Skip to main content

VIDEO. Mică omisiune în campania ING. Fără comisioane la bancomat? Parţial adevărat

 
VIDEO. Mică omisiune în campania ING. Fără comisioane la bancomat? Parţial adevărat

MICĂ OMISIUNE. Aţi văzut recent un spot TV la ING care anunţă comision zero la retragerea banilor de la orice bancomat? Lucrurile nu stau chiar aşa. Încă.

Publicitate

ING rulează de mai bine de o săptămână, pe TV şi pe radio, spoturi despre comisioane zero la scoaterea de bani de pe orice bancomat.

Spre exemplu, în spotul de pe TV, două salarii la ING, ambele cu formă umană şi cu nume - Salariu nou venit la ING şi Salariu cu vechime la ING - discută despre comisioane la bancomat.

„Acum, la ING, poţi să scoţi bani de la bancomatul oricărei bănci din ţară sau din străinătate fără să plăteşti nimic. Nada”, spune înţeleptul salariu „cu vechime” de la ING, celui mai tânăr, nou-venit.

Ce nu spune el, însă, este că oferta este momentan valabilă doar pentru cei care îşi mută de-acum salariul la ING. Cei mai vechi au de aşteptat până la 5 iulie pentru a avea acelaşi beneficiu.

Contactaţi de Paginademedia.ro, reprezentanţii ING spun că spotul de pe TV este destinat doar noilor clienţi. Cei vechi au fost deja informaşi, prin mail şi prin sms, încă din luna aprilie de modificarea care va avea loc abia în 5 iulie, se justifică oficialii ING.

„Informarea privind campania ce anunţă comisioanele zero la retragerea de numerar din oricare ATM, indiferent de bancă sau de ţară, pentru clienţii cu salariul la ING, a avut două direcţii de comunicare: pentru clienţii existenţi şi pentru non-clienţi. Clienţii existenţi, indiferent că au sau nu salariul virat într-un cont ING, au primit o notificare personalizată cu noua ofertă, formulată general sau specific, la data de 6 aprilie, pe canalele legal acceptate cu care banca comunică de obicei ei – mail sau scrisoare, pentru cei care nu au lăsat o adresă de mail”.

„Conform legii, informarea clienţilor a fost făcută cu 2 luni înainte de intrarea în vigoare a ofertei, aceasta devenind disponibilă de la 5 iulie. La o luna dupa ce clientii ING au fost anuntati, a fost demarata si campania mass-media cu componenta de TV, aceasta avand rolul de promovare pentru non-clienti, si nu de informare a clientilor ING existenti.

„Însă, aşa cum am subliniat, clienţii ING, indiferent că au salariu sau nu, au fost informaţi de aceste beneficii cu o lună înainte de lansarea campaniei TV”, mai spus reprezentanţii instituţiei bancare.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Nume Nume
    Omisiunea ar fi ca e o directiva europeana care va trebui respectata de toate băncile. Restul e o frasuiala de marketing.
  • s0rin s0rin
    Eu am avut salariul la iNG. Anul trecut m-au informat că mi se vor aplica anumite comisioane (5lei lunar+comisionX+comisionY) deoarece salariul virat era de sub 800 lei. Am plecat de la ei.
  • Marius Marius
    Asa e, au informat.

Trimite un comentariu

sus