Skip to main content

Orlando Nicoară: Vom anunţa un nou partener la News.ro. Despre întârzierile de salarii: au fost probleme, dar sunt în curs de rezolvare

 
Orlando Nicoară: Vom anunţa un nou partener la News.ro. Despre întârzierile de salarii: au fost probleme, dar sunt în curs de rezolvare

Agenţia de presă News.ro, formată de fosta echipă de la Mediafax, va avea un nou finanţator, spune Orlando Nicoară, unul dintre acţionari.

Publicitate

"În perioada următoare, vom anunţa intrarea unui nou partener în proiect", a declarat Orlando Nicoară, fără a preciza despre cine este vorba.

Intrarea noului finanţator (cara va deţine pachetul principal de acţiuni, dar nu cel majoritar) vine într-o perioadă dificilă financiar pentru agenţia de ştiri. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, în ultimele luni au fost întârzieri de salarii (unele de până la două luni), din cauza problemelor de finanţare.

"Într-adevăr, au fost probleme în ultimele luni, dar sunt în curs de rezolvare în aceste zile", spune Orlando Nicoară.

Finanţarea News.ro de către investitorii iniţiali a fost asigurată timp de un an, până în luna februarie 2017. De altfel, problemele au început din luna următoare.

De ce s-a ajuns la această situaţie?

Orlando Nicoară:

Realitatea din teren a fost diferita de calculele din excel, iar veniturile au fost sub ceea ce s-a bugetat pe o piata media care inca "sufera".

Le mulţumim tuturor celor care au semnat contracte cu agenţia News.ro şi ne-au sprijinit. Conteaza foarte mult sustinerea lor. Le multumim si celor care ne folosesc stirile si ne citeaza chiar daca nu au semnat contracte.

Potrivit lui Orlando Nicoară, News.ro ar urma să ajungă la Break Even în februarie anul viitor.

News.ro funcţionează în cadrul societăţii N.RO Agenţia de Ştiri S.R.L., special înfiinţată în 2016 pentru a opera business-ul de agenţie.

Acţionarii societăţii (potrivit site-ului News.ro) sunt:

  • Liviu Sfrija (fost general manager Henkel România, fondator TerraBisco – compania de producţie şi distribuţie de alimente de panificaţie cu termen lung, desprinsă din Vel Pitar – cu afaceri în dezvoltarea de produse şi marketing, membru al board-ului Salvaţi Copiii, fondator al Festivalului Brazilor de Crăciun)
  • Orlando Nicoară
  • Marius Popovici (antreprenor, de 25 de ani, în domeniul proiectărilor de infrastructură)
  • Ovidiu Românaşu (are o experienţă de peste 8 ani în antreprenoriat, în domeniul absorbţiei fondurilor europene).

Fiecare dintre cei patru antreprenori deţine o participaţie minoritară în companie.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Deja au probleme? Astia n-au nici macar doi ani, parca. Eh, tre sa mai reziste putin, pana la alegeri, apoi se inchide si taraba asta. Dupa 1-2 ani o sa apara un nou proiect si tot asa.
  • Dar despre situatia ead.ro, agentia lui de publicitate care nu plateste facturile cand scrieti? Sau va e frica ca va taie bugetele

Trimite un comentariu

sus