Skip to main content

VIDEO. Dragoş Pătraru, critici dure după ce Digi24 a ocolit subiectul RCS-Intact: „Urât e să fii slugă, mă”

 
Dragoş Pătraru
Dragoş Pătraru

Dragoş Pătraru critică dur Digi că nu vorbeşte despre cazul RCS - Intact, chiar la emisiunea Starea Naţiei. „Nu fugi, mă, de subiect, ci îl ataci, îl pui pe masă, îl întorci pe toate părţile. Pentru că asta ar trebui să faci tu, ca instituţie de presă, că nu eşti în slujba lui Bendei sau a RCS&RDS. Şi nu primeşti salariu ca să taci, primeşti un salariu pentru că munceşti”, a spus Dragoş Pătraru în emisiunea sa de luni seara.

Publicitate

Pătraru a făcut într-un material de şase minute ce n-a făcut Digi24 într-o săptămână: a adus şi pe Digi24 cazul Bendei - DNA, subiect pornit de Antena 3 în urmă cu o săptămână.

„Apar unii cu nişte acuzaţii grave şi tu te faci că plouă, deşi între minciunile şi manipulările pe care le lansează acei oameni - oho, sunt destule - se află şi chestiuni grave, de interes public, care trebuie dezbătute serios în societate. Dar, nu, tu te uiţi în altă parte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Urât e să fii slugă, mă”, a mai adăugat Pătraru.

Citeşte şi: N-au considerat că e News Alert: Nimic (încă) pe Digi 24 despre punerea sub urmărire a şefilor din RCS. Antena 3 jubilează

Din emisiunea Starea Naţiei:

„Un subiect ocolit aici la Digi 24, în ultimele zile. Da, un subiect tabu. Cum domnule, există aşa ceva, la instituţia care stă toată ziua cu dreptatea şi cu adevărul în gură? Ce chestie, n-aş fi crezut una ca asta!”

Vedeţi, fraţilor, de ce este foarte important să existe cât mai multă presă, cât mai multe instituţii media? De ce e greşit să ieşiţi în stradă şi să cereţi închiderea unor posturi TV?

Indiferent de orientare, presa trebuie să existe şi să fie de mai multe feluri. Pentru că, iată: un subiect pe care îl abordează unii, de dimineaţa până seara, la alţii nu există.

Avem de-a face cu un soi de imbecilitate din partea multor jurnalişti, mai ales când vine vorba despre deontologii de serviciu.

Aşadar, despre subiectul pe care oamenii de la Digi24 nu-l abordează, pentru că frică, pentru că prostie, nu contează. Oricum, este incredibilă asta. Apar unii cu nişte acuzaţii grave şi tu te faci că plouă, deşi între minciunile şi manipulările pe care le lansează acei oameni - oho, sunt destule - se află şi chestiuni grave, de interes public, care trebuie dezbătute serios în societate. Dar, nu, tu te uiţi în altă parte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Urât e să fii slugă, mă.

Ioan Bendei a fost administratorul RCS&RDS. Nu mai este acum, dar ceva tot este, pentru că umbra lui se întinde şi acum asupra postului. O umbră care face pe mulţi să tremure, dar aşa e la umbră, nu e ca la soare: mai stânge la sfârcuri, bă băieţi.

(...) Dintr-un punct, amănuntele sunt jenante. Bendei umblă după el cu un telefon ca să-l ducă la DNA, să i-l dea ofiţerului cu pricina, care nu fusese găsit acasă de lucrătorii de la RCS&RDS. Serios? Bă, sunteţi nebuni?! Eu am cumpărat zilele trecut acţiuni la firma asta. Cum e posibil aşa ceva?

Citeşte şi: INTERVIU Dragoş Pătraru, după emisiune: A-ţi pune întrebarea ce va spune şeful te pune în afara interesului public

Dincolo de toate minciunile care au fost aruncate în spaţiul public, nişte chestiuni sunt clare: omul asta, Bendei, a sunat din sediul DNA-ului ca să-i pună cuiva nişte telefoane acasă, iar procurorii DNA nu au băgat în dosar multe, multe astfel de interceptări, care, iată, prezintă cazul cu totul altfel. Păi să nu-ţi pui întrebări?

Şi, dacă tot suntem noi cu adevărul aici la Digi, dacă tot ne vorbesc scriitori, actori şi cântăreţi despre adevăr, poate că ar trebui să ne povestească despre asta şi foştii administratori RCS&RDS. Că nu aşa se procedează în anumite situaţii. Nu fugi, mă, de subiect, ci îl ataci, îl pui pe masă, îl întorci pe toate părţile, cu specialişti, cu jurnalişti, cu toată lumea. Pentru că asta ar trebui să faci tu, ca instituţie de presă, că nu eşti în slujba lui Bendei sau a RCS&RDS. Şi nu primeşti salariu ca să taci, primeşti un salariu pentru că munceşti. Eşti în slujba publicului, pentru el cauţi adevărul, nu pentru o corporaţie, nu pentru instituţii de presă, doar pentru public.

Mă rog, mai e şi varianta în care legitimaţia de presă este o acoperire şi atunci, da, nu răspunzi în faţa publicului ci în faţa...

VIDEO. Dragoş Pătraru, luni seara la Digi24

Citeşte şi:

INTERVIU Dragoş Pătraru, după emisiune: A-ţi pune întrebarea ce va spune şeful te pune în afara interesului public

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • anonim anonim
    ar fi pacat sa plece iar in alta parte
  • ducu mihai ducu mihai
    As fi curios daca Patraru va prezenta lista cu acoperitii! Daca nu o are poate sa se angajeze linistit ***!
  • Liviu Sora Liviu Sora
    Tot o ***... Manipulare si mai nu stiu ce? Pai stai putin ***, oamenii aia i-au aratat tot timpul pe *** care au ruinat tara si acum umbla cu catuse... "Statul de drept" le-a dat dreptate cand gluma s-a ingrosat prea tare. Din partea mea posturi ca digi24, romaniatv, realitateatv, nasul, b1... nu isi au locul in piata. Astia enumerati mai sus au lins si au pupat sistemul si in timp s-a vazut. Astia de la antene si-au platit taxele si impozitele si nu au primit plase de bani in ochii lumii. Manipulatori? Imi vine sa rad de toti *** cu principii.
  • Alex Alex
    Banana furi curent :::)))
  • Anne Anne
    Bravo domnule, sincere felicitari
  • Banana Patrata Banana Patrata
    Vanzatorul de banane in piata tine lectii despre adevar si moala??? Voi credeti ca mascariciul face emisiune de dragul adevarului? Pai cat a mintit cu ratingul emisiunii doar ca sa nu isi piarda sponsorii!!! Pentru el emisiunea asta e doar o afacere si face totul pentru a avea rating. Fraieri sunt cei care il asculta. In viata de zi cu zi e un om de toata jena.
  • Jhon Jhon
    Respect!

Trimite un comentariu

sus