Skip to main content

Octavia Geamănu revine la Antena 1 cu un proiect special de vară

 
Octavia Geamănu revine la Antena 1 cu un proiect special de vară

Octavia Geamănu revine la Observator. După o absență de jumătate de an, pauză pe care și-a luat-o după ce a devenit mămică, Octavia Geamănu se întoarce la Observator, ca parte dintr-o campanie „Vara de 100 de zile”, în care sunt promovate cele mai frumoase locuri din România. 

„Revin cu gânduri multe și ancorate în realitatea redacției de azi, care s-a schimbat puțin de când am intrat eu în concediu. Și, în același timp, mă bucur că pot să fiu din nou alături de telespectatori, de care mi-a fost dor. „Vara de 100 de zile” este proiectul care mă readuce în fata telespectatorilor. Sunt ambasadorul acestei campanii, în cadrul Observatorului. Mi se potrivește de minune rolul ăsta de, dacă vrei, ambasador al bunei dispoziții. De pe 1 iunie, timp de 100 de zile, o să vedeți cele mai frumoase locuri din România cu oameni care știu să aprecieze ce le-a dat natura, o să vă arătăm destine de film, o să vă arătăm cum să vă umpleți timpul liber într-o manieră de neuitat, o să facem ca aceste 100 de zile să fie pentru voi un fel de "time of your life", spune Octavia Geamănu.

Publicitate

În plus, prezentatoarea va avea în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 15.00, live-uri pe pagina de Facebook Observator. 

GALERIE FOTO. Octavia Geamănu revine la Antena 1

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu