Skip to main content

Mihai Gâdea şi Antena 3, proces pierdut cu un diplomat pentru că l-au făcut „acoperit”

 
Mihai Gâdea şi Antena 3, proces pierdut cu un diplomat pentru că l-au făcut „acoperit”

Directorul Antena 3 Mihai Gâdea şi postul de ştiri pe care îl conduce au pierdut vineri apelul în procesul cu diplomatul MAE Vlad Ionescu, scrie site-ul romaniacurata.ro, care citează Portalul Instanţelor de Judecată.

Publicitate

Vlad Ionescu a fost director de cabinet al fostului ministru PDL de Externe Theodor Baconschi şi, la turul I al alegerilor prezidenţiale din 2009, a fost preşedintele unei secţii de votare din Paris.

Diplomatul a fost atacat la Antena 3 fiind acuzat că ar fi fraudat alegerile de la Paris şi ar fi “acoperit”.

I-a dat în judecată pe Mihai Gâdea, pe Radu Tudor şi postul Antena 3 şi a solicitat instanţei să constate minciunile, să îi apere onoarea şi demnitatea şi să îi acorde despăgubiri. Ionescu a solicitat câte 10.000 de euro de la fiecare. În plus, a cerut instanţei să îi oblige pe pârâţi să publice sentinţa pe site-ul antena3.ro şi în alte ziare, notează tomaniacurata.ro.

Vineri, Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză diplomatului. A constatat că acuzaţiile aduse de Gâdea şi Antena 3 potrivit cărora diplomatul Vlad Ionescu ar fi “acoperit” sunt mincinoase şi i-a obligat să îi acorde despăgubiri de 5.000 de lei şi cheltuieli de judecată de 3.100 de lei. Sentinţa nu este definitvă, poate fi atacată cu recurs la Curtea de apel Bucureşti.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus