
Cronica Cârcotașilor se va auzi din nou în FM-ul bucureștean. Anunțul realizatoruluilui Huidu a fost făcut chiar la un post de radio. Unde va fi prezent?
Emisiunea pe care Șerban Huidu o face dintr-un studio de acasă, online, va fi preluată și de un post de radio din Capitală.
Mai exact:
Postul de radio care va prelua matinalul cu Huidu este Gold FM. La Gold FM a făcut și Huidu anunțul, azi, în emisiunea Travel Man, a lui Șarpe.
Ultima dată Șerban Huidu s-a auzit în FM-ul bucureștean în ianuarie 2014, la Kiss FM. La începutul lui 2014, a plecat de la Kiss FM după zece ani.
Practic, Cronica Cârcotașilor prezentată în formula Șerban Huidu - Dezbrăcatu' - Orlando, va fi preluată de Gold FM din februarie.
Nu este prima dată când Cronica din online e preluată de un post din FM, dar este prima dată când un radio cu acoperire în Capitală difuzează emisiunea. Până acum, Cronica a mai fost preluată de posturi din țară.
Noua preluare aduce o schimbare în emisiune. Dacă acum e între orele 8.00 și 10.00, din februarie, când va intra și pe Gold FM, se va difuza între 7.00 și 10.00.
Șerban Huidu pentru Paginademedia.ro:
"Ceea ce am început în aprilie, ca un proiect din pasiune, nu unul comercial, s-a dovedit a fi cerut. Primii care au avut această cerere au fost Fresh FM, care acoperă o parte din sudul României (Slobozia, Oltenița, Târgoviște, Urziceni"
Au mai preluat emisiunea și Galaxy FM, Muntenia FM, Evenimentul FM, Best FM (Valea Prahovei), Radio Galați, Radio Viva, Radio Impact, punctează Șerban Huidu.
Huidu a reluat Cronica Cârcotașilor pe online în aprilie anul trecut, după cum Paginademedia.ro a scris aici.
Ce este acum la Gold FM?
În prezent, matinalul Gold FM este prezentat de Radu Buzăianu, Geanina Corondan și Artur Palaghia. Actuala echipă de la Gold FM va mai realiza matinalul până la începutul lunii februarie. De ce până atunci?
Explică Radu Buzăianu, pentru Paginademedia.ro:
"Noi am avut un contract de sponsorizare cu Țara lui Andrei (proiect de CSR dezvoltat de OMV Petrom n. red) care se va termina la începutul lunii februarie. Aceasta a fost perioada de contract pentru actuala echipă de la matinal".
"În plus, proiectul pe care îl am pe TV (Bună, România, de la B1 TV) nu îmi mai permite să mă trezesc de dimineață."
Geanina Corondan are, de asemenea, un proiect online personal - Vizitădelucru.ro. Merge prin țară și realizează reportaje de la diverse companii, pe care le postează pe site.
Citește și:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Matinalul cu Gianina, Arthur si Radu era singurul decent.
Tanana este o polologhie tampita cu Muntele si toanta de Maco.
Guerilla nu poate fi ascultat din cauza autosuficientul de Dobro.
Inserting USB stick from now on...
Criminalul sa dispară din media