Skip to main content

AUDIENŢE. Prima zi cu grile noi: Pro TV, prima poziţie. Kanal D, a doua opţiune. Antena 1, pe trei

 
AUDIENŢE. Prima zi cu grile noi: Pro TV, prima poziţie. Kanal D, a doua opţiune. Antena 1, pe trei

AUDIENŢE. Cum a arătat prima zi cu emisiuni noi în grila Pro TV, Antena 1 şi Kanal D? În linii mari, Pro TV a avut primul loc, atât după media pe zi, cât şi în prime-time, la distanţă confortabilă de locurile 2-3.

Publicitate

Kanal D a fost a doua opţiune în Prime-Time: pe toate targeturile, postul turcesc a fost după Pro TV în intervalul 19.00-23.00.

După media pe toată ziua, Kanal D a fost a doua opţiune pe publicul naţional şi la oraşe, la distanţă în faţa Antenei 1. Pe publicul comercial, Antena şi postul turcesc au fost aproape la egalitate (un mic plus de 2.000 de telespectatori pentru postul Intact).

De menţionat că, emisiunile Acces Direct şi emisiunea lui Dan Capatos, Xtra Night Show, sunt încă în vacanţă şi săptămâna aceasta.

SEZOANE NOI. În schimb, au revenit din vacanţă Neatza cu Răzvan şi Dani şi Prietenii de la 11, la Antena 1. La Pro TV au reînceput Vorbeşte lumea şi La Măruţă. Iar la Kanal D au fost premierele Teo şi Bravo, ai stil.

Audienţele zilei de luni, în continuare:

Prime-Time: Pro TV, cifre duble pe comercial. Kanal D, peste Antena 1

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, Pro TV a avut o medie de peste un milion şi jumătate de români în fiecare minut, cu o reluare din Las Fierbinţi şi filmul Bun venit în junglă!. A fost urmat de Kanal D, cu 1,1 milioane, care a pus la bătaie serialul turcesc şi debutul noului sezon al WowBiz.

Distanţă mare între locul doi şi trei. Postul turcesc a avut cifre aproape duble în comparaţie cu Antena 1.

URBAN. La oraşe, media Pro TV în intervalul 19.00-23.00 a fost de 825.000 de telespectatori. Acelaşi podium şi la oraşe, cu diferenţe considerabile: Kanal D, cu 560.000 medie, Antena 1, la 200.000 de telespectatori distanţă.

COMERCIAL. Situaţie mai strânsă pe publicul comercial. Mai strânsă pentru locurile doi-trei: 195.000 media la Kanal D, 188.000 la Antena 1. Cifre duble pentru Pro TV pe segmentul de vârstă 18-49 de ani.

Audienţa posturilor TV luni, 28 august, după MEDIA ÎN PRIME-TIME (intervalul 19.00-23.00):

NATIONAL Persoane Rtg% Shr%
1 Pro TV 1.504.000 8.4 21.2
2 Kanal D 1.141.000 6.3 16.1
3 Antena 1 659.000 3.7 9.3
4 Romania TV 418.000 2.3 5.9
5 Antena 3 322.000 1.8 4.6
6 National TV 292.000 1.6 4.1
7 TVR 1 189.000 1 2.7
8 Antena Stars 171.000 1 2.4
9 Prima TV 166.000 0.9 2.3
10 PRO 2 130.000 0.7 1.8

URBAN Persoane Rtg% Shr%
1 Pro TV 825.000 8.5 21
2 Kanal D 562.000 5.8 14.3
3 Antena 1 368.000 3.8 9.4
4 Romania TV 253.000 2.6 6.4
5 Antena 3 213.000 2.2 5.4
6 National TV 140.000 1.4 3.6
7 Prima TV 91.000 0.9 2.3
8 TVR 1 85.000 0.9 2.2
9 PRO 2 79.000 0.8 2
10 DigiSport 1 78.000 0.8 2

COMERCIAL Persoane Rtg% Shr%
1 Pro TV 458.000 10.1 30.1
2 Kanal D 195.000 4.3 12.8
3 Antena 1 188.000 4.2 12.4
4 Romania TV 46.000 1 3
5 National TV 38.000 0.8 2.5
6 PRO 2 33.000 0.7 2.1
7 Prima TV 32.000 0.7 2.1
8 TVR 1 31.000 0.7 2
9 Antena 3 30.000 0.7 2
10 Antena Stars 29.000 0.6 1.9

MEDIA PE ZI. Lupta Kanal D - Antena 1, câştigată de turci

După media pe zi, situaţia a fost asemănătoare cu situaţia din prime-time: locul 1 la distanţă pentru Pro TV şi poziţiile 2-3 pentru Kanal D şi Antena 1.

Postul turcesc a fost peste canalul Intact toată ziua, şi la nivel naţional, dar şi la oraşe. Pe publicul comercial, după media pe toată ziua, Antena 1 şi Kanal D au fost aproape la egalitate (doar 2.000 de telespectatori în plus pentru postul Intact).

De altfel, pe parcursul zilei, pe toate emisiunile din intervalul 13.00-18.45 (Te vreau lângă mine, Teo, Bravo, ai stil), postul turcesc a fost peste Antenă şi pe publicul comercial. La fel şi seara, după ştiri.

Tot ieri, Antena 1 a revenit cu noi sezoane Neatza cu Răzvan şi Dani şi Prietenii de la 11.00. Şi Pro TV a avut emisiunile Vorbeşte lumea şi La Măruţă.

Audienţa posturilor TV luni, 28 august, după MEDIA PE ZI:

NATIONAL Persoane Rtg% Shr%
1 Pro TV 660.000 3.7 19
2 Kanal D 428.000 2.4 12.4
3 Antena 1 308.000 1.7 8.9
4 Romania TV 233.000 1.3 6.7
5 Antena 3 193.000 1.1 5.6
6 Prima TV 93.000 0.5 2.7
7 National TV 92.000 0.5 2.7
8 Antena Stars 81.000 0.4 2.3
9 Disney Junior 79.000 0.4 2.3
10 Disney 73.000 0.4 2.1

URBAN Persoane Rtg% Shr%
1 Pro TV 354.000 3.6 19
2 Kanal D 206.000 2.1 11.1
3 Antena 1 164.000 1.7 8.8
4 Romania TV 142.000 1.5 7.6
5 Antena 3 126.000 1.3 6.8
6 Prima TV 43.000 0.4 2.3
7 Disney Junior 40.000 0.4 2.2
8 National TV 38.000 0.4 2.1
9 Antena Stars 34.000 0.4 1.8
10 B1TV 33.000 0.3 1.8

COMERCIAL Persoane Rtg% Shr%
1 Pro TV 168.000 3.7 24.5
2 Antena 1 85.000 1.9 12.4
3 Kanal D 83.000 1.8 12
4 Antena 3 27.000 0.6 3.9
5 Romania TV 26.000 0.6 3.8
6 Prima TV 16.000 0.4 2.3
7 Pro Cinema 14.000 0.3 2.1
8 Disney Junior 14.000 0.3 2
9 Antena Stars 13.000 0.3 1.9
10 PRO 2 13.000 0.3 1.9

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iuli Iuli
    Trebuia publicata audienta fiecarei emisiuni.
  • Afi Afi
    Ce audiențe au avut reviziile? :)
  • andrei-constantin andrei-constantin
    dupa media pe zi ,pe comercial ati pus tabelul din prime time....
  • Iche Iche
    Mile, ai legatura.
    Ce spectacol faceai pe la celelalte articole ca gata, emisiunile antenei strica lansarea de brand

Trimite un comentariu

sus