Skip to main content

Ai preluat o ştire, plăteşti! Copiezi un citat pe Facebook, poţi fi amendat! TAXA PE LINK, surpriza Comisiei Europene pentru presa online

 
Ai preluat o ştire, plăteşti! Copiezi un citat pe Facebook, poţi fi amendat! TAXA PE LINK, surpriza Comisiei Europene pentru presa online

Taxă pe link? Cum adică? O directivă europeană, care intră în toamnă la vot, prevede taxe pentru cine preia materiale de pe alte site-uri.

Publicitate

Scopul directivei este de a lovi giganţii Google şi Facebook, spune europarlamentarul Victor Negrescu. Pot apărea însă efecte averse: dacă postezi un citat pe Facebook, sau un link, ai putea fi amendat, spune Ioana Avădani, CJI. Pe de altă parte, directiva nu menţionează cum se va face plata pentru materialele preluate.

Detalii, în continuare:

Parlamentul European va supune la vot pe 23 septembrie o propunere de Directiva care prevede, printre altele, plata unei taxe in schimbul preluarii unui link sau material de presa. Câteva grupuri europene susţin directiva. Printre acestea: Ringier, compania care în România deţine tabloidul Libertatea.

Propunerea a fost facuta de Comisia Europeana in luna septembrie 2016 iar astazi a fost dezbatuta de Asociatia pentru Tehnologie si Internet (ApTI), impreuna cu reprezentanti ai societatii civile si cu europarlamentarul Victor Negrescu. Dezbaterea a avut loc la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

Feedback-ul meu e ca Directiva va trece cu siguranta aproape la fel ca in forma initiala si avem o mare problema. Directiva este sustinuta de Grupul Partidului Popular European, cel mai mare grup din Parlamentul European”, a declarat Victor Negrescu.

Scopul Directivei, de a lovi in gigantii digitali. Potrivit declaratiilor lui Victor Negrescu, propunerea de directiva are drept scop stoparea dominatiei companiilor americane de digital de pe piata Europeana.

“Directiva nu a aparut ca o nevoie de ajuta jurnalistii, ci cu gandul de a lovi in gigantii Google, Youtube, Yahoo si ceilalti jucatori importanti de pe piata digitala Europeana, pentru ca acestia sa nu mai controleze piata”, a spus Victor Negrescu, la conferinta de la CJI.

Victor Negrescu este europarlamentar din partea PSD din anul 2014 si face parte din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (PE). Acesta este membru în Comisia pentru bugete, Comisia Juridică şi Comisia pentru Industrie, cercetare şi energie din PE.

Acesta a declarat ca Directiva este sustinuta de mai multe grupuri de media din Europa. Negrescu a mai spus ca nicaieri in document nu se mentioneaza modul in care se va realiza eventuala plata a materialelor preluate.

"Cred ca intentiile sunt bune, dar nu am mai vazut un text atat de slab", a spus Negrescu la dezbaterea de la CJI.

Doua articole din Directiva sunt vizate de ApTI:

  • Articolul 11 - care se refera la crearea unui nou drept pentru editorii de presa, care presupune interdictia de a mai prelua continut produs de editorii de presa, decat contra cost.

Potrivit Comisiei Europene, 47% dintre europeni citesc doar snnipet-ul (colajul de poza, titlu si o scurta descriere) rezultat din preluarea unei stiri de catre un agregator precum Google News, si nu mai acceseaza articolul, ceea ce duce la pierderi financiare pentru publicatii.

  • Articolul 13 - care obliga platformele de continut video, precum Youtube sau Trilulilu, sa verifice automat daca materialele uploadate nu cumva incalca dreptul de autor al unor materiale deja existente pe platforme.

"Youtube dispune de un soft care filtreaza 96% din materialele care sunt urcate pe platforma. Între cele două, Youtube şi Trilulilu, ghiciti cine va da faliment daca articolul 13 trece de vot", a spus Victor Negrescu.

Postezi pe Facebook un citat copiat sau un link? Ai putea fi amendat.

“Daca vei pune ceva pe retelele sociale, un link, esti pasibil de amenda”, a spus Ioana Avadani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent.

Potrivit ApTI, in cazul unui sistem in care li se acorda editorilor un drept suplimentar, in momentul in care un utilizator va distribui pe Facebook un material sau un link preluat de la un editor acesta ar putea sa extraga taxe de la Facebook, iar acesta probabil ar transfera acel cost utilizatorilor.

Victor Negrescu, împotriva Directivei

Europarlamentarul Victor Negrescu s-a aratat impotriva Directivei, cu precadere impotriva articolului 11 din Directiva, spunand ca am amendament pentru stergerea in intregime a articolului 11. Suntem aproximativ 30 de europarlamentari care au acest amendament.”

De cealalta parte, directorul CJI Ioana Avadani a spus ca Directiva “e doar o forma de monetizare a continutului care acum este gratis” , dar si ca nu va ajuta jurnalistii, ci patronii de publicatii.

“Majoritatea jurnalistilor isi cedeaza prin contract dreptul de autor publisherului, deci el nu ia nimic din ecuatia asta”, a spus Ioana Avadani.

Potrivit declaratiilor facute de Victor Negrescu, propunerea de Directiva s-ar fi facut la presiunile marilor trusturi de media din Europa.

Directiva este sustinuta public chiar de mai multe grupuri de media din Europa, printre care si grupul media elvetian Ringier Axel Sprienger care detine in Romania, printre alte publicatii, ziarul Libertatea.

Grupurile media europene care sustin Directiva sunt:

  • Roularta Media Group din Belgia
  • Ringier Axel Springer din Elvetia
  • VOZ din Austria
  • Persgroep din Belgia
  • European Publishers Council din Belgia
  • Italiana Editrice S.p.A. din Italia
  • Impresa din Portugalia
  • Verlagsgruppe News din Austria
  • Gewinn Verlag din Austria

Ioana Avadani:

“Avem o problema de reprezentare noi, utilizatorii. Noi nu aparem in aceasta Directiva. Grupurile media si-au promovat ideea, iar atata vreme cat s-au incadrat in limitele legii e onorabil. Problema e ca pe noi cetatenii nu ne apara nimeni.”

Parlamentul Romaniei s-a exprimat pe acest subiect in luna mai si votat in unanimitate impotriva propunerii de Directiva, motivand ca face mai mult rau decat bine. Decizia Parlamentului, aici.

Cum a justificat Comisia Europeana Directiva?

Potrivit europarlamentarului Victor Negrescu, in sustinerea propunerii Comisia Europeana a invocat urmatoarele motive:

  • O mai buna remunerare a jurnalistilor
  • 47% dintre cititorii europeni spun ca citesc doar snnipet-ul afisat de agregatoarele de stiri, in Romania procentul fiind de 38%, potrivit Comisiei, ceea ce conduce la venituri mai mici pentru publicatii.
  • Va creste calitatea continutului

Ce sanse sunt ca Directiva sa treaca?

“Feedback-ul meu e ca Directiva va trece aproape la fel ca in forma initiala si avem o mare problema. Cu siguranta va fi pusa in aplicare”, a spus europarlamentar Victor Negrescu.

Ce consecinte ar avea “Taxa pe Link”, potrivit Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet:

  • Ingreunarea accesului la informatie si mai putina varietate de continut
  • Incertitudine juridica (limitarea dreptului la citare, licentierea libera)
  • Limitarea surselor de stiri si a informatiilor online
  • Contrazicerea felului tehnic in care functioneaza internetul
  • Adaugarea de bariere pentru inovatie in cazul noilor tipuri de aplicatii care reproduc fragmente de continut din articole de stiri.
Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Bogdan Bogdan
    e o prostie adică dacă eu copiez un citat de pe Facebook și îl postez voi fi amendat nu ca am făcut eu asta pana acum dar uite așa Facebook va pierde multa lume oricum e o prostie chestia asta dar dacă romania face parte din prostia asta de UE trebuie sa suferim consecințele o lege la fel de proasta ca ce-i care au făcut-o sunt mulți oameni care sunt de acord cu asta dar nu e bine eu sunt de acord și consider ca internetul trebuie sa fie liber fără prosti de genul asta.
  • Khal drogo Khal drogo
    Adica sa ramina după doar citeva publicații..iar prostu de rînd nu va mai da share la link. Ei pierd ca doar daca un prost de rînd da share vor vedea mai multi utilizatori de facebook...dar na cum mincam cokieuri ...Aia e
  • mariusmioc mariusmioc
    Nouă limitare a libertății plănuită sub pretextul drepturilor de autor
    https://mariusmioc.wordpress.com/2017/01/09/noua-limitare-a-libertatii-planuita-sub-pretextul-drepturilor-de-autor/
  • aLex aLex
    O chestie ca asta a fost si in Spania acum cativa ani.Google atunci a inchis complet sectiunea news in Spania.Dupa cateva luni publicatiile implorau guvernul sa revina asupra taxei si Google sa-si redeschida sectiunea News.Pe scurt treaba asta deja s-a dovedit ca are efect invers.https://www.techdirt.com/articles/20141212/07360229413/surprise-spanish-newspapers-beg-government-eu-to-stop-google-news-shutting-down.shtml
  • Andrei Andrei
    Vor dispărea buletinele de știri de la televiziunile locale. Am avut zile in care 100% din știrile pe care le primeam spre editare video aveau drept surse imagini si texte afișate initial pe Facebook și/sau pe site-urile televiziunilor centrale.

Trimite un comentariu

sus