
Gina Pistol, gazdă a emisiunii Chefi la Cuţite produsă de Mona Segall, va fi prezentatoarea unui nou format de pe Antena 1.Ea va prezenta emisiunea Asia Express, show pe care Mona Segall îl produce pentru primăvara lui 2018.
Gina nu va porni singură la drum, ci îi va fi alături actorul Marius Damian, în calitate de co-prezentator, care în toată această aventură le va vorbi telespectatorilor despre locurile în care vor ajunge, despre lucrurile inedite de acolo, despre specificul fiecărei regiuni.
„Cinci săptămâni cu Gina în Asia, mă simt senzaţional!”, au fost primele cuvinte ale actorului atunci când a aflat că va porni în Asia Express.
Începând din această primăvară, 7 cupluri de vedete pornesc într-o călătorie, prin Asia, în încercarea de a-şi depăşi limitele şi de a câştiga marele premiu de 30.000 de Euro. Acestora, în aventura vieţii lor, se alătură Gina Pistol, în calitate de prezentator al celui mai solicitant reality show difuzat în primăvara anului viitor de Antena 1, „Asia Express”.
„Pentru mine, Asia Express înseamnă un vis împlinit. Îmi doream foarte mult să descopăr o parte din Asia, dar cu ajutorul acestui show voi avea ocazia să fac asta express: cât descoperă alţii într-o viaţa, eu voi descoperi în cinci săptămâni!”, a declarat frumoasa prezentatoare.
Vietnam-Laos-Cambodgia-Thailanda este traseul pe care cele 7 cupluri de vedete sunt nevoite sa il parcurga in aceasta aventura.
In cazul acestui show, fiecare echipa are de parcurs mii de kilometri, trebuie sa se descurce sa isi gaseasca singuri transport, sa faca auto-stopul, sa gaseasca localnici dispusi sa ii cazeze si sa le dea de mancare. Toata aceasta cursa este contra-cronometru, iar in functie de eficienta si rezultate obtinute in urma diverselor probe, echipele merg mai departe sau sunt eliminate.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii