Skip to main content

RECORD pentru Pro TV în luna martie: cea mai mare audienţă pe comercial de când se măsoară audienţele

 
RECORD pentru Pro TV în luna martie: cea mai mare audienţă pe comercial de când se măsoară audienţele

Pro TV, record în istoria audienţelor în luna martie pe segmentul publicului comercial, al persoanelor cu vârste între 18 şi 49 de ani. În luna martie 2017, Pro TV a obţinut cel mai bun market share înregistrat de un post de televiziune românesc din istoria măsurată a audienţelor, atât în prime time, cât şi pe parcursul întregii zile, anunţă reprezentanţii postului.

Publicitate

Pe segmentul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, Pro TV şi-a depăşit propriul record de audienţă pe parcursul întregii zile, înregistrat din luna decembrie 2002, când a obţinut o medie 4.4 puncte de rating şi 23.6% share, anunţă reprezentanţii postului TV.

Astfel, în luna martie 2017, Pro TV a înregistrat o medie de 4,5 puncte de rating şi 25,5% share pe parcursul întregii zile, în timp ce Antena 1, de pe locul al doilea, a înregistrat 2,8 puncte de rating şi 15,6% share.

Cifre bune şi în prime-time (19.00 - 23.00), în martie 2017, când postul a obţinut pe targetul comercial, 11 puncte de rating şi 29.7% share, în timp ce Antena 1 a avut poziţia a doua, cu 6.4 puncte de rating şi 17.2% share. Recordul de market share în prime time pe targetul comercial era deţinut tot de Pro TV, cu o medie de 28.8%, rezultat obţinut în martie 2014.

TOP PROGRAME. Printre programele care au contribuit la recordul de market share înregistrat de Pro TV în luna martie 2017 pe targetul comercial se numără Românii au talent, care a obţinut luna trecută, cu cele 5 ediţii difuzate, o medie de 20.6 puncte de rating şi 54.1% share şi Las Fierbinţi, cu 10 episoade difuzate în luna martie şi o medie de 13.0 puncte de rating şi 33.7% share pe targetul comercial.

Totodată, cu cele 31 de difuzări din luna martie, Vremea – Ştirile Pro TV 19 a obţinut o medie de 11.4 puncte de rating şi 30.9% share, Ştirile Pro TV din Sport 19 au înregistrat o medie de 11.3 puncte de rating şi 32.7% share, iar Ştirile Pro TV 19, prezentate de Andreea Esca în timpul săptămânii, au adus o medie de 10.3 puncte de rating şi 33.8% share pe segmentul publicului comercial.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Managementul trebuie felicitat pentru inlocuirea emisiunii lui Maruta cu Ce spun romanii, un show curat si relaxant, care a ridicat audientele jurnalului de la 19.00! Unde sunt acum, postacii antenisti, sa ne explice dezastrul de la ProTV?
  • mile ,unde esti ma baiatule?E nevoie mare de tine sa-i injuri pe aia din comercial care se uita la ProTv si nu la antena.Baga-le cu manelisti,***,***.maimute,rusi,etc.La a1 se uita doar geniile si de aia are audienta mai mica pe comercial,nu-i asa mile?

Trimite un comentariu

sus