercan:

"Nu mi-am compromis meseria. A fost un compromis pe care eu l-am făcut la momentul respectiv. E adevărat că m-am gândit că e posibil ca lucrurile astea să vină. Dar din punct de vedere moral, acel lucru a fost un mare compromis."

Eugenia Vodă:

"Nu pledez pentru asta, să-ţi pui talentul şi inteligenţa şi profesionalismul în slujba oricărui mogul."

Cătălin Tolontan intervenit încă o dată, spunând că "în slujba publicului rămâne. Nu este în slujba mogulului. Emilia a lucrat pentru aceeaşi oameni care o citesc astăzi şi cum lucra la Vântu."

Eugenia Vodă:

"Până în clipa în care patronul poate să-ţi spună stop."

Cătălin Tolontan:

"Iar tu poţi accepta sau nu."

Emilia Şercan:

"În momentul în care mie la Realitatea TV mi-au fost blocate câteva anchete am plecat."

Eugenia Vodă:

"Cine ţi le-a blocat?"

Emilia Şercan:

"Cine mi le-a blocat? Cei care conduceau la momentul respectiv postul. Mi-am dat demisia."

După câteva discuţii, Emilia Şercan a cerut să ia o pauză, ulterior părăsind platoul, situaţie care s-a menţinut până la finalul emisiunii.

Redăm în continuare dialogul dintre Eugenia Vodă şi cei doi jurnalişti invitaţi, din momentul în care Emilia Şercan părăseşte platoul emisiunii:

Emilia Şercan:

"Putem să facem o pauză? Eu nu mai pot, sincer."

Eugenia Vodă:

"Emilia, bea nişte apă...Emilia!"

Emilia Şercan:

(Plângând) "Ce vreau să spun este că nu ar trebui să fiu în emisiune."

Eugenia Vodă:

"Doamne fereşte. (...) ce v-am rugat înainte?"

Emilia Şercan:

(Plângând) "Nu pot, adică.."

Cătălin Tolontan:

"Dar ce s-a întâmplat?"

Emilia Şercan:

"În momentul ăsta mă simt o mare impostoare."

Eugenia Vodă:

"Nu ştiu ce te-a apucat."

Cătălin Tolontan:

"Conştientizezi de la ce ai triggerul?"

Emilia Şercan:

"Cum dracu să pretind eu că sunt o profesionistă a presei din moment ce eu am făcut marele compromis cu Vântu? Eu l-am investigat pe Vântu."

Cătălin Tolontan:

"Cred că s-ar amuza Vântu teribil. Mă simt un nesimţit înseamnă, că nu mă simt deloc rău că lucrez la Voiculescu. Scuză-mă, pe bune, dar ce să fac, să-mi iau un xanax?"

Eugenia Vodă:

"Înainte de a începe filmarea ce am spus? Îţi aduci aminte?"

Cătălin Tolontan:

"Să nu ne ridicăm"

Eugenia Vodă:

"Deci eu v-am rugat frumos, atât: orice ar fi să nu plecaţi de pe scaune."

Cătălin Tolontan:

"Diferenţa dintre o conştiinţă şi o impasibilitate."

Eugenia Vodă:

"Emilia nu a suportat emoţional întrebarea legată de mutarea la Realitatea TV. O vede ca pe un compromis, suferă şi acum, la atâţia ani după, pe tema asta."

Cărălin Tolontan:

"Înţeleg cum gândeşte Emilia. Nu înseamnă că sunt de acord cu ea. Dar înţeleg exact tulburarea ei."

Eugenia Vodă:

"Eu zic că este o chestie masochistă. Ea, care a avut atâtea victorii, să plângă pentru că a făcut un compromis la Vântu şi care nici nu e compromis. S-a dus la o televiziune unde i s-au blocat nişte anchete şi a plecat."

Cătălin Tolontan:

"Ar fi compromis dacă, odată nepublicată investigaţia, ar fi continuat să rămână şi să lucreze selectată fiind de alţii, pentru că o lege fundamentală a meseriei acesteia spune că nimeni nu face selecţia în afara redacţiei. Eu, plecând la un moment dat de la un ziar la altul, m-am dus la redacţia Dilemei ca să-l întreb pe Radu Cosaşu, ca un tânăr admirator al său, acum 20 de ani, dacă, prin faptul că cineva nu-mi publică o anchetă, e un motiv suficient pentru a pleca de la ziarul respectiv."

'Până unde merge compromisul?', l-am întrebat pe Radu Cosaşu. Nu mă cunoştea, a intrat un tânăr pe scările redacţiei Dilema, şi mi-a răspuns aşa: compromisul merge până acolo unde nu te compromiţi."

Eugenia Vodă:

"Jurnaliştii de investigaţie nu sunt autişti cum credeam noi. Ei sunt nişte făpturi sensibile, care suferă, care se consumă, pentru că un jurnalist fioros, de investigaţie, care plânge pentru că acum câţiva ani a făcut o opţiunede care îi pare rău, e ceva de necrezut."

Cătălin Tolontan:

"Este normal, jurnaliştii nu sunt nişte roboţi. Dacă nu ai această patimă şi aceste emoţii nu te apuci să faci această meserie, pentru că trebuie să fii nebun să vrei să faci o meserie în care să crezi că numai tu eşti primul din lumea asta care afli o ştire. Trebuie să te mâne ceva în interiorul tău foarte profund şi extrem de furtunos."

Eugenia Vodă:

"Ideea este că Emilia a retrăit durerea, a izbucnit în plâns şi a plecat, Şi nu o să tai la montaj asta, pentru o dată. Tu ai tăia-o?"

Cătălin Tolontan:

"Eu? Aş difuza tot. Mâine aş da ştire, aş da-o pe surse mâine, 'Emilia Şercan, criză de conştiinţă în studioul TVR'. "

Eugenia Vodă:

"Nu pot să rog un operator să o filmeze pe Emilia, dar o să le spun telespectatorilor că o adu cum plânge la doi paşi, în culise, şi nu vrea să se întoarcă pe scaun."

Cătălin Tolontan:

"E nevoie de o reacţie de Sorin Ovidiu Vântu din puşcărie. Dacă l-am suna, cred că s-ar distra copios că un om are o remuşcare în privinţa relaţiei cu el, deşi eu cred că el nu i-a cerut Emiliei Şercan niciodată absolut nimic şi nu i-a cerut să-şi încalce niciodată profesia."

Eugenia Vodă:

"Emilia plânge la trei metri de noi, Tolontan a rezistat pe baricade."

Cătălin Tolontan:

"Şi se simte extrem de nesimţit de vreme ce şi el are un patron care este în închisoare dar nu se simte vinovat pentru asta."

ÎNREGISTRAREA integrală a emisiunii, pe TVRplus

Citește și:

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Comentarii

  • A vrut un pic de audiență ,ore o emisiune înregistrată sa nu faci montaj pare gen emisiune ,,antenista" și faza aia _,,cu ce v.am zis eu sa nu vă ridicați " erau cumva la școală la ore și și d.na profesoara le preda ?....Penibil , până la dezastruos televiziunea publică ,,aici sunt banii noștri nu mai faceți ce și.ar dori puterea sa denigrați persoane care au avut curaj să scoată la suprafață ceea ce voi nu a,fi făcut niciodată .
  • O țățucă ce are oleacă de sânge in obraz.Bravo ei,să pleci așa din emisiunea lui Xenia Odă nu-i asa simplu.Tolontam-tam(dupa plecarea țățucii) trebuia să danseze pe masa,să se"amuze teribil" apoi sa cheme SMURD-ul ca să-l duca la spitalul de nebuni.Tocmai i-au venit in minte zilele când lucra pentru milițianul Mitulică Drakomir(Un alt fel de Dan Condrea care a diluat/ intoxicat fotbalul romanesc)
  • Marea deontoloaga Eugenia Voda isi hartuieste sau linguseste invitatii, de la caz la caz. Apoi o drege la montaj, facand o varza... pune de 3-4 ori aceeasi intrebare si alege raspunsul care ii convine. Acum a facut-o lata rau, probabil la pretioase indicatii. Sau poate ca tvr s-a oferit, galant, sa ii monteze/ produca o piesa sotului, prin nulitati gen Tuchel.
  • Pacat! Te-am crezut toata viata o profesionista,suntem si vecini la Breaza,dar nu mi-am inchipuit sa ajungi mai rau ca cei de la *** sau Guita TV.De cand TVR-ul este aservit puterii s-a umplut *** aduse de la posturile cele mai abjecte din media.Sa profiti de slabiciunea unui om doar pentru rating,nu se face.Nu esti om,***
  • @R.S.I: draga mea/dragul meu, calmează-te, nu te agita, Emilia Șercan tot o mercenară de presă rămâne. Tu poți veni cu miliarde de mesaje de susținere a ei, individa asta, în ochii multora, nu este decât un executant jurnalistic. Atât
  • E regretabil că pe veritabila profesionistă Emilia Șercan au lăsat-o nervii, probabil, din prea mult spirit civic și moral. Asta nu înseamnă că pledez pentru imoralitate și pentru lichelism – trăsături proprii lui Savin HOrcan, de la B1TV, cum a dovedit-o ăsta în emisiunea din 5 martie 2017 (cf. http://inregistrari.b1.ro/view-05_Mar-2017-x_press-108.html), la care a participat și Emilia Șercan. Dar e clar că ea nu are prea multă experiență de viață și, mai ales, nu are suficiente informații despre mulți dintre colegii ei de breaslă. Foarte mulți dintre „deontologii” de azi – cum îi persiflează Mircea Badea – au practicat șantajul ziaristic la greu. Dan Diaconescu a fost pedepsit nu pentru că l-ar fi șantajat pe nu-știu-care-primar - ăsta a fost doar un pretext –, ci pentru că postul lui de televiziune devenise prea incomod pentru cei de la Putere: să ne amintim cîte afirmații făcuse Dan Diaconescu împotriva lui Sorin Oprescu – adeverite, ulterior, în mare parte, fapt pentru care Oprescu a fost băgat la pîrnaie, unde ar fi trebuit să rămînă!
    Printre atîtea plagiate denunțate de Emilia Șercan, trebuia să facă și ea unul și să-și zică în sinea ei, sau să zică, în emisiunea respectivă: „Am făcut un rău necesar pentru a realiza un bine mai mare!” Dar nu era nevoie să-l citeze pe Leibnitz, autorul apoftegmei – dacă l-ar fi știut –, fiindcă dictonul e atît de puțin cunoscut încît putea să și-l atribuie, așa cum a făcut și Andrei pleșu cu titlul cărții sale „Minima moralia”, care, în fapt, aparține lui Theodor Adorno.
    În fond, ea se spălase de păcate prin chiar faptul că se folosise de banii lui S.O.V. pentru a-i investiga pe alții, de ex., pe procurorul general-adjunct Dimitrie Bogdan Licu, al cărui „doctorat”-plagiat l-a demascat încă din 2015, iar impostorul nu și-a dat demisia și nu a fost demis nici acum!
  • @moderator: dexonline.ro

    Intoleranța Paginii de media: a acționa după aparențe, a judeca doar ce este la suprafață, sau ce este vizibil; a ignora adevăratul sens și a acționa sau a trage concluzia greșită.

    Ce tot înlocuiți voi cu asteriscuri vă caracterizează și pe voi, se pare.
  • @moderator: comentariul meu anterior o fi conținând "limbaj intolerant", însă conținea și un mic adevăr. Prin urmare pentru voi, cei de la Pagina de media, este mai importantă cenzurarea unui mic adevăr decât cenzurarea unor enormități spuse, fără pic de jenă și fără nicio reținere, de comentaci care vor să se bage în seamă oricând, oriunde și oricum?

    Prin decizia voastră faceți, fără să vă dați seama, o altă mică nedreptate: faceți ca acel comentariu să pară chiar așa cum pretindeți voi că este, pentru că oricine îl va citi cenzurat va crede că i-am înjurat de mamă pe cei doi.

    Nu, a fi *** este o virtute pentru mulți.
  • @Brutus: Nimeni, cu excepția lui Adrian arghir (că-i mai ***, așa ca tine), nu dă nici măcar un hamburger putrezit pe opinia ta ineptă.
  • Si gata acum au spălat-o pe fata,nu mai miroase a cașcaval de la Vantu,bani furați de la popor? Poate ajunge parlamentar ca Turcescu Acu ca s-a spovedit:))
  • Felicitari, Eugenia Voda ! O emisiune care pune in discutie - poate ptr. prima data in acest fel - si moralitatea profesionistilor. Cum poti sa ti-o respecti, cand inseamna ca ai incalcat-o , desi era un obiectiv principal. " Sa-ti fii credincios tie insuti " - un precept moral greu de respectat, oricand !
  • RE: Dacă tot au dat-o în d-astea cu plâns, trebuia să-l pună pe Tolontan să plângă, altfel ieșea circul Globus.

Trimite un comentariu