Skip to main content

Jurnalistul Cristi Citre va prezenta emisiunea Miezul Problemei la Naţional TV

 
Jurnalistul Cristi Citre va prezenta emisiunea Miezul Problemei la Naţional TV

Miezul Problemei revine la Naţional TV din 14 septembrie, într-o nouă formulă. Jurnalistul Cristian Citre preia rolul de moderator al talk-show-ului de pe Naţional TV. El il va avea invitat permanent pe Mircea Coşea, profesor universitar.

Publicitate

Emisiunea va fi joia şi vineri, de la ora 17.15, la Naţional TV, unde se vor dezbate chestiuni economice, sociale şi politice.

Lipsa autostrăzilor, sistemul de sănătate muribund, salariile bugetarilor sau pensiile speciale, educaţia în derivă, birocraţia în exces, totul sub lupa experţilor prezenţi în platoul emisiunii găzduite de Naţional TV.

Telespectatorii pot trimite întrebări la adresa [email protected].

Carte de vizită

A făcut Facultatea de Jurnalism, în Bucureşti, şi a urmat apoi un master de Politică Europeană şi Românească, la Facultatea de Ştiinţe Politice din Universitatea Bucureşti.

Lucrează în presă din 2003 şi a trecut pe la Naţional TV, Realitatea TV, Antena 3, din nou Realitatea, Digi 24, HotNews, Mediafax şi News.ro (unde încă lucrează în departamentul politic). În prezent este şi colaborator la Europa FM.

A fost consilier pe comunicare al grupului PNL din Camera Deputaţilor, pentru câteva luni în 2015, iar ulterior a fost în departamentul de comunicare al Administraţiei Prezidenţiale, tot pentru scurt timp.

A scris şi a relatat din Bruxelles, Strasbourg, Roma, Viena, Londra, Haga, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Bosnia şi Herţegovina, SUA si America de Sud.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus