Skip to main content

Cât a costat campania SIE, în care au fost şi bloggerii Zoso, Costin, Cetin, Cabral, Kapra şi Răzvan Baciu

 
Cât a costat campania SIE, în care au fost şi bloggerii Zoso, Costin, Cetin, Cabral, Kapra şi Răzvan Baciu

Ce a urmărit SIE prin campania de recrutare în care au fost implicaţi şase bloggeri? Cât a costat? Ce agenţie s-a ocupat de proiectul cu bloggerii Vali Petcu (Zoso.ro), Costin Cocioabă (Costin.ro), Cetin Ametcea (cetin.ro), Cabral, Victor Kapra şi Răzvan Baciu (RazvanBB? Răspunsurile SIE pentru Paginademedia.ro, în articol.

Publicitate

Reamintim că, la mijlocul lunii martie, bloggerii implicaţi în campanie au publicat articole despre SIE, după o întâlnire cu două cadre ale Serviciului de Informaţii Externe. Materialele punctau faptul că Serviciul de Informaţii Externe face angajări, cu câteva dintre condiţii (printre care vârsta este obligatorie, 23-35 de ani) şi cu linkuri către site-ul SIE.

Ce a vrut SIE?

Oficialii SIE, pentru Paginademedia.ro:

"Campania de marketing online a avut ca obiectiv, pe lângă promovarea acţiunii de recrutare personal, conturarea profilului SIE ca angajator.

Am decis să facem acest lucru deoarece evaluările realizate în pregătirea campaniei au relevat faptul că tinerii nu iau în considerare o carieră în SIE fie pentru că nu cunosc (mai ) nimic despre SIE, fie nu au informaţii relevante despre instituţie şi despre specificul activităţii de informaţii externe."

De ce bloggeri?

"Am dorit să arătăm cine suntem, cum suntem şi ce facem, astfel încât tinerii atraşi de o astfel de carieră să poată lua decizia de a aplica (sau nu) în cunoştinţă de cauză. Acestea au fost raţiunile pentru care am invitat bloggerii să ne cunoască şi să vadă ceea ce am considerat noi a fi relevant pentru profesia noastră", spun cei de la SIE.

Strategia de campanie a fost coordonată de Marius Deak - Green Pixel/Avandor.

Cât a cheltuit SIE?

Costul total, pentru toate serviciile aferente campaniei, inclusiv bugetul de media, a fost de 70.715 lei + TVA, răspunde SIE. Campania s-a desfăşurat între 1 februarie şi 5 mai pe cele şase bloguri, dar şi pe Facebook.

În euro, înseamnă 15.500 de euro, fără TVA (18.500 de euro cu tot cu TVA). Răspunsul SIE nu precizează care a fost suma alocată fiecărui blogger.

Ce a inclus campania de imagine SIE de pe digital, "în contextul campaniei de recrutare a 85 noi cadre":

- invitarea unor bloggeri, relevanţi pentru audienţa căutată, la discuţii libere cu personal SIE: zoso.ro, cetin.ro, costin.ro, razvanbb.ro, cabral.ro, victorkapra.ro
- vizită la facilităţile de pregătire SIE (training bootcamp) în urma căreia fiecare blogger a descris ceea ce a văzut;
- o secţiune dedicată acestui proiect (www.sie.ro/bloggeri-la-sie/);
- utilizarea de tehnologii specifice pentru inregistrarea gradului de engagement al fiecarui utilizator atins de campanie;
- campanie media de promovare a mesajelor de recrutare prin intermediul Google, Facebook si Avandor (programmatic audience-buying si retargeting);
- lansarea unui portal dedicat înscrierilor/ depunerii dosarelor electronice.

Întrebările Paginademedia.ro şi răspunsurile SIE, integral:

- Care a fost motivul pentru care ati pornit aceasta campanie de deschidere catre bloggeri?

- Ce legătură are aceasta deschidere cu imaginea pe care o au acum serviciile secrete din Romania?

- Ati lucrat in house sau cu o companie de PR specializata?

- Care a fost obiectivul cumularii campaniei de recrutare cu intalnirile cu bloggerii?

- Exista si o componenta financiara a campaniei? Susţinerea campaniei de recrutare de câtre bloggeri este gratuită sau contracost?

Răspunsul SIE, integral:

Campania de marketing on-line a avut ca obiectiv, pe lângă promovarea acţiunii de recrutare personal, conturarea profilului SIE ca angajator. Am decis să facem acest lucru deoarece evaluările realizate în pregătirea campaniei au relevat faptul că tinerii nu iau în considerare o carieră în SIE fie pentru că nu cunosc (mai ) nimic despre SIE, fie nu au informaţii relevante despre instituţie şi despre specificul activităţii de informaţii externe.

Analiza materialelor, datelor şi informaţiilor despre SIE disponibile public ne-a arătat faptul că acestea vizează aspecte nereale, exagerate, preponderent prejudecăţi, sunt concentrate pe senzaţional sau scandal şi sunt furnizate de persoane de multe ori neavizate, lipsind aproape cu desăvârşire elementele concrete şi reprezentative ale carierei de ofiţer SIE.

Am dorit să arătăm cine suntem, cum suntem şi ce facem, astfel încât tinerii atraşi de o astfel de carieră să poată lua decizia de a aplica (sau nu) în cunoştinţă de cauză. Acestea au fost raţiunile pentru care am invitat bloggerii să ne cunoască şi să vadă ceea ce am considerat noi a fi relevant pentru profesia noastră.

Strategia de campanie a fost coordonată de domnul Marius Deak (GreenPixel / Avandor) care este autorizat, în limita Angajamentului de confidenţialitate, să vă ofere şi alte elemente specifice de interes pentru publicatia dvs.

În privinţa componentei financiare, costul total, pentru toate serviciile aferente campaniei, inclusiv bugetul de media, a fost de 70.715 lei + TVA.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mă fac și eu blogger, de mâine.
    Dau în unul și în altul - adică ”rezist” - că e bine să fii cu Opoziția și, poate, prind un-două contracte cu statul, asta dacă am și norocul să fiu prieten cu vreun boss de pe la o agenție de publicitate...pe care îl mai ”promovez”, din când în când, pe blogul meu. Bănuiesc că o sumă consistentă din bugetul de publicitate a mers la agenție...

Trimite un comentariu

sus