
Canalul Cinemaraton a intrat în grila Telekom Romania, fiind inclus în pachetul de bază TV S, anunță reprezentanții televiziunii.
În plus, clienţii serviciilor de televiziune Telekom pot accesa gratuit canalul Cinemaraton și online pe www.telekomtv.ro şi în aplicaţia mobilă Telekom TV.
Canalul Cinemaraton, dedicat în excusivitate cinematografiei românești, transmite, pe lângă filme, emisiuni și producții proprii precum interviuri - medalion cu regizori, actori, critici de film și de teatru, scurte prezentări și contextualizarea programului / filmului care va urma.
Canalul Cinemaraton a fost lansat în martie 2017 şi este operat DIGITAL CABLE SYSTEMS (AKTA).
Reamintim că, vara aceasta, Akta a introdus în grila sa de programe două canale Telekom, Telekom Sport 5 și Telekom Sport 6 (foste Dolce Sport).
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Mie îmi place postul.